Tag: oniric

Comunismul criticat în volumul de nuvele fantastice „Proiecte de trecut”, de Ana Blandiana

Inevitabil, fantasticul va împrumuta întotdeauna ceva din ceea ce realul îşi atribuie ca fiind al său în fiecare zi. Însă graniţele care despart cele două forme nu sunt atât de bine delimitate. Încă din cele mai vechi timpuri, mitologiile şi credinţele au jucat un rol cât se poate de definitoriu pentru vieţile oamenilor. De la vrăjitoarele arse pe rug până la convingerea că strigoii există, oamenii au demonstrat că lasă întotdeauna fantasticului şi inimaginabilului loc să pătrundă în cotidian. Volumul Proiecte de trecut, scris de Ana Blandiana, reuneşte lumi care demonstrează existenţa simbiotică a unei realităţi greu de îndurat şi a unei evadări în imaginaţie. Citeşte tot articolul

Solenoid-Mircea-Cartaresci

Cui i-e frică de Solenoid? Harta romanului scris de Mircea Cărtărescu

„Pentru a putea juca acest fantast şah, trebuie uitate regulie, trebuie reinventată atât tabla de şah, cât şi forţele care pun piesele în mişcare.” – Bogdan-Alexandru Stănescu, „O carte în dezbatere: Solenoid”, în Observator Cultural, nr. 552 (810), 18-24 februarie 2016

Aşa să stea oare lucrurile? Pentru fiecare oraş necunoscut pe care îl străbatem avem nevoie, de regulă, de o hartă. Locurile în care vrem să ajungem nu sunt întotdeauna accesibile sau uşor de găsit. Privită în întregul ei, harta pare simplă, iar indicaţiile, precise. Odată ajunşi în proximitatea destinaţiei noastre, aflându-ne deci la nivelul zero, în miezul lumii pe care cu doar câteva clipe în urmă o priveam de deasupra, nimic din ceea ce vedem în jur nu mai seamănă cu harta care părea atât de simplă. Citeşte tot articolul

La un secol după împlinirea viselor lui Einstein

Pentru conştiinţa greacă veche, visele aparţin periferiilor spaţio-temporale, fiind aşezate mai degrabă dincolo de spaţiu şi timp, în jurul acestora, după cum Okeanos e (b)râul ce strânge singura lume posibilă. Mai târziu, în secolul II, Artemidor din Efes ne-a sistematizat primul o viziune tipică, pentru care visele puteau fi mai ales premonitorii, cu alte cuvinte oniromanţia. După 1700 de ani, cât visul a fost cenzurat fără milă de cenzura teologică şi raţională, sau dimpotrivă, revalorizat în baroc, apoi romantism ori decadentism, pentru Sigmund Freud, visele s-au dovedit a fi nişte profeţii despre trecut. Ele (pro)vin de acolo, din acea zonă ceţoasă, demascând mai mereu o traumă infantilă. La fel, într-o genială conferinţă din 1901, Henri Bergson declara că visul nu e nimic altceva decât o înviere a trecutului. Citeşte tot articolul