Tag: Serile FILIT

FILIT, ediția a VI-a: invitați și noutăți

Astăzi a avut loc conferința de lansare a celei de a VI-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT. Organizatorii au anunțat noutățile și numele invitaților care vor sosi la Iași în perioada 3-7 octombrie 2018. La FILIT vor fi prezenți mari autori, cu milioane de exemplare vândute în întreaga lume, laureați sau nominalizați ai National Book Award, Man Booker Prize, ai Premiului Goncourt, Premiului Uniunii Europene pentru Literatură, Premiului Consiliului Nordic pentru Literatură etc. Citeşte tot articolul


A cincea seară FILIT: Întâlnirea cu Norman Manea de la Teatrul Național ieșean

Serile FILIT s-au încheiat aseară, duminică, 5 octombrie, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, cu un invitat la fel de special precum în zilele precedente: Norman Manea, scriitorul român care trăiește în America de peste douăzeci și cinci de ani, considerat unul dintre cei mai importanți autori de-ai noștri, nominalizat în ianuarie anul acesta, de către Uniunea Scriitorilor Români, la Premiul Nobel pentru Literatură. Invitat, alături de Norman Manea, a fost poetul și criticul literar Edward Hirsch, iar rolul de moderator al întâlnirii a fost asumat de Carmen MușatCiteşte tot articolul

A doua seară FILIT: Întâlnirea cu Guillermo Arriaga, un spectacol grandios

Cine a văzut Amores perros21 gramsBabel, sau a citit Escadron GhilotinaUn dulce miros de moarteRetorno 201 (toate apărute în traducere românească la Editura Vellant, în 2008, respectiv 2010) știe, cu siguranță, cine este Guillermo Arriaga, invitatul celei de-a doua Seri FILIT. În câteva cuvinte, mexicanul pe care l-am așteptat cu aceeași nerăbdare ca pe David Lodge este scenarist, scriitor de romane și proză scurtă, regizor de film și producător. Venit de la Rio, a poposit aseară pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, aflat pentru prima dată în România. Și a făcut un spectacol grandios, răspunzând la întrebările criticului literar Marius Chivu, dar și la întrebările publicului, cu umor, voie bună, deschidere către conversații diverse. Ne-a spus bancuri, ne-a povestit despre literatură, film, sport, preocupările sale frecvente, relațiile sale cu marii regizori sau actori de la Hollywood (se pare că Quentin Tarantino i-ar fi spus lui Arriaga că este un Tarantino mexican :) ) și multe, multe altele, despre care vă invit să citiți în cele ce urmează. Citeşte tot articolul