Tag: Orasele invizibile

La un secol după împlinirea viselor lui Einstein

Pentru conştiinţa greacă veche, visele aparţin periferiilor spaţio-temporale, fiind aşezate mai degrabă dincolo de spaţiu şi timp, în jurul acestora, după cum Okeanos e (b)râul ce strânge singura lume posibilă. Mai târziu, în secolul II, Artemidor din Efes ne-a sistematizat primul o viziune tipică, pentru care visele puteau fi mai ales premonitorii, cu alte cuvinte oniromanţia. După 1700 de ani, cât visul a fost cenzurat fără milă de cenzura teologică şi raţională, sau dimpotrivă, revalorizat în baroc, apoi romantism ori decadentism, pentru Sigmund Freud, visele s-au dovedit a fi nişte profeţii despre trecut. Ele (pro)vin de acolo, din acea zonă ceţoasă, demascând mai mereu o traumă infantilă. La fel, într-o genială conferinţă din 1901, Henri Bergson declara că visul nu e nimic altceva decât o înviere a trecutului. Citeşte tot articolul

Scriitorul Italo Calvino citind la New York si o animatie dupa o povestire de-a sa

Italo Calvino citind și o animație după o povestire de-a sa

Italo Calvino se numără printre scriitorii mei de suflet, unul dintre acei autori care m-au cucerit cândva în primul an de facultate, descoperiți cu totul și cu totul întâmplător pe rafturile prăfuite de la biblioteca de la Litere. L-am întâlnit pe Italo Calvino în Dacă într-o noapte de iarnă un călător - o carte care m-a fascinat, m-a amuzat, m-a făcut să mă simt complice și m-a determinat să-l citesc iar și iar - și de atunci am tot petrecut nopți albe și zile senine cu alte volume de-ale sale (Cavalerul inexistent - cronică aiciCărarea cuiburilor de păianjen - cronică aici; Orașele invizibileIubiri dificile etc.), amintindu-mi exact în ce momente le-am citit, cât de soare sau cât de ploios era afară, cât de mult m-a distrat, cât de tristă sau entuziasmată am fost ș.a.m.d.  Citeşte tot articolul