M-a interesat doctoratul lui Adrian Schiop despre manele încă de prin 2010-2012, când își făcea cercetarea de teren în Ferentari. Țin minte că se pregătea să meargă într-un stagiu de mobilitate la Universitatea din Napoli, când și-a luat răgazul să-mi traseze pe scurt, la o bere, paralela între, pe de o parte, showbizul neo-canțonetei napolitane și legăturile cu Camorra și, pe de altă parte, manelism și lumea interlopă românească. M-a introdus astfel pieziș în nucleul tezei, care se plasa în zona relațiilor sociale ale „marginalilor”. Atunci am perceput pentru prima dată maneaua ca expresie a unor raporturi de putere de tip medieval (mult înainte ca Dani Mocanu să o spună explicit, aproape teoretizând-o, în cântecele sale). Citeşte tot articolul