Tag: fragment nora iuga

„Lebăda cu două intrări”, de Nora Iuga – fragment

„Densitatea textului Norei Iuga integrează nu doar voci, frînturi de cotidian, poezie, ci şi trup, mult trup. Şi sex. Nu întîmplător: sexul – pulsiunea primară – nu cunoaşte limita ordinii venite de undeva de sus. Textul nu este nimic altceva decît replica literară a inconştientului: o producţie care nu cunoaşte legea ca ordine venită de sus, impusă din afară, ci care se desfăşoară vital, impulsiv... Nicăieri n-a provocat Nora Iuga mai mult cititorul la lectură ca în Lebăda cu două intrări. Autoarei Nora Iuga îi place să se joace. Nu-i dă mîna să-şi ţină prea mult cititorul la respect. Nora Iuga este un scriitor lumesc. De-a lungul unei opere, Nora Iuga a alternat jocuri, joacă, a făcut un joc de fort-da cu propriul ego (traducînd multe cărţi, în umbra cărora s-a aşezat). Dintre toate piesele acestui puzzle, Lebăda cu două intrări rămîne proiectul ei literar cel mai radical. Clipa în care ninsoarea de iarnă, ploaia de mai, cromatica agonică de toamnă şi clipoceala de vară s-au revoltat. Trebuie să admit, avem aici un text extrem(ist). La cît de balcanică şi romantică ne este literatura, codul roşu înscris în Lebăda cu două intrări poate fi anunţat ca eveniment major la toate «posturile de radio şi televiziune» din limba română.” (Alexandru Matei) Citeşte tot articolul