Unul dintre numele des invocate pe scena culturală autohtonă este al lui Adrian Schiop. Motivele? Sunt mai multe. Cu un real succes atât prin tema abordată, cât și prin scriitura reușită, volumul Soldații. Poveste din Ferentari (Polirom, 2013, 2017) constituie, de câteva săptămâni, una dintre atracțiile cinematografice, romanul fiind ecranizat în 2017, în regia Ivanei Mladenovic. Tot anul trecut a apărut pe piața de carte și teza de doctorat a lui Adrian Schiop, Șmecherie și lume rea. Universul social al manelelor, teză în care autorul aduce în prim-plan (așa cum ne-a obișnuit) subiecte neașteptate, încă tabu. Citeşte tot articolul
Tag: manele
Roman de teren sau jurnal autoficțional? – despre „Soldații”, de Adrian Schiop
M-a interesat doctoratul lui Adrian Schiop despre manele încă de prin 2010-2012, când își făcea cercetarea de teren în Ferentari. Țin minte că se pregătea să meargă într-un stagiu de mobilitate la Universitatea din Napoli, când și-a luat răgazul să-mi traseze pe scurt, la o bere, paralela între, pe de o parte, showbizul neo-canțonetei napolitane și legăturile cu Camorra și, pe de altă parte, manelism și lumea interlopă românească. M-a introdus astfel pieziș în nucleul tezei, care se plasa în zona relațiilor sociale ale „marginalilor”. Atunci am perceput pentru prima dată maneaua ca expresie a unor raporturi de putere de tip medieval (mult înainte ca Dani Mocanu să o spună explicit, aproape teoretizând-o, în cântecele sale). Citeşte tot articolul