Tag: memorie

„Schije”, de Ioana Baetica Morpurgo – fragment

Rănit într-o ambuscadă, Toma părăseşte Baza de Operaţiuni Speciale FOB Tagab-Kutschbach, Afganistan, unde a fost detaşat alături de Forţele Speciale din 2009, şi se întoarce în Celei, satul de baştină. Peste cîteva luni e decorat de preşedintele Traian Băsescu, însă statutul de erou în lupta împotriva terorismului îl resimte incongruent cu situaţia personală – nevasta lui s-a încurcat între timp cu un poliţist şi se hotărăşte să plece cu el în Italia, amintirea prietenului său care a murit pe front îl urmăreşte pretutindeni, satul e cuprins de paralizie. Simpto-mele de PTSD îşi fac loc progresiv în viaţa lui Toma. Singurii oameni cu care reuşeşte să se conecteze cu adevărat acum sînt băieţelul lui de şapte ani, un ţigan cu care a stat în bancă în şcoala generală şi văduva prietenului său, cu care începe o relaţie pur sexuală. Flashback-uri din zona de conflict armat se inserează în viaţa de zi cu zi, alături de antidotul lor – memoria copilăriei. Citeşte tot articolul


Jacques Lassaigne - Pictori pe care i-am cunoscut

O definiţie a cronicii. Jacques Lassaigne şi volumul „Pictori pe care i-am cunoscut”

Unele dintre simpatiile faţă de trecut te pot întoarce în timp ca pentru unul dintre concertele brandenburgice. Un colţ mai noduros al prezentului te poate expedia într-o clipă către eleganţa trecutului. Dacă o simfonie compusă de Berlioz nu te va scoate din rimul alert al momentului prezent, atunci poate că un concert de pian semnat de Ceaikovski se va dovedi panaceul mult-aşteptat: de la cele câteva grade în plus pe care ţi le-ai dori în casă până la o stare de beatitudine infinită. Nu aşa-zisul remediu contează însă de data aceasta, ci felul în care ne simţim atraşi, de cele mai multe ori, de trecut, de ceea ce nu lăsăm să dispară dintr-o teamă faţă de uitarea care nu trebuie să se producă. Citeşte tot articolul

Prin labirintul amneziei voluntare – „Ca să nu te pierzi în cartier” de Patrick Modiano

Când mă gândesc la proza lui Patrick Modiano, în minte îmi vine în primul rând atmosfera aparte care se naște din rătăcirea oamenilor prin ungherele propriului trecut, în încercarea de a aduce la lumină cioburi ale identității. Amintire, uitare, suprapunerea întunericului cu lumina, regăsirea mereu mai strâmtă decât pierderea – sunt elemente care, puse laolaltă, alcătuiesc un înveliș plin de mister, tulburător prin amestecul de neliniște, nostalgie, blândețe și neputință. Citeşte tot articolul

La un secol după împlinirea viselor lui Einstein

Pentru conştiinţa greacă veche, visele aparţin periferiilor spaţio-temporale, fiind aşezate mai degrabă dincolo de spaţiu şi timp, în jurul acestora, după cum Okeanos e (b)râul ce strânge singura lume posibilă. Mai târziu, în secolul II, Artemidor din Efes ne-a sistematizat primul o viziune tipică, pentru care visele puteau fi mai ales premonitorii, cu alte cuvinte oniromanţia. După 1700 de ani, cât visul a fost cenzurat fără milă de cenzura teologică şi raţională, sau dimpotrivă, revalorizat în baroc, apoi romantism ori decadentism, pentru Sigmund Freud, visele s-au dovedit a fi nişte profeţii despre trecut. Ele (pro)vin de acolo, din acea zonă ceţoasă, demascând mai mereu o traumă infantilă. La fel, într-o genială conferinţă din 1901, Henri Bergson declara că visul nu e nimic altceva decât o înviere a trecutului. Citeşte tot articolul

Orizontul, de Patrick Modiano – prezentul locuit de trecut

Citindu-l din ce în ce mai mult pe Patrick Modiano, la distanțe considerabile de timp (o carte la trei-patru luni), îmi dau seama că este unul dintre scriitorii aceia pe care vreau să-i citesc în întregime, fără rest, pentru frumusețea frazelor, pentru abilitatea lui extraordinară de a jongla cu spațiul și cu timpul, pentru fugile personajelor sale, pentru atmosfera aceea misterioasă, încărcată, uneori greu de respirat, alteori savuroasă, pentru vagul intrigilor sale subțiri, pentru Parisul regăsirilor, sau, pe scurt, pentru literatura sa de calitate. Citeşte tot articolul

Micuța Bijou, de Patrick Modiano, în căutarea mantoului galben

Când s-a anunțat, la începutul lui octombrie 2014, că Patrick Modiano, un scriitor francez prolific, a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură, am fost dezamăgită. Pariam pe alți scriitori, așteptam ca alți autori favoriți să fie distinși cu acest premiu literar. Unde mai pui că nu știam mai nimic despre acest Modiano, nu-i cunoșteam opera, nu citisem mare lucru despre el. Iar motivația juriului, „pentru arta rememorării prin care evocă cele mai absconse destine umane şi dezvăluie universul vieţii sub Ocupaţie”, mi se părea vagă.  Citeşte tot articolul

Memoria unei iubiri – „Să cunoşti o femeie” de Amos Oz

Într-un interviu din 2004 acordat Antoanetei Ralian, Amos Oz susținea că „singurătatea  e o opţiune şi nu un destin” (România literară nr. 39/ 2004). Oricum ar fi, singurătatea este o stare problematică, un timp al reevaluării, al reconsiderărilor. Personajele lui Amos Oz sunt supuse (sau – altfel spus – se supun) deseori acestui test, din care cauză prozele acestuia propun mai degrabă povești retrospective, trecute prin filtrul sufletesc al personajelor. Nu altfel stau lucrurile și în romanul din 1989, Să cunoști o femeie (traducere de Antoaneta Ralian, Polirom, Iași, 2011). Citeşte tot articolul

Cu rănile la vedere – memorie, biografism și autenticitate în ”pe datorie” de t.s. khasis

pe datorie este un volum de poezie semnat de t.s. khasis și apărut la cochetul arici, Editura Casa de Pariuri Literare, în 2011, cu o prefață de Oana Cătălina Ninu, 116 pagini. Am citit volumul cu înfrigurare, cu emoție și tensiune, cu simțurile acaparate. Poezia lui t.s. khasis (pseudonimul lui Sergiu-Tudor Cașiș - inversarea inițialelor nu e de formă, să sune bine, ci face o trimitere clară la filonul biografist al lui T.S. Eliot, așa cum ni se precizează și în prefață) te lovește în moalele capului, se prinde de tine ca scaiul și nu te lasă până când nu te trezești cu pagina albă de la sfârșitul volumului. Citeşte tot articolul

La mulți ani, Salman Rushdie!

Astăzi celebrul scriitor Salman Rushdie împlinește 66 de ani. Despre viața lui supusă încercărilor, despre cum arăta în copilărie, despre cărțile sale (aici, aici, aici sau aici), despre speech-urile și declarațiile lui neașteptate, despre vremea petrecută în publicitate sau despre proiectele artistice ce l-au avut ca protagonist v-am mai povestit - de altfel, se vede că ne place de autorul britanico-indian din moment ce i-am dedicat atâtea materiale de-a lungul timpului. Însă, până acum, nu am avut ocazia să-i urăm ”La mulți ani” și la cât mai multe cărți cel puțin la fel de bune precum cele pe care le-am citit noi! Citeşte tot articolul