Pentru conştiinţa greacă veche, visele aparţin periferiilor spaţio-temporale, fiind aşezate mai degrabă dincolo de spaţiu şi timp, în jurul acestora, după cum Okeanos e (b)râul ce strânge singura lume posibilă. Mai târziu, în secolul II, Artemidor din Efes ne-a sistematizat primul o viziune tipică, pentru care visele puteau fi mai ales premonitorii, cu alte cuvinte oniromanţia. După 1700 de ani, cât visul a fost cenzurat fără milă de cenzura teologică şi raţională, sau dimpotrivă, revalorizat în baroc, apoi romantism ori decadentism, pentru Sigmund Freud, visele s-au dovedit a fi nişte profeţii despre trecut. Ele (pro)vin de acolo, din acea zonă ceţoasă, demascând mai mereu o traumă infantilă. La fel, într-o genială conferinţă din 1901, Henri Bergson declara că visul nu e nimic altceva decât o înviere a trecutului.

Tot la începutul veacului XIX, se zvoneşte că tânărul Einstein ar fi comis un vis revelatoriu, fantastic univers in nuce pentru teoria relativităţii: pare că se dădea cu sania pe un versant abrupt, mergând tot mai repede, ba chiar apropiindu-se de viteza luminii, fapt ce a făcut ca stelele să-şi schimbe înfăţişarea. Pe scurt, visătorul a descoperit că evenimentele arată diferit în funcţie de poziţia celui care le observă, datorită timpului cât i-ar lua luminii să ajungă la ochii săi.

Romanul experimental Visele lui Einstein de fizicianul-scriitor Alan Lightman (1993, publicat pe noptieră la Humanitas în traducerea lui Sorin Paliga prin 2005) oniroficţionalizează lunile aprilie, mai şi iunie din anul 1905, când Albert Einstein a descoperit varianta restrânsă pentru covârşitoarea sa teorie, urmând s-o generalizeze cu zece ani mai târziu, adică tocmai în urmă cu un secol, când, pe 25 noiembrie 1915, şi-a trimis lucrarea intitulată „Ecuaţiile de câmp ale gravitaţiei” către Academia Prusacă de Ştiinţă, specificând acolo cum anume influenţează materia curbura spaţiu-timpului. Dacă pe 5 decembrie 2014 au fost puse în circulaţie aproximativ 30.000 de documente aparţinând savantului german, volumul despre care voi vorbi cuprinde 30 de vise. O altfel de arhivă, poate la fel de valoroasă:

„În biroul lung şi îngust de pe Speichergasse, acea cameră plină de idei practice, tânărul funcţionar inventator încă lâncezeşte în scaun, cu capul lăsat pe masă. În ultimele luni, de la mijlocul lunii aprilie, a avut multe vise despre timp. Visele i-au acaparat cercetările, l-au consumat, l-au obosit, aşa că uneori nici nu ştie dacă e treaz sau dacă e adormit. Dar visarea s-a sfârşit. Din numeroasele naturi posibile ale timpului, imaginate în tot atâtea nopţi, una pare irezistibilă, persistentă. Nu că celelalte ar fi imposibile. Celelalte ar putea exista în alte lumi.”

Ce bun prilej pentru nişte variaţiuni pe o temă veche de când lumea: timpul! Sau nouă de când lumile, care mai de care mai posibile. Fiecare capitolaş, un vis într-o inclasabilă onirotecă. Iar în cadrul fiecărui vis, câteva (hiper)variaţiuni pe tema lui proprie.

„Einstein's dreams” - colaj, Michelle Lee

„Einstein’s dreams” – colaj, Michelle Lee

Mai întâi, timpul este un cerc, lumea se repetă, la infinit; unora li se-ntâmplă să călătorească brusc înapoi, cu spaima de-a nu modifica viitorul. Apoi, lumea trăieşte la munte, pentru că timpul curge mai încet cu cât ne depărtăm de centrul pământului. În alt univers, cauza şi efectul nu respectă nimic. Altundeva, textura timpului va fi lipicioasă. Într-o cu totul diferită lume, timpul nu face decât să ordoneze natura, să şteargă praful de pe ferestre şi să îndrepte pantofii din debara. Însă există un loc unde timpul e numaidecât liniştit, nu oprit, în sfârşit ostoit. Alteori, încercăm o lume în care nu există timp, doar imagini. Pe când aiurea, locuitorii nu au memorie. Şi se mai poate ca timpul se curgă mai încet pentru oamenii în mişcare, astfel că toţi se deplasează cu mare viteză, ca să-l câştige. Sau curge taman invers. În altă lume trăim o singură zi, în alta fără viitor, în următoarea cu viitorul gata stabilit, în precedenta precedentei cu trecutul schimbător.

Interludiu. Pentru John William Dunne, autor al unui bestseller uşor uitat (An Experiment with Time – 1927), prezentul şi fraţii săi gemeni sunt faţetele simultane ale unui timp serial, pe care numai perspectiva observatorului, bariera conştiinţei, îl obligă la succesiune. Cum în somn aceasta cam dispare, toate visele sunt, măcar pe jumătate, pre-cognitive, compuse pentru fiecare visător din imagini ale trecutului şi viitorului său deopotrivă, proporţional. Teoria dezbate în fond clişeul opus celui freudian, cum că, de fapt, visul este amintire din viitor. Şi dacă, totuşi, filmul oniric ar fi în fond un haiku, prezentul etern, altă lume?! Paralelă, desigur, sau poate secantă prin punctele esenţiale, pe unde cusăturile dintre devin străvezii?

Revenind la visele lui Einstein, timpul devine o dimensiune vizibilă: poţi privi în el pentru a vedea naşteri, căsătorii, decese, pietre de hotar. În altă lume, se scurge cu viteze diferite. În alta, e ca lumina dintre două oglinzi înamorate, mişcându-se neîncetat, o lume a nenumăratelor copii, ce ne trimite gândul fix în miezul speculaţiei din recentul Interstellar, cu al său interior de gaură neagră. Un cosmos constă în pelerinajul forţat la Templul Timpului. În ultima lume visată privighetorile sunt clipe din stolul temporal.

Dificilă muncă reprezentarea timpului în vise! Prozatorul american imaginează la nivel de timp ce făcuse Italo Calvino cu spaţiul în Oraşele invizibile, unde Marco Polo fantasmează constrângerile diverselor spaţii urbane până să se-ntoarcă la Veneţia. Putem parafraza pentru noi: „În această lume în care viaţa durează o singură zi, oamenii sunt atenţi la timp în felul în care pisicile se străduiesc să audă zgomote în pod. Căci nu este timp de pierdut.” Să fie într-un vis bun!

Un comentariu
  1. Avatarvasile popescu

    Dragule,încep să-mi pierd încrederea în traducători.Am ajuns să cred că traducătorii români rescriu de fapt cărţile.Principalul meu argument este că nimeni nu îndrăzneşte să traducă FINNEGANS WAKE a lui J.J.-oamenii nu stăpânesc cel două limbi pentru ca să le pună de acord-nu cred că este vorba de bun simţ ci mai mult de faptul că nu au sabia necesară să taie nodul.
    cu drag
    p.s.promovaţi-i pe români!!!după 1989 m-am dedat şi eu la străini şi ştiu că nu sunt cu nimic mai buni,atât doar că ei mai primesc şi nişte bani pentru ceea ce scriu.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *