Bookaholic

C.G. Jung, prin carisma-i incontestabilă, dar și prin noutatea și îndrăzneala ideilor sale, a fost una dintre cele mai influente personalități ale secolului al XX-lea. S-a scris destul de mult despre persoana acestuia, dar și despre psihanaliză. Printre apropiații lui Jung, mai ales din ultima parte a vieții sale, s-a numărat și medicul E.A. Bennet, care a notat într-un mic jurnal, Meetings with Jung (1946-1961), apărut și la noi la Editura Trei cu titlul Întâlniri cu Jung, discuțiile avute cu psihanalistul elvețian de-a lungul a aproape douăzeci de ani. E.A.  Bennet a studiat filosofia și religia la Trinity College, apoi a fost numit preot al Bisericii Anglicane. În 1925, la același Trinity College, a absolvit medicina. Pe Carl Gustav Jung l-a întâlnit pentru prima dată la începutul anilor 1930, devenind, mai apoi, unul dintre cei care  au contribuit din plin la răspândirea psihanalizei jungiene în Anglia.

Notațiile din Întâlniri cu Jung încep în primăvara lui 1946 și se sfârșesc în anul morții lui C.G. Jung, adică în iarna lui 1961. Discuțiile relatate de Bennet au în centru, bineînțeles, noțiunile psihanalizei jungiene, dar, deseori, ele revin la același subiect: Freud. Spirit dogmatic și, în același timp, antidogmatic, Jung oscilează între cele două atitudini. În cazul religiei, de exemplu, dogma este esențială, ea exprimă adevăruri psihologice: „Bisericii Romano-Catolice nu-i pasă dacă oamenii «cred», spre deosebire de protestanți; oamenii sunt «în Biserică». Liturghia este ținută în latină; rămâne neschimbată de-a lungul timpului, ca și dogmele. La liturghie, cei prezenți pot vorbi unii cu alții, fără să o urmărească; dar atunci când sună clopotul, clopotul sanctus, se închină. Grația este prezentă în tot ce se află acolo; s-a acumulat acolo, cum se spune, de-a lungul secolelor, și oamenii «au trăit-o». Biserica Protestantă a pierdut acest lucru odată cu Reforma; oamenii au devenit raționali – trebuie să înțelegi, nu să simți, ceea ce a fost rău. Ei se bazează numai pe Biblie și credință și nu a fost suficient. Dar liturghia romano-catolică, la fel ca aproape orice dă expresie realității psihice, avea numinozitate, și oamenii «o trăiau»”. Pentru ca afirmația de mai sus să fie mai bine înțeleasă, trebuie specificat că numinosul, în accepțiunea lui Jung, este ceea ce poate fi trăit, chiar dacă nu este înțeles. Dogma, în schimb, este dăunătoare în știință, și aici face referire în special la Freud. Temător, Freud prefera o grilă fixă de interpretare a faptelor psihice, o grilă neschimbată pe care o numea nu de puține ori „dogmă”, lucru cu care Jung nu a fost de acord încă de la prima întâlnire cu psihologul vienez: „Dacă ai o dogmă, atunci știi mereu, totul poate fi explicat. Dar dacă nu ai, atunci trebuie să afli, și fiecare persoană este diferită. Prin urmare psihopatologia este diferită și nu poți ajusta oamenii după ideile tale preconcepute”. Mai mult, Jung îl avertizează pe Bennet: „Orice scrii, să reiasă clar că nu am nicio dogmă, sunt încă deschis și nu am stabilit lucrurile”.

Mitul era considerat de Jung ideea centrală „care conferă semnificație vieții”: „Mitul este mai individual și exprimă viața într-un mod mai precis decât o face știința”. Mitul central al vieții lui Jung, cel care i-a dat un sens, a fost, după cum el însuși recunoaște, inconștientul colectiv. Jung îi vorbește lui Bennet și despre valoarea terapeutică a mitului. De altfel, vindecarea este posibilă doar prin simpla credință. Iată ce răspunde Jung la întrebarea „Ce produce vindecarea?”: „Orice lucru în care crezi te poate vindeca; poți vindeca nevroza prin hipnoză sau cu un baston, dacă în asta crezi. Freud era amabil cu oamenii și le acorda atenție, asta-i vindeca și asta e ceea ce vindecă întotdeauna – contactul uman. Lucrul în care crezi te vindecă”.

Dialogurile dintre Jung și Bennet au loc, de cele mai multe ori, la casa lui Jung de la Bollingen, o casă construită de el însuși, din piatră și lemn, ornată cu sculpturi din piatră inspirate de reprezentările alchimice. Omul, este de părere Jung, trebuie să iubească și singurătatea. În singurătate e posibilă conexiunea cu interiorul, cu Sinele. Jung povestește că la Bollingen, într-o noapte, a avut un vis straniu, cel cu „armata lui Wotan”, materializare a unor arhetipuri puternice. Nu a fost singura experiență stranie trăită în singurătatea de la Bollingen. Munca la casa din Bollingen era considerată de Jung o continuare a muncii sale de psihanalist, de descoperire a Sinelui. Ea a durat aproape întreaga sa viață.

Cartea lui E.A. Bennet îl surprinde pe Jung într-un mediu familiar, cel al intimității sale de la Bollingen și Küsnacht, discuția despre conceptele jungiene căpătând, astfel, un aer mult mai lejer, deși este vorba, în cele din urmă, de munca de o viață a psihanalistului elvețian, aceea de „a arăta cât de misterioasă este mintea…”.

E.A. Bennet, Întâlniri cu Jung, trad. de Sofia Manuela Nicolae, Editura Trei, 2014, 176 p.