Tag: maraton de poezie

#FILTM6 – Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara, ediția a VI-a

În perioada 25-28 octombrie 2017, literatura a cucerit din nou Timișoara. Cele patru zile (iar nu trei, cum au fost până în acest an) ale celei de-a șasea ediții a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM) au adus laolaltă scriitori din zece țări. Promițător și deja cu tradiție, FILTM a fost, și în acest an, pe măsura așteptărilor. O spun organizatorii, o spun și cei care au fost prezenți seară de seară la lecturi și dezbateri. Citeşte tot articolul


Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara, ediția a VI-a – program

  • Ediția a VI-a aFestivalului Internațional de Literatură de la Timișoara: 25-28 octombrie, în Sala Barocă a Muzeului de Artă & în Sala Mare a Teatrului Național din Timișoara
  • Peste 20 de scriitori din 10 țări
  • Din programul ediției 2017: două seri de lecturi publice și dezbateri / maraton de poezie cu autori din Europa Centrală și de Sud-Est / Literary Death Match / Detalii despre program și invitați: www.filtm.ro

Citeşte tot articolul