Tag: e.a. bennet

Întâlniri cu Jung de E.A. Bennet

C.G. Jung, prin carisma-i incontestabilă, dar și prin noutatea și îndrăzneala ideilor sale, a fost una dintre cele mai influente personalități ale secolului al XX-lea. S-a scris destul de mult despre persoana acestuia, dar și despre psihanaliză. Printre apropiații lui Jung, mai ales din ultima parte a vieții sale, s-a numărat și medicul E.A. Bennet, care a notat într-un mic jurnal, Meetings with Jung (1946-1961), apărut și la noi la Editura Trei cu titlul Întâlniri cu Jung, discuțiile avute cu psihanalistul elvețian de-a lungul a aproape douăzeci de ani. E.A.  Bennet a studiat filosofia și religia la Trinity College, apoi a fost numit preot al Bisericii Anglicane. În 1925, la același Trinity College, a absolvit medicina. Pe Carl Gustav Jung l-a întâlnit pentru prima dată la începutul anilor 1930, devenind, mai apoi, unul dintre cei care  au contribuit din plin la răspândirea psihanalizei jungiene în Anglia. Citeşte tot articolul