Despre viața lui Carl Gustav Jung s-a scris destul (vezi, de exemplu, impresionanta biografie semnată de Deirdre Bair și apărută la noi în 2011 la Editura Trei). De asemenea, și despre psihanaliza jungiană s-a scris mult și bine (vezi volumele unor discipoli devotați ca Jolande Jacobi sau Aniela Jaffe; despre volumul lui Gerhard Wehr, alt pasionat de Jung, am scris la Bookaholic).

Anthony Stevens, analist din școala jungiană, absolvent de Oxford, s-a încumetat, la rându-i, să scrie despre acest subiect. Volumul său, Jung, apărut în 1994 și tradus la noi în 1996 – reeditat în 2006 –, nu este singurul pe care acesta l-a scris despre C.G. Jung și despre psihologia analitică, însă mă voi opri, de această dată, doar asupra lui.

Într-un stil concis, clar, Anthony Stevens rezumă și explică multe dintre noțiunile jungiene (Sine, individuație, Anima, Animus, introvertit, extrovertit etc.), totul, însă, pus în relaţie cu biografia psihanalistului elvețian. Astfel, sunt surprinse crizele sale existențiale care au stat la baza viziunii acestuia despre funcționarea psihicului uman (revelația unei duble personalități, formată din Eu și Sine, prietenia și ruperea de Sigmund Freud, care a dus, în cazul lui Jung, la o perioadă de psihoză, viziunile care, din 1913 până în 1918, l-au asaltat în mod intens și care l-au obligat la o confruntare directă cu ceea ce el a numit, mai apoi, inconștient colectiv, emboliile cardiace și pulmonare din 1944 care aproape l-au ucis pe Jung și care au stat la baza unei noi perioade creatoare din viața lui). C.G. Jung mărturisea în Amintiri, vise reflecții că, în cazul său, realitatea interioară – și nu cea exterioară, și ea destul de agitată – i-a provocat experiențele decisive: „Până la urmă, singurele evenimente din viața mea care merită povestite sunt cele în care lumea nepieritoare a țâșnit în lumea aceasta, tranzitorie… Toate celelalte amintiri – călătorii, oameni, lucruri înconjurătoare – au pălit în fața acestor întâmplări lăuntrice… Dar întâlnirile pe care le-am avut cu «cealaltă» realitate, încleștările mele cu inconștientul, îmi sunt întipărite indelebil în memorie. Pe tărâmul acesta a existat întotdeauna o bogăție deplină, iar toate celelalte au devenit, în comparație, lipsite de importanță”.

Anthony Stevens se ocupă tocmai de această realitate interioară, complexă și fascinantă. Arhetipurile și inconștientul colectiv sunt componente de bază ale acestei realități. Anthony Stevens crede că apariția conceptului de inconștient colectiv a fost, în psihologie, una epocală: „Virtual, importanța acestui lucru e comparabilă cu a mecanicii cuantice pentru fizică. Exact așa cum fizicianul studiază particulele și undele, iar biologul genele, Jung a considerat că este sarcina psihologului să studieze inconștientul colectiv și entitățile funcționale care îl alcătuiesc – arhetipurile, așa cum le-a numit până la urmă”. Altfel spus, inconștientul colectiv este acel spațiu vast, deși imposibil de măsurat, depozit al tuturor „experiențelor” omenirii de la începuturi până în prezent, „experiențe” concretizate sub formă de arhetipuri („structuri psihice identice, comune tuturor”).

Pentru C.G. Jung este esențial – idee recurentă în cartea lui Stevens – ca orice ființă umană „să dezvolte ceea ce există dintotdeauna – să activeze potențialul arhetipal deja existent în Sine”. Acest proces a fost numit individuație, procesul prin care fiecare lucru viu devine „ceea ce era sortit să fie dintr-un început”. Ba chiar, cum scrie Anthony Stevens, „Jung a ajuns să creadă în cele din urmă că individuația operează chiar și în materia anorganică – așa cum se formează cristalul dintr-o configurație ascunsă, inerentă soluției care îi preexistă”.

cg_jung

Ce înseamnă, mai exact, realizarea procesului individuației? Iată cum sună răspunsul în formularea aceluiași Anthony Stevens: „Ca psiholog, însă, Jung era fascinat de ceea ce considera a fi realizarea supremă a principiului individuației – psihicul uman în forma sa cea mai deplină de dezvoltare. E vorba de actul creator al desăvârșirii Sinelui inconștient, atemporal (pe care Jung îl numea adesea «omul de vârstă bimilenară aflat în fiecare dintre noi») în personalitatea dependentă de timp a bărbatului sau a femeii din contemporaneitate. Cum se petrece oare această fuziune neobișnuită? Răspunsul este că ea are loc în somn, iar procesul se bucură de un sprijin neprețuit dacă ne înregistrăm visele, reflectăm asupra lor și le analizăm”.

Visele sunt foarte importante în economia psihologiei jungiene. Mai mult, s-a dovedit că animalele, la rândul lor, visează, iar visele sprijină, și în cazul acesta, „capacitatea de supraviețuire potențială a animalului și oferă mijloacele prin care se realizează tiparele fundamentale ale ciclului vieții”.  Este vorba, aici, de „o individuație desfășurată la nivel natural, organic”. Anthony Stevens va reveni la acest subiect, visele, în capitolul al cincilea al cărții, unde pune accent pe diferențele dintre concepția freudiană, respectiv jungiană asupra viselor. Freud, de exemplu, credea că visele se alimentează din două surse: din evenimentele zilei precedente și din copilărie. Jung susținea, în schimb, că există și o a treia sursă: inconștientul colectiv. Visele, în concepția lui Jung, sunt creații naturale ale psihicului, cu funcție de autoreglare, de adaptare.

În cartea sa, Anthony Stevens nu se limitează doar la aceste subiecte. Alte capitole sunt dedicate unor teme ca tipurile psihologice, terapia, etapele/ ciclurile vieții, iar într-un capitol final, autorul se oprește și asupra „așa-zisului antisemitism al lui Jung”.

Volumul lui Anthony Stevens, spre deosebire de cel al lui Gerhard Wehr, centrat pe latura religioasă a psihanalizei jungiene, aduce în prim-plan conceptele psihanalizei jungiene care au rezistat până în ziua de astăzi, cu unele adnotări mai mult sau mai puțin importante.

 

Anthony Stevens, Jung, traducere de Oana Vlad, Editura Humanitas, București, 2006, 190 p.

Adina Diniţoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducator din franceză, redactor la Observator cultural. Colaborează cu cronică literară la România literară, Dilema veche, Dilemateca, Radio Romania Cultural. Este autoarea cărții "Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții", Editura Tracus Arte, 2011.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *