Tabachera din Bagombo

Tabachera din Bagombo este un volum de povestiri scrise de Kurt Vonnegut după război, înainte ca Abatorul 5 să-l facă celebru, pe vremea cînd revistele cumpărau povestiri la fel cum cumpărau publicitate și scriitorii puteau trăi din ce publicau, lună de lună.

Avea să treacă repede și situația asta, dar povestirile publicate atunci au rămas, împreună cu toate motivele posibile pentru care ele merită să fie citite. Mai mult, volumul ăsta vine împachetat în două texte mai aparte ale prozatorului, o introducere și o postfață în care, plin de umor cum îl știm, povestește despre scris și împărtășește fel de fel de lucruri din experiența lui, inclusiv niște reguli de care un aspirant la scris ar putea să țină cont. Au foarte multă sare și piper și ar merita suprapuse peste cîteva cărți sau măcar povestiri preferate, așa, de distracție.

Povestirile din Tabachera din Bagombo sînt majoritatea plasate în anii de după război, într-o Americă tranchilizată de consum și încredere în ceea ce companiile de tot felul aveau să-i ofere unui cetățean decent. Decența asta și bunele intenții sunt luate la puricat cu foarte mult umor, dar și cu o mare înțegere pentru slăbiciunile și defetele indivizilor. Modul în care Vonnegut privește are compasiune, are înțelegere pentru necazurile și  pînă la urmă, limitele omenești, dar și luciditate critică atunci când se uită la ce-i vinde societatea pe post de fericire la pachet. Combinația asta n-o au mulți, cum nici răbdarea de a chibzui și de a tot măsura materialul unei povestiri.

Răbdarea cu scrisul e un soi de bun prețios care s-a infiltrat inclusiv în aceste povestiri de început. Vonnegut povestește tangențial despre asta atunci când vorbește, în aceeași introducere de care am pomenit, despre ajutorul imens pe care i l-au dat editorii și agenții lui literari, care, la vremea despre care discutăm, dădeau unui scriitor sfaturi cu creionul în mână și-l ajutau să scoată o frumusețe de povestire dintr-un text diform, doar tăind și mutând paragrafe. Se numește editare, presupune răbdare și atenție, câteva șmecherii despre ce vor oamenii de la ficțiune și ceva experiență de viață. Vonnegut s-a simțit pregătit, având în vedere această listă scurtă cu cerințe de bază și a scris.

Evening postSursa

Povestire cu povestire, titlurile culese de prin arhivele reviselor americane din anii ’50 scot la suprafaţă, majoritatea, o suită de indivizi foarte diferiţi, în general posedaţi fiecare de cîte un marasm personal, dar care au în comun faptul că, pe undeva, şi-au păstrat un fel de candoare, un mod de a privi lumea care nu s-a dezlipit cu totul de copilărie. Chiar şi când mint, îşi proiectează dorinţe extravagante sau regizează mascarade sociale, cum face mafiotul din Un cadou pentru Moş Nick cel Mare, acelaşi resort se pune în mişcare, ţişnind dinspre vîrsta la care lumea întreagă părea un teren de joacă, îm aşteptarea unui saca plin cu jucării.

Bagombo VintageSursa

Aşa  acţionează şi personajul mitoman din Tabachera din Bagombo, care îşi inventează, în faţa fostei soţii, o viaţă de aventurier prin Asia, cînd el de fapt, trăieşte, ca şi ea, spectaculosul vieţii domestice, cu copii şi un salariu de vânzător de cartofi prăjiţi. Minciunile personajelor lui Vonnegut vor, desigur,  să deseneze o viaţă mai frumosă, mai comodă, mai lucioasă, mai plină.

Mulţi dintre protagoniştii lui confundă ceea ce i-ar putea face fericiţi cu nişte false necesităţi, cum se întâmplă în  Pachetul. Aici, un cuplu cu un trecut plin de privaţiuni, ajunge la un stadiu de bunăstare pe care de regulă îl vezi fotografiat prin reviste glossy, la rubricile de decoraţiuni interioare. Au toate gadgeturile de ultimă generaţie, dar nu mai reuşesc să citească oamenii la fel de bine pe cât reiese că ar fi făcut-o pe vremea când o duceau mai prost. N-aş spune că Pachetul e printre cele mai bune piese din Tabacheră, dimpotrivă, are un final prea explicit, dar în ea există ideea asta care ţine de un defect de optică, de o orbire parţială a individului la care contribuie din plin antrenamentul social într-un context care valorizează mai mult câştigul şi mai puţin oamenii.

Şi în povestirile astea de început, Vonnegut scrie despre indivizi fragilizaţi, fie de război, fie de o societate care poate fi la fel de brutală. Nu toate se termină într-o fundătură existenţială. Jolly Roger în croazieră, de pildă, şi chiar Suvenirul, două povestiri cu protagonişti similari, supravieţuitori ai vreunui război, sfîrşesc într-un ton optimist, un optimism funciar, primăvăratic, tonic, fără să fie deloc tâmp.

Alteori, scrie despre nişte situaţii mărunte, marginale, prăfuite, despre neinteresantul pur şi simplu despre care arată că, de fapt, nu există. Şi poate aici e cea mai mare frumuseţe a scrisului lui Vonnegut. Că citeşti despre repetiţiile unei fanfare de rang C a unui liceu de provincie şi nu poţi să-ţi dezlipeşti ochii de pe paragrafe. Sau despre planurile financiare ale unui puşti care se speteşte lustruind maşini într-o benzinărie şi visând la o Marittima-Frascati.

Powder Blue Dragon, Dragonul azuriu, în traducere, a apărut în revista Cosmopolitan, în 1954.

Powder Blue Dragon, Dragonul azuriu în traducere, a apărut în revista Cosmopolitan, în 1954.

Sursa

De fapt, în amândouă povestirile (Puștiul netalentat, respectiv Dragonul azuriu) e vorba despre  dorinţă, o dorinţă suficient de mare încît să te facă să observi că se întinde peste tot, doar că de cele mai multe ori fie e camuflată, fie camufleză altceva. Ce îşi doreşte de fapt băiatul de la benzinărie, despre ale cărui dorinţe nimeni nu vorbeşte, nu e o Marittima Frascati, după cum vom vedea în final, ci cu totul altceva, cum era, evident de aşteptat. Ce îşi doresc cu adevărat şi dirijorul, şi cel mai slab suflător din fanfară se ascunde în spatele unei tobe înalte de peste doi metri. Şi e aşa o bucurie să descopereri care e „obiectul obscur al dorinţei“ acestor oameni, în cărți, e aşa o rară bucurie!

Despre asta scrie Vonnegut şi marea plăcere de a-i citi povestirile e că-ţi aminteşte de tot jocul ăsta de suprafeţe, care e întotdeauna despre altceva. Şi o face într-un fel atât de apropiat şi atît de comic, în acelaşi timp, încît nici nu mai citeşti de fapt, ci înmagazinezi, cum mă tot repet, bucurie pură.

 

bookaholic sustinut de carturesti stripe-01

 

Cartea Tabachera din Bagombo poate fi găsită pe librăria online Cărturești aiciDacă introduceți codul Bookaholic la finalizarea oricărei comenzi, aveți reducere 15%. Detalii despre promoție aici

Alina Purcaru

critic literar, redactor Observator Cultural, fost redactor Cotidianul, colaborator Dilema Veche, co-autor al romanului colectiv Rubik


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *