Onoare, de Elif Shafak începe cu o crimă: un fiu îşi înjunghie mama pentru că o suspectează de adulter şi pentru că crede că e de datoria lui să aperere onoarea familiei. E gestul ultim care face să explodeze consecinţele unui set de valori în care bărbaţii sînt născuţi pentru onoare, iar femeile, pentru ruşine.

Totul începe cu Naze, o femeie dintr-un sătuc kurd de lîngă Eufrat care naşte gemene, Pembe şi Jamila. Naze înjură şi blestemă pentru că nu dăduse naştere niciunui băiat şi cu gemenele, avea deja opt fete. Generaţia lui Naze este prima dintre cele trei care se vor succeda în roman. Cea de a doua este cea a poveştilor trăite de cele două gemene, în satul lor de lîngă Eufrat, în Istanbul  şi apoi la Londra, unde se mută Pembe, căsătorită şi cu trei copii. Jamila, niciodată măritată, va deveni o femeie-vraci. Moaşă care aduce pe lume copiii altora şi îşi va găsi, în felul ăsta, un loc, oricît de nesigur, într-o comunitate care exclude şi stigmatizează femeile nemăritate.

Cea de a treia generaţie este cea a copiilor lui Pembe, căsătorită cu Adem, un soţ agresiv şi adulter. Ei sunt Iskender, Yunus şi Esma. Peste vieţile lor complicate deja şi de statutul de imigranţi, şi de tensiuni mai vechi, se va abate tragedia, pentru că adolescentul Iskender îşi va ucide mama, pe care o suspectează de adulter. Este o crimă de onoare, ceva ce se întîmplă în comunităţi musulmane tradiţionaliste, inclusiv în comunităţi de imigranţi. Ştim de la bun început că aşa s-au petrecut lucrurile, iar cartea oferă filmul încurcat al evenimentelor care au condus aici.

Povestea e construită din mai multe perspective, una fiind a lui Iskender, fiul ucigaş întemniţat la Shrewsbury, în anii ’90. Perspectiva cu care se deschide romanul e cea a surorii lui, Esme, care vrea să scrie despre familia lor, despre mamă, în special, şi să-i conserve cumva prezenţa. Cel de al treilea unghi e oferit de privirea unui narator omniscient care are acces la trecutul celorlate personaje. Prin recurs la flash-back-uri, această privire aduce în carte fel de fel de întîmplări care vorbesc despre mentalităţi tradiţionaliste şi despre modul în care ele intră în conflict cu nevoile individuale şi cu libertatea de alegere.

Elif Shafak descrie un model complicat de existenţă, în care imigranţi dintr-o cultură cu norme foarte rigide trăiesc un şoc cultural în ţara de împrumut, dar se surprind apreciind, în acelaşi timp, anumite valori şi libertăţi garantate aici. Moralistul Adem, care îşi ţine din scurt soţia, îşi îngăduie o aventură cu Roxana, o  imigrantă din Bulgaria care dansează într-un club de striptease şi pentru care îşi va părăsi, practic, familia. Iskender, băiatul lui mai mare, se simte trădat de gestul tatălui şi, la vîrsta adolescenţei, trăieşte o dervă a valorilor. Simţind pe pielea lui usturimea rasismului şi a intoleranţei, nu mai e la fel de încrezător ca tatăl lui în promisiunile unei metropole din Occident. Rapid intră în contact cu o grupare tradiţionalist musulmană şi devine mai intransigent şi mai musulman decît toţi ai lui.

condemn-Honor-killing

Sursa

Nimic nu e simplu în ce trăiesc aceşti oameni. Dorinţele şi valorile lor sînt conflictuale şi nasc tensiuni aproape imposibil de suportat. Elif Shafak a scris despre o tragedie contemporană, într-o lume multiculturală şi pe un fundal social clocotind de rasism, xenofobie şi sexism. Pentru ca toate astea să ajungă la paroxism, e suficient să adăugăm presiunea financiară  şi discriminarea de clasă, rasă şi gen şi avem tabloul complet.

Cartea nu numeşte didactic toate tarele astea sociale, ci le integrează în poveste cursiv, organic, odată cu biografia fiecărui personaj şi cu peticul de decor în care îl pune să se prezinte. Iese un tablou foarte puternic al Londrei anilor ’70, în care apar  inclusiv squatteri în conflict cu autoritatea purtînd dicuţii înfocate anti-sistem. La ele asistă micul Yunus, care ajunge într-o astfel de casă a protestelor lăsat fiind de capul lui într-un moment în care toţi ai casei sînt absorbiţi de propriile vieţi. Tatăl e hipnoizat de relaţia cu Roxana, mama se bucură timid de apropierea de un bărbat blajin, altul decît soţul adulter, Esme descoperă revolta împotriva celor care vor să-i pună limite, iar Iskender, frăţia întru valorile Islamului şi ruşinea de a avea o famile ca a lui.

E o carte care problematizează credibil şi cu multe nuanţe situaţii de viaţă şi de poziţionare care, la extrem, duc la moarte. În lumea pe care ea o cercetează femeile au parte de o felie amară, cam oricare ar fi contextul. De cele mai multe ori, cum spuneam şi la început, lor le e rezervată ruşinea, iar bărbaţilor onoarea. E o distincţie care va opera timp de trei generaţii, una care începe să fie ştearsă abia de vocea lui Esme, scriitoarea care denunţă, povestind, injusteţea unor astfel de stereotipuri.

elif_shafak_20100901234754_1

Sursa

Elif Shafak se pricepe şi să aducă la viaţă colţuri idilice, detalii care ţin de peisaj, de pitoresc şi de mitologile unor întregi generaţii de turci, dar şi să dramatizeze conflicte ale unui prezent destabilizator, cu valorilor greu de conciliat. Scrie convingător despre stereotipuri şi despre cît sînt de nocive, inclusiv despre stereotipurile cu care Occidentul priveşte şi clasează tot ce vine din lumea musulmană. Personajele ei apar în forţă şi au  greutatea care se cere  pentru a susţine o poveste cu multă tensiune,  cu încărcătură şi psihologică, şi socială.

Spre sfîrşitul cărţii apare o răsturnare de situaţie cumva la limită, pe care nu aş fi simţit-o necesară. Ea diminuază din efectul tare, construit pînă atunci, dar eliberează ceva-ceva  din toată tensiunea grea, acumulată din confesiunile tînărului criminal. Nu am să deconspir despre ce e vorba, e ceva ce nu s-a lăsat întrevăzut pînă la final, dar despre care pot doar să zic că mi-a lăsat o impresie amestecată. Nu mi-e încă limpede dacă îşi avea sau nu rostul, şi tind să zic că nu şi-l avea. Dar nici n-aş spune că partea asta cu răsturnarea de situaţie a stricat ce apreciasem deja citind pînă acolo. Cert e că Onoare merită toată atenţia, şi din motive literare, şi extra.

Alina Purcaru

critic literar, redactor Observator Cultural, fost redactor Cotidianul, colaborator Dilema Veche, co-autor al romanului colectiv Rubik


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *