Tag: gao xingjian

Gao Xingjian: „Literatura ne ajută să trezim conștiința” (interviu)

Gao Xingjian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2000, este un scriitor foarte puțin cunoscut la noi. Și asta pentru că, până de curând, nimic din opera sa nu fusese tradus în limba română - acum avem două volume, unul de proză scurtă (O undiță pentru bunicul meu, Editura Polirom, traducere din limba chineză și note de Irina Ivașcu) și unul de eseuri (Literatură şi libertateEditura Muzeelor literare, traducere din limba chineză şi note de Irina Ivaşcu, prefaţă de Noël Dutrait, tradusă din limba franceză de Monica Salvan, cu un cuvînt înainte de Liu Zaifu), ambele extraordinare, amândouă apărute chiar înainte de venirea acestuia în România, la cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT).  Citeşte tot articolul


FILIT 2017, primele reacții

Cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași - FILIT, desfășurată în perioada 4-8 octombrie 2017, s-a încheiat. Datele preliminare arată că la evenimentele din cadrul festivalului au fost peste 30.000 de participanți. Anul acesta, FILIT a însemnat peste 300 de invitați din întreaga lume, 150 de voluntari implicați și peste 100 de evenimente incluse în program, dimensiunea mare a evenimentului fiind remarcată de către invitați și public. Evenimentul s-a bucurat și de prezența jurnaliștilor de la publicații din străinătate, printre care Charlie Hebdo și El País. Citeşte tot articolul