Tag: Erika Johansen

Noutate editorială TREI: „Invadarea Ținutului Tearling”, de Erika Johansen

Al doilea volum al seriei Regina Ținutului Tearling

Invadarea Ținutului Tearling este un volum mult mai ambițios, mult mai întunecat și mult mai complex decât romanul Regina adevărată. Invadarea Ținutului Tearling pendulează între două fire narative, două perioade de timp și două spații geografice diferite. Pe de-o parte o regăsim pe Kelsea, pe care o cunoaștem și o iubim, care încearcă să-și dea seama cum să respingă forțele Mort din Tearling și în același timp să salveze cât mai multe vieți. De cealaltă parte o avem pe Lily, o femeie din înalta societate, care trăiește în America dinaintea Trecerii. Citeşte tot articolul

Ce e nou în lumea cărții din România: discuțiile privind timbrul cultural și multe apariții editoriale

Săptămâna ce tocmai a trecut a fost sub semnul timbrului cultural. Ambele tabere (atât cea care a propus proiectul de lege respectiv, cât și cea care i se împotrivește - mult mai numeroasă) au discutat, de cele mai multe ori aprins, în contradictoriu, legea timbrului cultural care ar urma să majoreze prețurile cărților, ale biletelor la teatru sau la concerte, al intrării la o expoziție ș.a.m.d. Pot înțelege, de exemplu, de ce Uniunea Scriitorilor din România vrea mai mulți bani, dar nu pot fi de acord cu lipsa de transparență a utilizării lor și, de fapt, nici măcar cu faptul că noi, consumatorii de produse culturale, trebuie să scoatem din buzunar mai mulți bani pentru asta. Mă rog, nu intru într-o polemică acum și aici, nu este cazul.  Citeşte tot articolul