Era o seară cam tristă, după prea multe întâlniri, prea mulţi oameni, prea multe explicaţii, neînţelegeri, confirmări, ieşiri. În loc să mai ies încă o dată, să stau pe scaun şi să construiesc punţi dând uşor din cap, m-am băgat în pat de la 8, hotărâtă să mă uit mai degrabă pe pereţi. Relaxare mai bună nici că am găsit, mai ales de când pereţii sunt calcio vecchio. Citeşte tot articolul