Tag: multiculturalism

O perspectivă reducţionistă şi, pe alocuri, revoltătoare asupra Americii. Edward Behr, „O Americă înfricoşătoare”

Edward Behr a avut o carieră jurnalistică impresionantă, a fost corespondent de război (războiul din Algeria, războiul din Vietnam, Laos etc.), redactor al Saturday Evening Post, corespondent pentru Time-Life, director al filialei Newsweek în Hong Kong, a scris numeroase cărţi inspirate din experienţa sa de jurnalist de război şi, printre altele, şi o carte despre Ceauşescu (Kiss the Hand You Cannot Bite; The Rise and Fall of the Ceausescus). În O Americă înfricoşătoare (Une Amérique qui fait peur, 1995; Humanitas, 2013), Edward Behr vorbeşte despre o schimbare profundă în miezul societăţii americane, începută pe la mijlocul anilor ’70. El include în această schimbare drastică aspecte precum proliferarea talk-show-urilor care promovează senzaţionalismul, banalizarea crimei, violenţa, mişcările feministe, multiculturalismul (!). Perspectiva lui Behr este însă cea a conservatorismului destul de drastic, care vede o mare problemă în promovarea multiculturalismului şi în îndepărtarea de tradiţia „europenilor, bărbaţi, albi şi morţi”, punând noua sensibilitate americană sub semnul deconstrucţionismului, multiculturalismului, antieurocentrismului. Citeşte tot articolul

Presiunea lui „a face ce trebuie”. Zadie Smith, „Nord-Vest”

Cea mai frecventă descriere a romanului Nord-Vest de Zadie Smith pe care am întâlnit-o e că are o structură joyceană. O descriere care nu face neapărat un serviciu cărţii, sunt sigură că mulţi potenţiali cititori sunt descurajaţi de o astfel de caracterizare, amintindu-şi de dificultăţile întâmpinate la lectura lui Joyce. E drept, există la Zadie Smith un anume flux al conştiinţei, cu salturi în timp şi spaţiu, cu glisări bruşte de la o stare la alta, dar, dincolo de asta, există o anume structură a romanului, o anume coerenţă a limbajului care îl fac mult mai „friendly” la lectură decât bine-cunoscutul experiment literar al lui Joyce, în Ulysses sau în Finnegan’s Wake. Oricât de mult şi-ar fi dorit poate Zadie Smith să facă un roman de această factură, s-a îndepărtat de el tocmai prin rigoarea construcţiei care se observă, e adevărat, abia spre finalul cărţii. Cu atât mai departe de Joyce este Zadie Smith atunci când respectă convenţiile limbajului, care, la Joyce, sunt eliminate în acel flux al conştiinţei în care se amestecă amintirile, descrierile, dialogul etc. Citeşte tot articolul