Bookaholic

I-am chinuit puțin pe poeții români invitați la cea de-a șaptea ediție a Festivalului Internațional de Poezie și Muzică de Cameră. Nu, nu i-am stresat doar cu versurile pentru cadavrul fermecător, ci și cu o anchetă. Voiam un fel de pledoarie pentru poezie, chiar de la poeți. Îmi doream un material în care argumentele pro poezie să meargă mână în mână cu recomandările. Ceea ce, din fericire, s-a și întâmplat. 

Sper ca rândurile faine ale scriitorilor care au răspuns la această anchetă – Simona Popescu, Radu Vancu, Paula Erizanu, Matei Hutopila, Emanuela Ignățoiu-Sora, Florin Dan Prodan, Alexandra Turcu, Dmitri Miticov, Paul Vinicius – să vă incite, să vă determine să mergeți la volume de poezie, la poeți, la poeme.

De altfel, de două săptămâni, de când m-am întors de la Bistrița, locuiesc în poezie. Ceea ce vă doresc și vouă.

Simona Popescu

Poezie citim pentru că ne-am obişnuit cu frumosul, cu căzutul pe gînduri, cu atenţia plină de tandreţe pentru celălalt, cu un fel de a gîndisimţi şi prin asociaţii, corespondenţe. Citim poezie pentru că ne place poezia din viaţa de zi cu zi care pare legată de un fel de viaţă eternă a lumii, din care sîntem parte o vreme, unii mai mult, alţii mai puţin, unii mai intens, alţii mai puţin intens. Poezia merită să fie citită pentru că e o formă de a vorbi despre ceea ce trăim – cumva fără grabă, tranşant şi cu sfială totodată, delicat şi ferm, afirmativ şi interogativ, mai degrabă.

Poezia ne leagă de noi înşine şi de ceilalţi într-un fel tulburător. Cine citeşte poezie, înţelege ce vreau să spun. Cine va citi, va vedea…

Ce să citim? Cu ce să înceapă începătorul? M-am gîndit la asta scriind o carte al cărui tiltu spune destul: Lucrări în verde. Pledoaria mea pentru poezie. Sînt acolo zeci de trimiteri la poeţi, dar şi la cîţiva prozatori, cîţiva oameni de film, de teatru, artişti plastici, compozitori, trupe de muzică, interpreţi. E şi un soundtrack la sfîrşit, pentru că o parte din ceea ce eu înţeleg prin poezie merge spre muzică. Ieri citeam nişte comentarii (142!) la piesa celor de la Radiohead, Weird Fishes. Unul singur vedea just, pînă departe, dar frenezia dorinţei de a căuta un sens era frumoasă. Mi-ar plăcea să existe nevoia asta spontană (nu şcolărească) şi legată de poeziile contemporanilor.

Radu Vancu

Merită să citim poezie contemporană ca să verificăm dacă suntem vii. Au fost perioade în adolescență (luni? ani? nu-mi mai aduc aminte) când eram sigur că-s mort pe dinăuntru, că nu mai simt absolut nimic. Și-mi imaginam cele mai cumplite situații, așa cum ți-ai scormoni cu degetul o rană, ca să vezi dacă te doare; și-mi imaginam, și scormoneam – și nu mă durea. Eram, prin urmare, convins că-s mort. Abia poezia mă făcea să simt ceva – anumite versuri din Mircea Ivănescu, din Ioan Es. Pop, din Mircea Cărtărescu mișcau ceva fundamental în mine, mai degrabă prin stomac decât prin inimă – și așa știam că în zona aia mai e ceva viu. Nu-mi pot imagina acum vreun lucru mai important decât ăsta pe care poezia să-l facă pentru noi: poate verifica dacă suntem vii. Pentru cine contează chestia asta, sigur o să citească poezie.

Paula Erizanu

Pentru a fi mai atenți la lume, la felul în care o vorbim, o simțim și o gândim. Sau atenți în alt mod, să ne scoată măcar o clipită din cercul vicios și prăfuit al gândurilor de zi cu zi cu zi cu zi care nu mai încetează să se rotească în sau în jurul capetelor noastre ca un nimb de muște amețite. Prin exactitatea limbajului său, în lumea neclară de azi, o poezie bună poate da o minte mai clară. Și astfel ne-am înțelege și unii pe alții mai bine – un lucru la care avem încă are restanțe mari. Toate astea o pot face și poezia clasică, însă așa cum lumea devine tot mai complicată, avem nevoie de răspunsuri adaptate la zi. Și apoi, poezia clasică, de la atâta învățat pe de rost la școală, poate părea pentru unii doar o convenție, o parte din nimbul acesta prăfuit de muște. Când ne obișnuim prea mult cu ea, doar o poezie contemporană bună mai împrospătează aerul.

Din literatura română, tot revin la Radu Vancu, Dan Sociu, Ileana Mălăncioiu, Ion Mureșan, Alex Cosmescu, Dan Coman, Angela Marinescu, Ioan Es. Pop ș.a. În engleză caut poezie în Granta și în Modern Poetry in Translation. Între ele e Poesis International.

Matei Hutopila

Eu nu propăvăduiesc poezia. Cine ajunge să citească, bine, cine nu, tot aia din partea mea. Nu tînjesc după public. Și-s mai pe aici și acum în general. Nu am nici o pledoarie pentru poezie, cum n-am nici împotriva ei. Recomandări de lectură: măcar Dan Sociu, Constantin Acosmei, Radu Andriescu, Bogdan Lipcanu, Dmitri Miticov, Hose Pablo, Ionuț Chiva. Și-mi scapă o droaie, că lista extinsă ar putea îngrămădi, cred, și o sută de poeți foarte faini din ultimii (douăzeci de) ani. Oricum, e demonstrat științific că cititul poeziei face la băieți scula mai tare, iar la fete țîțele și curul mai mișto. Mna, you can give it a try.

Emanuela Ignățoiu-Sora

foto: Karina Ciurus

Dacă nu aș fi renunțat la vârsta de șapte ani la meseria de cercetător în medicină, după alte câteva cariere abandonate, printre care menționez: explorator polar, astronaut, actriță, la vârsta de treizeci de ani aș fi inventat mai mult ca sigur o pilulă împotriva rutinării. Pe moment nu ne interesează cum arată sau ce gust are. Efectele sunt, aici, punctul nevralgic (sic!). A se ține cont de faptul că nu sunt reacții adverse! Nu sunt reacții adverse!

O pilulă care te scoală din pat și care te duce, nu la micul dejun cu cereale sau la exercițiile pentru un tonus bun, ci la fereastră. Dai deoparte perdeaua și îți privești cu neîncredere mâinile. Minune! Nu ating nici tastele calculatorului, nici volanul mașinii, nici telecomanda. Pilula holbează ochii, dar e de bine- nu te speria! Starea de atenție se intensifică. Ești atent!

Pilula are exact aceeași viteză de cățărare ca a orcilor din Stăpânul Inelelor, dar e mai puțin urâtă. O vezi escaladând ficatul, stomacul, organele sexuale (are o predilecție pentru zonă), creierul și fără doar și poate inima. E o capră neagră, agilă, și tot ce vrea e să adune emoții: din vene, din intestine, din buretele pe care, fără să îți fi dat seama, l-ai avut în gură. Pilula îl curăță. Elimini cuvinte uzate, incoerențe, clișee. Ești nepoliticos! Nu ai tabuuri! Dar ai frici! Îți e teamă! Simți deznădejde! Pilula râcâie în tine, în lume, muncește ca o apucată. Pilula nu e ghid de self-help, numește-o cum vrei, dar caut-o! În rafturi, în biblioteci, la acești poeți:

Adriana Carrasco, Ruxandra Cesereanu, Svetlana Cârstean, Domnica Drumea, Adela Greceanu, Ilya Kaminsky, T.S. Khasis, Claudiu Komartin, Angela Marinescu, Dmitri Miticov, Ioana Nicolaie, Katja Perat, Simona Popescu, Dan Sociu, Alexandra Turcu, Radu Vancu, Alex Văsieș, Miruna Vlada, Elena Vlădăreanu.

Florin Dan Prodan

Foto: Ioan Mateiciuc

De ce să citim poezie contemporană…pentru că există și e atît de diversă… Chiar și un cititor fară mare experiență în lectura de poezie ar găsi autorii care să-l încânte, să-l atragă. Numai că nu e ușor să-i găsească, nici în cercurile lui nici în librării…Și apoi de la un text la altul de la un poet la următorul acel cititor poate ajunge modelul de cititor receptor de poezie contemporană.

O altă cale, clasică și cea mai bună poate, este aceea a lecturilor oarecum cronologice, cel mai bine începute în școală, chiar grădiniță, acasă, în familie. Implică trecerea prin marea poezie a lumii și a celei scrise în românește și e inevitabil să nu sfârșească unde trebuie – la poezie actuală, la ultimele generații. Însă sunt destul de pesimist în ceea ce privește viitorul poeziei și audiența ei. Mă consolez teoria că dacă nu poți schimba lumea măcar pe cei din jur schimbă-i și încerc să o fac prin poezie să îi aduc cât mai aproape de versurile de astăzi.

Alexandra Turcu

Eu citesc poezie contemporană pentru că e mișto, mai mișto decât proza sau poezia canonizată. Pentru că nu poate fi folosită ca să calmeze. Dimpotrivă. Dacă sunt tristă, poezia contemporană mă face și mai tristă. Dacă plâng, mă face să plâng și mai tare. Am tot timpul o carte de poezie în rucsac. De vreo săptămână, umblu după mine cu debutul Aurei Maru. Când vreau o carte și nu o găsesc, o xeroxez de la prieteni. Chiar acum citesc un exemplar xeroxat din Poemextrauterine de Miruna Vlada. Îmi place poezia douămiistă feminină.

Dmitri Miticov

La întrebarea asta, „de ce să citim poezie contemporană?” aș răspunde sec: pentru că s-ar putea să ne placă. Țin minte, cînd lucram ca profesor, le-am citit elevilor la o oră de dirigenție poezie contemporană. Luasem vreo zece cărți cu mine și le-am citit din toate și le-a plăcut foarte mult și am observat că au așa o capacitate incredibilă de a face intuitiv distincția între un poet bun și unul mai puțin bun. Asta era prin 2006.

Apoi, peste cîțiva ani, am chemat oameni de la bancă la lecturile publice și iar le-a plăcut. Să nu omitem că în legătură cu poezia funcționează încă prejudecăți oribile, tîrîte după noi din școală. Mama îmi spune și acum că îi plăcea mai mult cînd scriam cu rimă pot s-o condamn?

Așa că, na, aș sfătui pe oricine să citească poeți contemporani cum i-aș sfătui, de exemplu, să pescuiască. Nu știi niciodată cum îți poate asta schimba viața. Pentru că, uite, acum cîțiva ani, de exemplu, ciorba de burtă mi se părea ceva foarte scîrbos și, în fine, nu m-aș fi atins de așa ceva, dar acum îmi place, ba chiar mă apucă pofta pe la birou, cîteodată. Apoi, țin minte cînd am fost la teatru acum vreo zece ani și m-am dus așa, mai mult să bifez ceva necesar, fără a fi neapărat încîntat. Vedeam, adică, ipocrizia celor care merg doar pentru a se da culți și așa mai departe. Dar la piesa asta de care zic, la final, apărea o melodie foarte frumoasă. Nu mai auzisem așa ceva pînă atunci, poate m-a prins într-un moment anume, dar mi s-a părut aproape magic. Nu era nici Shazam pe vremea aia, așa că m-am dus la sunetist după spectacol să întreb cine cîntă. Și mi-a spus numele unei trupe de care nu auzisem, mi-a zis că e Radiohead.

Paul Vinicius

Cum de ce? Păi, pentru că, din când în când, mai trebuie să-ți tragi și sufletul. Să-ți reconfirmi că tu ești tu și că a rămas mereu ceva superb peste care nu ai dat încă. Să înțelegi că exiști în acel spațiu exact care te și locuiește. Să știi că de-aia te afli aici și nu în altă parte. Și să reînveți că atunci când erai copil puteai alcătui o lume numai din plastilină, o lume extrem de frumoasă, pentru care nu te certa nimeni. Un fel de epidemie de gripă a frumuseții.

Sursă imagine principală