Nu credeam vreodată că voi mânca într-un restaurant Lacrimi și Sfinți pe numele lui, unde să găsesc un poet la cratiță. 🙂 Adică, pe vremurile adolescenței mele cioraniene, nici nu mi-ar fi trecut prin cap că poate exista un loc cu design impecabil, cu mâncare excelentă, cu tot felul de povești plutind prin aer, purtând un nume atât de hai să-i zicem atipic dacă nu pesimist.

Frivolitățile bookaholice de weekend continuă. Mânați de pofte mai mult sau mai puțin livrești, ne-am dus la restaurant Lacrimi și Sfinți (trebuie să mă obișnuiesc cu numele ăsta) chiar în prima lui zi de existență. Este pe Șepcari numărul 16, pe lângă Manuc.

Sfinții erau în bucătărie, lacrimile erau ale noastre de plăcere. Mă întreb cum ar fi reacționat Cioran la gustul unor sarmale de gâscă. I-ar fi trecut pesimismul? Ar fi considerat viața mai suportabilă? Ar fi uitat puțin de obsesia morții? Cert e că noi am uitat de orice. 🙂 Zicea Cioran în Lacrimi și Sfinți: “Nu există decât o ratare: a nu mai fi copil”. În cazul ăsta, o mâncare bună, cu un gust ce amintește de trecut, nu poate decât să ne scape de ratare.

vă strig și vă strig
dați-i și mesei de bucătărie o șansă
lăsați-o să se mărite cu mine
sau măcar tejghelei băcanului,
scândurii ofticoase de gard…

Să vă zic cum e la restaurantul poetului Mircea Dinescu. O atmosferă super relaxată, figuri de intelectuali, Dinescu gătind în bucătăria cu ferestrele deschise, un pic de boemism, mult stil, și mai mult bun gust și gust bun. Clar are o relație specială cu masa din bucătărie. 🙂

Lacrimi și Sfinți nu e simplu restaurant tradițional românesc. E un tradițional adus în contemporaneitate, românesc cu un twist, jucat, postmodern și foarte stilizat. Acest lucru e vizibil atât în bucătărie (ciorba de burtă cu lămâie verde e o combinație atipică dar delicioasă) dar mai ales în design.

Cred că e cel mai frumos restaurant din București de la ora actuală. Designul poartă semnătura arhitectului Corvin Cristian, cunoscut și pentru alte locuri aproape la fel de spectaculoase: Atelierul Mecanic, Bonne Bouche sau Papiota. Și ce nebunie e acolo! Cel mai fain e că restaurantul e super aerisit, dă impresia de simplitate și sofisticare, culorile sunt calde, deschise și e foarte luminos.


Celebrele ștergare sau covoare, găsite pe pereții din orice restaurant românesc, sunt aici făcute din piese de lego (!!!), la fel și animalele de pe pereți. Efectul e genial. În toate elementele de design e un joc al trecutului cu prezentul. Corvin folosește multe elemente tradiționale românești, doar că formele sunt super stilizate. Vedem un perete cu unelte, mere pe un altul, vase stilizate, unele mese arată chiar ca bancul de lucru al unui tâmplar. Pereții sunt văruiți ca la țară, aparent nefinizat, cu urme de bidinea. În fiecare colțișor aproape arhitectul a găsit o soluție neașteptată pentru ceva ce în mod normal arată altfel.


De bucătăria românească am mai vorbit în câteva rânduri, de exemplu aici sau aici. La Restaurant Lacrimi și Sfinți, găsești o bucătărie autentică, adusă în prezent, cu o atenție foarte mare dată gustului, din zona de sud a României. E bucătărie românească “cu ceva în plus”. Am mâncat o ciorbă de burtă excelentă cu lămâie verde, o ciorbă de pește așa cum trebuie să fie, galbenă ca la pescari. Apoi niște sarmale de gâscă fierte în vin (!) și prepeliță caramelizată cu miere și vin. Nu vă descriu eu cât de bune au fost, n-au nici o legptură cu ce mai mâncam prin restaurantele românești cu blănuri de vulpe pe pereți sau cu pretenții de adus turiști cu autocarul.

A fost amuzant că noi tot făceam poze pe acolo, Dinescu ne-a văzut și ne-a chemat în bucătărie. Poet la cratiță! Ne-a zis că totul e de la țară, ingredientele sunt pe bune (așa și arătau și confirmăm că așa erau și la gust), ne-a băgat cu nasul să vedem cum e mazărea și ne-a prezentat porcul de țară. 🙂 Bucătăria e aproape deschisă, așa că neapărat să aruncați un ochi sau chiar să intrați acolo. Vinul e, normal, de la Dinescu de la moșie. Am băut o Panteră roșie. Era și roz. 🙂

Ce mi-a plăcut atât de mult? Lacrimi și Sfinți al lui Dinescu evită clișeele, atât în ceea ce privește mâncarea, designul, dar chiar și numele cu care încă încerc să mă împrietenesc. 🙂 Pun pariu că acolo va fi un loc de întâlnire pentru scriitori sau oameni de cultură, chiar dacă doar din anumite zone. E mâna unui om pasionat aici, care a făcut un restaurant simplu și sofisticat ca o poezie. Și uite așa m-am apucat să recitesc poeziile lui Dinescu.

În piatră toarnă fluturi şi-n trupul meu dovezi
şi munţii melancolici vor bate-n felinare,
noroiul poate-ascunde un înger prin cirezi,
e altul adevărul dacă nu-i dat cu sare?

Mi-ar trebui o viaţă să pot cădea felin,
în plasa vorbei şade păianjenul cu cruce,
purtat pe alte buze mi-e sufletul mai plin
(din mărăcinii serii nu ştiu ce-o să-l descurce).

Colind copilăria cum viermele un fruct
iar dacă-mi scutur umbra aştept măcar o frunză,
ca Tantal întind mâna dar cerul parcă-i rupt
şi seara mă descrie frumos pe nici-o pânză.

16 comentarii
  1. Florenta

    Intradevar preturile sunt peste medie la mancare, dar totul este deosebit…provoaca dependenta! Supa de rosii cu chimen si chiftelutele sunt delicioase, sa nu mai vorbesc de mustarul lui … Fasolea batuta… Mielul la cuptor… O nebunie! Merita incercat!

    Reply
  2. Constantin

    Unde s-a mai pomenit un poet in bucataria unui restaurant cu meniuri scumpe, retete modificate si taraf mediocru.
    Eu, ca sef bucatar(romin) ii transmit complimentele mele din Canada si ii urez sa aleaga intre poezie si bucatarie.

    Reply
  3. nicolae

    Vinul , in special cel alb , este de mare valoare ! Raportul calitate pret este in favoarea calitatii , recomand cu caldura mai ales in combinatie cu pestele si preparatele din peste ( icrele sunt bestiale ) ! Felicitari managerilor pentru atmosfera ce o sustin si mentin

    Reply
  4. Pingback: Baruri, cafenele și restaurante literare din București pentru bookaholici | Bookaholic

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *