Alături de Aer cu diamante (antologie colectivă în care erau prezenţi Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Traian T. Coşovei şi Ion Stratan), volum-cult al optzecismului poetic, reeditat în 2010 la Editura Humanitas, volumul Cinci (1982) reprezintă cea de-a doua antologie reprezentativă a tinerilor – pe atunci – poeţi optzecişti, formaţi la celebrul Cenaclu de Luni condus de criticul Nicolae Manolescu.
Aşa cum îi spune numele, Cinci antologhează poeme aparţinînd a cinci autori: Romulus Bucur, Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter, Mariana Marin şi Alexandru Muşina. Antologia aceasta a fost reeditată, la rândul ei, în 2011, la Editura Tracus Arte, şi tot în formatul ei original (ca şi Aer cu diamante), cu coperta şi ilustraţiile lui Tudor Jebeleanu şi prefaţa semnată de Nicolae Manolescu.
Cei cinci autori – cu excepţia poetei Mariana Marin, dispărută prematur în 2003 – sunt astăzi nume cunoscute ale peisajului nostru literar, Romulus Bucur şi Alexandru Muşina, poeţi şi profesori universitari la Facultatea de Litere din Braşov (Alexandru Muşina – şi eseist şi prozator), Bogdan Ghiu, poet, eseist şi traducător din franceză, Ion Bogdan Lefter, critic literar şi profesor universitar la Filologia bucureşteană.
În anii aceia ai tinereţii lor „furioase”, al tinereţii „în blugi” din cenuşiul comunism, poezia era modul lor de revoltă, de nonconformism, de evadare din realul sufocant şi de sincronizare cu literatura modernă europeană şi americană. Merită recitite aceste două antologii Aer cu diamante şi Cinci, pentru că ele condensează o parte din poezia de excepţie pe care au dat-o tinerii anilor ’80, ca pentru a proba ideea aceea că, în vremuri grele, se scrie adesea o literatură extraordinară.
În rândurile de mai jos – doar despre antologia Cinci. Romulus Bucur, „un timid, delicat şi sperios”, cum îl prezintă Nicolae Manolescu, în prefaţa lui alcătuită din portretele celor cinci poeţi ce frecventau cenaclul său, scrie, ca şi Alexandru Muşina, de altfel, o poezie în acelaşi timp livrescă şi impregnată de cotidian şi biografic (anii ’80), ba chiar şi cu citarea numelor reale (tot pe model american):
„proaspăt sosit în bucureşti/ în căminul 6 martie/ am fost întâmpinat/ de un vlăjgan dubios/ cu plete şi mustăţi/ ce mi s-a recomandat ion// (…) apoi a mai venit unul/ – mai târziu avea să ne spună/ că scrie cel mai mare roman/ al tuturor timpurilor –/ salut vere zise/ ocupând ultimul pat liber// să baţi la maşină cuvântul curaj/ pe masă să cazi doborât de efort/ şi vrafuri de cărţi să te-ngroape tăcut/ poemul să-l scoată în zori din morman// să ai şansa să auzi vocea egală îngheţată/ a lui T.S. ELIOT recitând Prufrock// să stai cu sandu muşina de vorbă/ despre toate acestea// să fii/ cuţit înfipt între noapte şi zi” (1 poem & ½).
Bogdan Ghiu şi Ion Bogdan Lefter scriu o poezie cerebrală, lingvistică, reflexivă. Şi totuşi, acest tip de poezie, în anii ’80, era şi ea, deseori, o replică dată realului, social-politicului, o revoltă şi un refugiu. Bogdan Ghiu:
„Mă apăr de ceea ce/ mă înconjoară/ şi scriu un poem debil/ pe care îl părăsesc” (Poem); „Aş vrea să urlu/ şi/ să port un titlu” (Poem).
Iată şi câteva secvenţe din poemele de tinereţe ale criticului I.B. Lefter, poeme limpide, abstractizante, precum cristalele (aşa se şi numesc, de altfel):
„Această clipă subţire,/ palpabilă/ (hienă şireată/ cu ochi de mărgea)”
„Istoria trecu în vârful picioarelor/ şi adunarea întoarse capetele/ rămânând cu săgetarea/ unei păreri”.
Din Mariana Marin, această poetă extraordinară, probabil cea mai radicală şi mai etică a generaţiei sale, ale cărei texte vibrează de o tensiune la cote înalte, citez finalul puternic al poemului Pumaho:
„Trebuie notat totul, spunea/ manşeta mea roasă de viaţă./ La întretăierea acestei lumi,/ cu imaginea sa despre sine,/ am privit realitatea în faţă./ Am fost la marginea mării să mă spăl./ Ochii mi s-au înnegrit înaintea plânsului./ Limba mi s-a înverzit înaintea ierbii./ Sfertul de secol a simţit mirosul prostiei/ şi într-un târziu, dexteritatea unui mecanism social/ mi-a căzut la picioare şi mi-a şoptit:/ – Trebuie notat totul,/ chiar dacă mă pocneşti,/ în această uriaşă măcelărie,/ unde mai crezi că te poţi salva./ printre hălci de ardei gras,/ unde ai visat şi ai scris,/ ca o manşetă roasă de viaţă,/ unde ai chicotit cu fusta-nstelată,/ când mirosurile se destind şi pe cer e numai fum…”.
Alexandru Muşina e prezent în antologie cu şapte „lecţii deschise ale profesorului de limba franceză A.M.”, poeme livresc-biografice care conţin experienţa profesorului navetist. Şi, alături de ele, se află celebrul şi amplul său poem BUDILA-EXPRESS, al navetei tânărului profesor de franceză către şcoala de la sat, evocând „călătoria” amplu, hiperbolic, precum altădată poeţii beatnici americani, şi cu aceeaşi revoltă în subsidiar:
„Şi noi am călătorit cu Budila-Express,/ Şi noi am văzut feţele stoarse, ca nişte cârpe ajunse/ La gradul zero al folosirii, ale junelor navetiste,/ Şi noi am simţit fluidul neîncrederii oarbe/ Coborând ca acidul sulfuric în oase, şi noi am văzut/ Banchetele jumulite de vinilinul/ Din care aborigenii îşi fac portmonee, şi noi/ Am descoperit cultul secret/ Al stomacului, sexului şi capului aplecat, şi noi/ Am pătruns în catacombele realităţii,/ În subsolul paginii de ziar şi mai jos de subsol/ Acolo unde nu mai există decât/ Carnea şi timpul, senzorul obosit”.
Romulus Bucur, Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter, Mariana Marin, Alexandru Muşina, Cinci (cu o prefaţă de Nicolae Manolescu), reeditare, Editura Tracus Arte, 2011, 96 p.
