Din păcate pentru mine, am aflat destul de timpuriu cum stă treaba cu Moş Crăciun, când, înainte de serbarea de la grădiniţă, l-am surprins pe tatăl unei colege îmbrăcând costumul roşu. Dezamăgirea a fost mare, motiv pentru care, deşi eram un fulg de nea ce trebuia să danseze şi să cânte, nu mi-am jucat rolul cu prea mare entuziasm.

Dar îmi amintesc cu nostalgie de timpul în care încă mai credeam în existenţa Moşului şi încercam să-l surprind când pune cadourile sub brad: mă prefăceam că dorm, dar îmi ţineam ochii întredeschişi, ca să-l pot vedea la momentul potrivit. Am încercat asta vreo doi ani la rând, dar fără succes, căci după cinci minute de supraveghere, adormeam buştean. Citeşte tot articolul