Tag: restaurant

Part-time printre oameni #5

*** Ospătarul îmi pune ciorba în farfurie. Pe cămaşa lui albă, puţin deasupra mânecii, o gânganie – o văd cu coada ochiului. E mică gângania. Inofensivă. Aproape simpatică. Uite-o, înaintează de-a lungul antebraţului, se opreşte – a dat de o cută. Încearcă s-o escaladeze, se răzgândeşte, stânga-mprejur. Dacă n-ar exista posibilitatea să-mi pice în ciorbă, aş spune că-mi face plăcere să-i urmăresc cursa. Da' aşa, e mai nasol. Ce să fac, să suflu spre cămaşă? Pur şi simplu, să trag aer în piept şi să suflu? Tare? Nu merge, se sperie ăsta şi-mi toarnă ciorba în poale... Mai delicat, cum sufli într-o păpădie? Ce-o să creadă? Mai bine-i zic! Ce dracu' să-i zic? Ştiţi, gândacu'... Dacă nu-i plac gângăniile? Ciorba e fierbinte... Aş putea să spun mulţumesc, da, da, o să spun mulţumesc, deşi n-a umplut farfuria nici pe jumate, n-o să mă sa... Mulţumesc! Ne zâmbim, poftă bună etc. Mă trec dintr-odată transpiraţiile. Unde-i gângania??? Am pierdut-o doar o clipă din ochi şi-a dispărut! Unde mă-sa e, că pe cămaşa ăstuia nu e. Mă uit rapid în farfurie. Nu e. Nu e nici pe masă, nici în pahare. Ăăă, staţi puţin! Ospătarul se întoarce din drum, cu ce mă mai poate servi? Văd un punct negru trecând curajos de pe gulerul cămăşii pe gât. Mă bucur. Omul tresare şi pac, îşi arde una. Se uită în palmă, nu observă nimic. Era ceva? zice. Da, o gânganie. A omorât-o? Da. Se vede? Un pic. Îşi cere scuze. Nu-i nimic, să-mi aducă un pahar cu apă. Sigur. Zâmbeşte. Zâmbesc şi eu. Citeşte tot articolul

Casa lui Angelescu și Palazzo Lido

Prima dată când am intrat în Palazzo Lido, restaurantul nou deschis în fosta casă (am spus casă? E un palat!) a lui Constantin Angelescu, m-a izbit cea mai banală întrebare din lume: cum o fi fost să locuiești aici? Iar când am ajuns în bibliotecă, fără cărți momentan, e adevărat, am zis că m-aș muta acolo doar pentru lumina ce cade perfect prin ferestrele mari și pentru atmosfera caldă și elegantă. Citeşte tot articolul

Un restaurant cu cărți – Bonne Bouche

Au un farmec aparte locurile cu cărți, o personalitate subtilă, cu un aer aparte. Bonne Bouche, un bistro franțuesc foarte chic din Centrul Vechi (pe strada Franceză) nu face deloc excepție, ba chiar e unul dintre locurile unde cărțile sunt integrate firesc și dau un aer plăcut de intimitate. Citeşte tot articolul

Restaurantul poetului Dinescu își ia numele de la cartea filosofului Cioran – Lacrimi și Sfinți

Nu credeam vreodată că voi mânca într-un restaurant Lacrimi și Sfinți pe numele lui, unde să găsesc un poet la cratiță. :) Adică, pe vremurile adolescenței mele cioraniene, nici nu mi-ar fi trecut prin cap că poate exista un loc cu design impecabil, cu mâncare excelentă, cu tot felul de povești plutind prin aer, purtând un nume atât de hai să-i zicem atipic dacă nu pesimist. Citeşte tot articolul

La masă cu Jamie Oliver în Londra

Ei, da. :) Aş fi vrut eu să merg la masă cu Jamie în Londra. Acuma, l-am căutat în două dintre restaurantele lui, dar nu era acolo. Pe Jamie nu l-am văzut, dar de mâncat am mâncat tare bine, confirmând că farfuria bate filmul, cartea de bucate şi emisiunea. Citeşte tot articolul

Ce face bookaholicul la Bookfest

Intai si intai bea o cafea, la prima terasa din fata pavilionului C1, aia cu banci de lemn. Caldura mare, mon ser, vinerea la amiaza asa ca drumul cu autobuzul isi impune rasplata. Isi mai ia si o apa si gata, e inauntru, printre carti. Bon, deocamdata ne simtim ca pestele in apa. Citeşte tot articolul