Tag: editura polirom

„Downshifting”, de Alexandru Done – fragment

„Mihai Marinescu, de profesie copywriter şi de vocaţie cîrtitor, iese de sub tirania termenelor de predare şi se apucă de taximetrie. El face, altfel spus, un pas înapoi. O mişcare de downshifting, cum i se spune în branşă. Mihai are în bagaj un noian de nemulţumiri şi cîteva vise. Printre acestea din urmă, un cîştig la loto şi publicarea unui roman. Scăpat de brief-uri şi pitch-uri, fără să ştie că ele îl pîndesc la o cotitură a sorţii ca să-l reia în primire, omul îşi face timp să observe cît de trăşcălie e lumea în care se învîrte. De ce? Fiindcă în drumurile lui Mihai Marinescu dă peste autori de «literatură insuflată» (Căzut din accelerat, o carte cu un titlu, hm, personal şi cu un succes, nu-i aşa?, rapid) şi căpetenii interlope cu experienţe extracorporale, în plină transă mistică. Peste alţi downshifteri care ar vrea să picteze biserici, pentru ca pînă la urmă să orneze pereţii unei vile ţigăneşti cît un transatlantic. Peste editori care îşi tarifează prefeţele la cuvînt: cincisprezece euro cuvîntul ultraelogios, zece euro cel elogios şi cinci euro cel pozitiv-neutru. Peste conferinţe despre paranormal la care te umflă rîsul. Peste un weekend al porţilor deschise în comuna Buzescu, unde ţigodele rromilor devin obiect de interes mediatic planetar. Nu în ultimul rînd, peste amintirea lui Mircea Eliade, a cărui evocare provoacă mereu episoade şi reacţii imprevizibile. Citeşte tot articolul


„Numele tău şi alte erezii”, de Ilinca Bernea – fragment

Alina, o femeie educată, crescută în spirit liberal, face o pasiune pentru un misterios bărbat musulman, fără studii, şocant de frumos, prin care descoperă dimensiuni nebănuite şi întunecate ale sexualităţii proprii. În ziua în care îi spune că e sălbatic de atrăgătoare, ea devine o fiară. Se prosternează în faţa vitalităţii şi virilităţii lui, a ceea ce timpul şi vîrsta îi răpesc ei. El îi dăruieşte elixirul tinereţii. Citeşte tot articolul


Cele mai bine vândute cărți la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2017

Duminică, 28 mai, s-a încheiat cea de-a XII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, unde Suedia a fost țara invitată de onoare (și a avut un program consistent, coerent și fain de evenimente). Conform catalogului disponibil pe site-ul Bookfest, anul acesta au fost 75 de expozanți, care au venit cu peste 1 milion de volume la Romexpo, cărți noi, pregătite special pentru târg, sau cărți mai vechi, cu reduceri de până la 80% (în fuga mea prin târg, n-am văzut reduceri atât de mari, dar, cine știe?, poate n-am nimerit eu pe unde trebuia). Mi s-a părut inspirat că s-a păstrat Bookfestul Junior, sper că cei mici s-au bucurat de cărțile și activitățile pregătite pentru ei. Altfel, în toată tevatura specifică târgului (sute de lansări, microfonie, revederi, boxe cu volum ridicat, terase cu mici ocupate în întregime, cozi la autografe și la toalete, dat din coate în standuri aglomerate, cafele peste cafele etc.), adevărata bucurie pe care a adus-o Bookfest 2017 a fost, din punctul meu de vedere, cărțile autorilor români. Ca niciodată, au apărut acum zeci de volume excelente de literatură română contemporană, atât pentru adulți, cât și pentru copii, volume de memorii, publicistică, științifice ș.a.m.d. Așa că da, chiar avem ce citi toată vara. Citeşte tot articolul


Nonfiction Polirom la Bookfest 2017

Cele mai recente apariții Polirom din sfera nonfiction – semnate atît de autori români, cît și străini – vor fi lansate la standul editurii în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest, ediția 2017. Noi titluri semnate de Aurora Liiceanu, Marta Petreu, Grete Tartler, Madeea Axinciuc, Vintilă Mihăilescu, Sorin Mitu, Ştefan Lemny, Orlando Figes etc. vor putea fi achiziționate de la standul editurii din cadrul ediției cu numărul 12 a tîrgului, care va avea loc la Complexul Romexpo (pavilioanele C1, C2, C4, C5), București, în perioada 24-28 mai 2017. Citeşte tot articolul


O capodoperă a literaturii universale la Bookfest 2017: „Povestea lui Genji”, de Murasaki Shikibu

O cronică de o complexitate şi o profunzime uluitoare a vieţii la Curtea Imperială în Epoca Heian

Sîmbătă, 27 mai, începînd cu ora 16.00, la Scena din pavilionul C4 al Complexului Romexpo Bucureşti, va avea loc un eveniment dedicat unuia dintre cele mai importante titluri ale literaturii lumii: Povestea lui Genji, de Murasaki Shikibu, traducere din limba japoneză, studiu introductiv şi note de Angela Hondru, volum apărut în colecţia „Biblioteca Polirom”. Citeşte tot articolul


Editura Polirom: Ofertă bogată de literatură română la Bookfest 2017

Editura Polirom vine cu o ofertă impresionantă de literatură română la ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest, continuîndu-și astfel unul dintre cele mai importante demersuri editoriale: publicarea, difuzarea și promovarea scriitorilor români contemporani, direcție deschisă prin lansarea colecției „Ego. Proză” în anul 2004, continuată în 2007 cu lansarea proiectului editorial „Fiction Ltd.”, dar și cu inițierea, în anul 2008, a prestigioasei colecții „Opere”, precum și a seriilor de autor Polirom. Citeşte tot articolul


„Pereți subțiri”, de Ana Maria Sandu – fragment

17 poveşti dintr-un bloc cu patru etaje din Bucureşti. Vieţile personajelor comunică prin pereţii subţiri. În această comunitate de locatari vechi şi noi, intimitatea devine fluidă. Destinele personajelor se intersectează, apartamentele au propriile istorii, cuplurile îşi trăiesc sub ochii celorlalţi ritualurile şi descompunerea. Dincolo de uşile închise e o lume în mic, cu bucuriile şi tristeţile ei infinitezimale. Citeşte tot articolul


Lansare la Bucureşti: Florin Irimia în dialog cu invitaţii despre „Misterul maşinuţelor chinezeşti”

Joi, 27 aprilie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei nr. 45), din Bucureşti, va avea loc lansarea celui mai nou volum de povestiri semnat de Florin Irimia, Misterul maşinuţelor chinezeşti, apărut în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom, disponibil în curînd şi în ediţie digitală.

Invitaţi, alături de autor: Luminiţa Corneanu şi Mircea Cărtărescu. Citeşte tot articolul


Adrian Georgescu: „Rețeta tinereții veșnice e să te reinventezi continuu” (interviu)

Exitus, noul roman semnat de Adrian Georgescu, e o călătorie de la prima la ultima pagină. Una care te ține acolo, indiferent de cât de crudă ți se pare, cât de plină de grozăvii este, chiar dacă uneori te șochează, alteori te dezgustă, iar de cele mai multe ori te înduioșează. Moartea planează peste întreaga carte, îl însoțește pe Milo, zis Exitus, protagonistul volumului, încă de la naștere, și nu se desprinde de el nicio clipă. Așa că nu e chiar un roman ușor de digerat, dar este unul pe care îl recomand cu două mâini, pentru frazele lui lungi, pentru construcția narativă, pentru unghiul inedit, pentru că este o carte care, paradoxal, te învață multe despre viață și umanitate. Exitus e singular în literatura română contemporană recentă.  Citeşte tot articolul