Că mulţi dintre marii filozofi şi gânditori, de la noi şi nu numai, au fost misogini e un fapt bine ştiut – Kant, Schopenhauer, Noica, G. Călinescu etc. - nimic surprinzător. Mai uimită am fost însă când am dat peste volumul de Scrieri alese de Garabet Ibrăileanu, apărut la Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în 2010. Când vorbim despre criticii de la începutul de secol XIX, Garabet Ibrăileanu apare ca o figură de intelectual cu vederi deschise, un critic care a trecut de la a susţine specificul naţional la a promova filonul estetizant. Volumul aduce în prim-plan şi latura de publicist a lui Ibrăileanu, făcând cunoscute cititorilor o serie de articole scrise în anii ’20, în Viaţa românească. Surprinzător, sobrul Ibrăileanu se aventura în consideraţii frivole şi îşi expunea părerile despre modă, căsătorie, femei. Poate că de la această figură mai modernă a epocii, te-ai fi aşteptat să aibă vederi mai moderate, dar nici Ibrăileanu nu a fost mai „open minded” decât G. Călinescu sau Camil Petrescu: pentru el, femeia este, oricât şi-ar învălui părerile într-o notă „filozofică”, încercând să justifice ontologic diferenţierea între sexe, cetăţean de rangul al doilea. Citeşte tot articolul