Chit că ai auzit sau nu de el, Kertesz este un clasic al fotografiei din secolul XX, considerat acum unul dintre tăticii fotojurnalismului, iar expoziţia e ceva ce se întâmplă rar şi deci merită văzut. Plus că e cu oameni care citesc, în realitatea lor intimă.

Născut la Budapesta, plimbat la Paris, plecat apoi cu contract în State, lui Andre Kertesz i-a plăcut să surpindă oamenii citind prin oraşe. Iar spre sfârşitul vieţii sale, în 1971, toate aceste cadre cu cititori desprinşi de realitatea imediată intră în cartea de fotografie numită simplu On reading.

La parterul răcoros al MNAC-ului vei vedea, pe lângă fotografiile strânse în această carte şi altele oferite de Mediateca de Arhitectură și Patrimoniu a Ministerului Culturii și Comunicației din Franța. Este vorba de imagini realizate de Kertesz până în 1984, cu un an înainte de a muri. În total: 54 de fotografii alb-negru despre plăcerea  intimă a lecturii, care s-ar mai putea traduce prin dulcea detaşare a cititorului implicat, şi nu idealizat.

Unele din aceste fotografii s-au impus imediat expuse, deşi succesul lui Kertesz se conturează după 1962. Este vorba, cum deja cred că intuiţi, de fotografia de mai sus. Băiatul cu îngheţata topindu-se în timp ce citeşte benzile desenate cocoţat pe un vraf de ziare din New York (12 octombrie, 1944) este una clasică. Ceea ce se aplică şi imaginii cu cititorul de mai jos, de sub Pont des Arts (Paris, 1963).

E un pic neobişnuit să treci pe lângă cititorii lui Kertesz în sala mare şi albă de la MNAC.  Te confrunţi cu o tăcere din alt secol, o lentoare şi o detaşare a unui context pierdut. Nu ştiu câţi oameni mai citesc acum pe acoperişurile-terase din New York, câţi prin parcuri sau în cafenele, sau pe trotuare… Cu siguranţă încă destui. Lumea pierdută nu e clar cea a celor care citesc în jurul nostru, cufundaţi visător într-ale lor pagini şi semne. Ci a peisajului din care se desprind, mai seren şi parcă mai îngăduitor cu intimitatea cititorii lui în fotografiile lui Kertesz.


Septembrie, 1964

Cum spuneam, o expoziţie pe care până pe 28 august ar fi bine să o vedeţi, ca să vă mai îmbibaţi de atmosfera cititului pe când cartea şi ziarul erau adevăratele surse de informaţie. Şi, da, fără nostalgii desuete, se vede destul de frumos de unde stăm acum.

Interesant este că, aproape simultan, la Londra are loc o expoziţie de fotografie maghiară din secolul XX, din care nu putea lipsi Andre Kertesz, asta pentru că mi-am amintit de surpriza unui prieten de acolo auzind că la distanţă de o zi fiecare dintre noi a văzut un alt Kertesz.

Sursa foto: Andre Kertesz

owner Designist.ro, fost redactor Casa Lux; colaborări în presa culturală: Dilema Veche; co-autor al romanului colectiv Rubik


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *