„Densitatea textului Norei Iuga integrează nu doar voci, frînturi de cotidian, poezie, ci şi trup, mult trup. Şi sex. Nu întîmplător: sexul – pulsiunea primară – nu cunoaşte limita ordinii venite de undeva de sus. Textul nu este nimic altceva decît replica literară a inconştientului: o producţie care nu cunoaşte legea ca ordine venită de sus, impusă din afară, ci care se desfăşoară vital, impulsiv… Nicăieri n-a provocat Nora Iuga mai mult cititorul la lectură ca în Lebăda cu două intrări. Autoarei Nora Iuga îi place să se joace. Nu-i dă mîna să-şi ţină prea mult cititorul la respect. Nora Iuga este un scriitor lumesc. De-a lungul unei opere, Nora Iuga a alternat jocuri, joacă, a făcut un joc de fort-da cu propriul ego (traducînd multe cărţi, în umbra cărora s-a aşezat). Dintre toate piesele acestui puzzle, Lebăda cu două intrări rămîne proiectul ei literar cel mai radical. Clipa în care ninsoarea de iarnă, ploaia de mai, cromatica agonică de toamnă şi clipoceala de vară s-au revoltat. Trebuie să admit, avem aici un text extrem(ist). La cît de balcanică şi romantică ne este literatura, codul roşu înscris în Lebăda cu două intrări poate fi anunţat ca eveniment major la toate «posturile de radio şi televiziune» din limba română.” (Alexandru Matei)

Fragment din „Lebăda cu două intrări”

Ediţia a II-a revăzută
Prefaţă de Alexandru Matei
Colecţie: Fiction Ltd
Editura Polirom
Carte publicată şi în ediţie digitală

iremediabil şi total dincolo de moarte şi viaţă e o fîşie îngustă un spaţiu al nimănui unde osmoza vasele comunicante şi marea asta de praf în care îmi desenez cu degetul inepţiile              tu le faci pe toate cu capul mi-a spus ca o sudalmă dar nu putem să nu-l urîm pe cel care ne culcă în creierul lui şi ne lasă patul gol şi atunci cînd caii se duc la start armăsarul aleargă alături de mama lui şi nu ştie că uneori încă se poate cînd nu se mai poate vorbeai de iubiri imposibile imense între bărbaţi tineri şi femei bătrîne tot               ce ne putem reprezenta e normal spuneai şi ochii mereu după chelneriţa portugheză crupa caldă catifelarea brună şi-acum o lolită băiat un copil crupa caldă catifelarea brună aşa-mi trebuie că ţi-am băgat în cap îngerul anusian al lui tournier nu tot ce ţi se potriveşte îţi seamănă trebuie să parcurgem toate experienţele spuneai şi cînd m-ai văzut alături de el bunica lui un gheţar în nordul cel mai extrem şi tu acolo înăuntru un prăpădit de peşte congelat era normal să iei toporul să spargi trupul ăla fără milă că tot nu simte şi chiar dacă simte eşti obligat să ucizi pentru o înviere posibilă în mările sudului printre peştişorii aurii plăcerea acoperă remuşcarea cerneala sepiei e foarte eficientă             o cutie de ariel eram sigură că-mi ajunge şi uite că s-a terminat mai am trei chiloţi cinci batiste şosetele negre le spăl cu săpun în lighean îmi plac buricele degetelor zbîrcite ca-n copilărie pe dinicu golescu în fund bucătăria de vară patul servitoarei cu arcurile ieşite în viaţa mea nu s-a schimbat nimic tot cu arcurile ieşite mi s-au învăţat coastele cum se învaţă tot ce cedează cu tot ce atacă dormitorul meu smerit fericiţi cei săraci cu duhul că a lor nici un bărbat n-a mai intrat de 9 ani de cînd a murit nino decît preotul cu botezul şi degetele mele zbîrcite făcînd semnul crucii asta ai vrut încă din viena pe străzile cu trăsuri îi presimţeam mirosul urina cailor atît de străvezie şi acum lipeşte cineva un afiş peste alt afiş se suprapune în anul ăsta paştele catolic peste cel ortodox e un timp bun de încheiat un pact o acuplare cînd rebelul şi pastorul se schimbă între ei rezultatul înmulţirii e totdeauna proliferare şi tumoră într-o creştere haotică s-a declanşat moartea lui gérard philipe în filmul cum se chema febră în mexic cheamă înseamnă a numi şi a aduce în acelaşi timp pe aleea filosofilor dricul trece în oraşul de jos băiatul vinde praf negru de lustruit plitele bunicii mele eufrosina cornelia cuţu cuţu cuţu cuţu nu latră nu muşcă e blînd ca un mieluşel cotul meu intra în palma lui îmi simţeam sîngele îşi schimba rotaţia cum venus încalcă ordinea firească a celorlalte planete cum se asortează o pereche de blugi cu o redingotă din recuzita unui teatru sună la uşă

Despre Nora Iuga

Nora Iuga, poetă, prozatoare şi traducătoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România.

Autoare a mai multor volume de poezie – Vina nu e a mea (1968), Captivitatea cercului (1970), Scrisori neexpediate (1978), Opinii despre durere (1980; Premiul USR), Inima ca un pumn de boxeur (1982, 2000), Piaţa cerului (1986), Cîntece (1989), Dactilografa de noapte (1996; Premiul USR), Autobuzul cu cocoşaţi (2002), Cîinele ud e o salcie (2013) – şi de proză – Săpunul lui Leopold Bloom (1993, 2007; Premiul USR), Sexagenara şi tînărul (2000, 2004, 2012; Premiul USR; Premiul revistei Cuvîntul), Fasanenstraße 23 – O vară la Berlin (2001), Hai să furăm pepeni (2009, 2015), Berlinul meu e un monolog (2010), Harald şi luna verde (2014) –, precum şi a poemului-roman Fetiţa cu o mie de riduri (2005; Premiul revistei Cuvîntul).

În 2007 a primit Premiul Friedrich Gundolf, oferit de Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, o distincţie acordată celor care aduc servicii speciale în promovarea literaturii germane în lume. I s-au tradus romanele Sexagenara şi tînărul (Germania, Spania, Italia, Franţa, Slovenia, Bulgaria), Săpunul lui Leopold Bloom (Bulgaria), Hai să furăm pepeni (Bulgaria) şi volumele de poezie Capricii periculoase (antologie, în Germania şi Slovenia), Autobuzul cu cocoşaţi (Germania), Poem de octombrie (Germania), Inima ca un pumn de boxeur (Franţa), O inimă venind pe picioroange (Elveţia).

Un comentariu
  1. AvatarAlida

    Am primit si eu de curand, cadou, “Hai sa furam pepeni”. N-am apucat inca sa o citesc, dar marturisesc ca fragmentul de mai sus, e un pic prea “contorsionat”pentru gustul meu.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *