Tag: Jeff Vandermeer

„Acceptare” – o carte despre experienţa terifiantă a întâlnirii cu altă specie

Divizia Sudică, agenţia însărcinată cu investigarea şi monitorizarea Zonei X, s-a prăbuşit pentru că de treizeci de ani locul acela sfidează orice explicaţii şi respinge toate expediţiile. O ultimă echipă, disperată, formată din Control şi Pasăre Rară porneşte iarna, încercând să ajungă la o insuliţă îndepărtată unde s-ar putea găsi răspunsurile căutate. Citeşte tot articolul

Marele iluzionist, despre „Anihilare”, de Jeff VanderMeer

Există în Anihilare de Jeff VanderMeer un amestec de straniu și de familiar care îți dă, pe tot parcursul cărții, o stare de neliniște și de curiozitate greu de stăpânit. Încă din primele pagini e greu să nu faci apropierea între universul cărții și imaginile din Călăuza lui Tarkovski (sau, pentru cei care au citit cartea, de Picnic la marginea drumului, romanul fraților Strugațki, despre care se vorbește și pe coperta patru; eu nu am citit cartea, am văzut doar filmul de mai multe ori). Citeşte tot articolul

Înapoi la Jules Verne sau cum (nu) se scrie o istorie a SF-ului

Primul volum de Jules Verne pe care l-am citit vreodată a fost Steaua Sudului, iar povestea cu struțul care înghițit diamantul mi s-a părut și atunci, pe la vreo 10 sau 12 ani, trasă de păr. Dar nu m-am lăsat. Am început Călătorie spre centrul Pământului, însă am terminat-o la fel de dezamăgită. E greu să privești o astfel de carte ca pe altceva decât ca pe o poveste pentru copii mici atunci când la ora de greografie înveți ce e de fapt sub picioarele tale (în niciun caz dinozauri!). Ceva nu se potrivea. Profesorii mă trimiteau, mereu și mereu, la călătoriile fantastice ale genialului scriitor francez - dar apoi îmi dădeau nota zece doar dacă le înșiram: scoarță, manta, nucleu. Citeşte tot articolul