Bookaholic

Despre violență – între manipulare și impotență, în „Sufletul omului. Între geniul binelui și al răului”, cea mai recentă apariție semnată Erich Fromm, la Editura Trei

Într-o lume în care unii lideri politici consideră că violența provocată de atacuri armate poate fi stopată prin înarmare și în care mulți oameni aleg armele împotriva unui potențial pericol, o analiză a naturii umane, a motivațiilor aparent inexplicabile din spatele unor acțiuni care afectează masiv alți oameni este mai actuală ca niciodată prin prisma teoriilor lui Erich Fromm (1900-1980). Cu adevărat remarcabil este faptul că, deși conceptele sale s-au născut cu precădere din trauma trăită de aceasta în perioada celor Două Războaie Mondiale, ele sunt la fel de valabile și astăzi, când umanitatea se confruntă cu forme mult mai variate de violență și de (auto)distrugere. Citeşte tot articolul


Rezidenţele FILIT pentru traducători străini – start înscrieri

Programul de Rezidenţe FILIT pentru traducători, inițiat și dezvoltat de Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), continuă și anul acesta. Astfel, şase traducători străini din limba română într-o limbă străină vor beneficia de transport, cazare timp de o lună, precum şi de o sumă forfetară. Inițiativa aparţine Muzeului Național al Literaturii Române Iași și Asociației „Patrimoniu pentru comunitate”, fiind sprijinită de Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Societatea de Concerte Bistrița, precum și de o persoană particulară din Iași, pentru al treilea an consecutiv. Citeşte tot articolul

Rezultatele Concursului de Debut al Editurii POLIROM, ediția 2018

La Concursul de Debut al Editurii Polirom, ediţia 2018, au fost depuse 228 de manuscrise, la următoarele secţiuni: PROZĂ – 138 de manuscrise, POEZIE – 90 de manuscrise.

Premiul de Debut la secţiunea POEZIE nu s-a acordat.

Premiul de Debut la secţiunea PROZĂ a revenit romanului Ciudata şi înduioşătoarea viaţă a lui Priţă Barsacu de IULIAN BOCAI. Citeşte tot articolul


Carte nouă: „Să-i învăţăm pe copii să gândească”, de Darlene Sweetland, Ron Stolberg

Poate că vă sună cunoscut replici precum acestea: „Tată, toţi colegii mei au iPad, trebuie să-mi iei şi mie unul!", „Mamă, profu’ de istorie mi-a dat un 8 şi nu-mi mai iese media pentru liceu, vorbeşte tu cu el!" Majoritatea părinţilor cedează în faţa lor – cad într-una din cele cinci capcane prezentate de autorii acestei cărţi şi cumpără, rezolvă conflicte, fac teme, îşi asumă probleme care nu le aparţin. Însă, dacă gratificarea imediată pare să aducă beneficii aici şi acum, pe termen lung ea generează nerăbdare, neajutorare, şi, în cele din urmă, inadaptare. Obişnuinţa de a gândi, de a ieşi singur din situaţii dificile, încrederea în sine, iniţiativa, flexibilitatea, se capătă, însă, prin exerciţiu, prin încercare şi eroare. Cu exemple şi sfaturi practice, cu un mod de adresare direct şi prietenos, cartea de faţă vă învaţă cum să recunoaşteţi şi să evitaţi capcanele pentru părinţi şi cum să vă susţineţi copiii fără a interveni direct. Ea a fost selectată în 2015 de Publishers’ Weekly printre titlurile de parenting ale anului şi a fost distinsă cu medalia de argint de către Asociaţia autorilor de nonficţiune. Citeşte tot articolul


Noutate editorială: „Regula de 5 secunde”, de Mel Robbins

Bestseller internațional! Cum să-ți îmbogățești viața și să-ți recapeți încrederea în forțele proprii în doar 5 secunde. Mel Robbins folosește povestiri captivante și anecdote savuroase din momente celebre ale istoriei, artei și afacerilor, dar și concepte ale etologiei, pentru a demonstra câtă forță poate declanșa o clipă de curaj. Astfel, ne oferă o strategie simplă, dar spectaculos de eficientă în  dezvoltarea personală: Regula de 5 secunde. Citeşte tot articolul


„Tăierea fecioarelor”, de Tatiana Niculescu – fragment

Tăierea fecioarelor este povestea unei fetițe care se pregătește pentru ritualul interzis al exciziei genitale. Ritualul are loc pe ascuns și e condus exclusiv de femei. Romanul a fost scris în urma unei călătorii a autoarei în Africa. Potrivit unui raport ONU din 2016, în jur de două sute de milioane de fete și femei au fost supuse mutilării genitale în 27 de țări africane, precum și în Yemen, Irak și Indonezia. În fiecare an, în jur de trei milioane de fete sunt excizate (aproximativ șase pe minut), în timp ce, în clinici occidentale private și la prețuri exorbitante, femei excentrice aleg de bunăvoie excizia din rațiuni de estetică erotică. Citeşte tot articolul


John David Anderson, scriitorul cu suflet de copil

Recunoaște că are suflet de copil, iubește ciocolata și drumețiile și este posesorul unei impresionante colecții Lego. Crede cu tărie în puterea literaturii de a rezolva problemele lumii și este convins că viețile tinerilor sunt îmbogățite prin lectură. Cărțile îi pot ajuta pe cei mai mici să caute răspunsuri la marile întrebări, iar uneori pot face aceasta distrându-se și râzând cu gura până la urechi. Deși pare descrierea unui personaj, ne referim la o persoană cât se poate de reală - John David Anderson, îndrăgit autor american de cărți pentru copii și autorul celui mai bun roman pentru copii al anului 2016 – Ultima zi a domnișoarei Bixby, publicat în colecția Literati de la Pandora M, parte a Grupului editorial TREI. Ocupând primul loc în topul School Library Journal, recomandată de editorii New York Times și considerată cea mai bună carte pentru copii a anului 2016 de Publisher's Weekly, Ultima zi a domnișoarei Bixby propune micilor cititori o formulă narativă irezistibilă. Citeşte tot articolul


Noutate editorială: „Ghid pentru înțelegerea minții copilului”, de Alistair Cooper, Sheila Redfern

Cartea de față este o bine-venită alternativă la abordările de parentaj superficiale, care se rezumă la rețete pentru controlul și disciplinarea copilului și trec cu vederea bogata viață afectivă și motivațională din spatele manifestărilor copilului. În acest sens, autorii arată că, dincolo de „gestionarea” comportamentelor, un aspect principal al sarcinii de a fi părinte constă în a fi conectat, într-un mod constat și autentic, la ceea ce gândește și simte copilul. Citeşte tot articolul


Singur în spațiu – „Astronautul din Boemia”, de Jaroslav Kalfař

Finalist la Center for Fiction’s First Novel Prize 2017

New York Times Book Review Editors' Choice 

Orfan de mic, crescut într-un sat din Cehia de bunicii săi iubitori, Jakub Procházka devine dintr-un cercetător modest primul astronaut al țării. Când o misiune periculoasă către Venus îi oferă atât șansa de a fi erou, așa cum și a dorit dintotdeauna, cât și un mijloc de a ispăși păcatele tatălui său, fost informator comunist, Jakub se aventurează curajos în necunoscut, lăsând-o în urmă pe Lenka, soția și prietena lui cea mai bună. Citeşte tot articolul


„Matei Brunul”, cel mai premiat roman semnat de Lucian Dan Teodorovici, a apărut în limba engleză

• „S-au scris atît de multe romane excelente despre viaţa în comunism în Rusia sovietică şi în ţările din Europa de Est, încît este greu pentru un scriitor să găsească azi un mod original de a descrie opresiunea, cruzimea şi nedreptatea instituţionalizate ale acestor regimuri înainte de colapsul lor din 1989. Dar Lucian Dan Teodorovici a reuşit să facă asta în Matei Brunul. (…) Este o realizare remarcabilă a unui scriitor care s-a născut în 1975 și care nu a cunoscut personal epoca pe care o descrie, putînd fi comparat cu clasici ai genului, precum Milan Kundera cu romanul Gluma.” (David Lodge) Citeşte tot articolul


„Tour de France” – declarația de dragoste a britanicului Julian Barnes pentru Franța

Editura Nemira vă invită miercuri, 14 martie, de la ora 19.00, la evenimentul de lansare a volumului „Tour de France”, de Julian Barnes – o declarație de dragoste pentru Franța de la un britanic. Evenimentul va avea loc la Librăria Humanitas de la Cișmigiu.

Vorbesc despre carte: Marina Constantinescu, Adina Dinițoiu și Radu Paraschivescu.  Moderator: Dana Ionescu, redactor-șef Nemira. Citeşte tot articolul


Romanul „Stalin, cu sapa-nainte”, de Radu Ţuculescu, tradus în Germania

Romanul Stalin, cu sapa-nainte (Cartea Românească, 2009), de Radu Ţuculescu, a apărut la Mitteldeutscher Verlag, în traducerea lui Peter Groth, cu titlul Stalin, mit dem Spaten voran!, şi va fi lansat în cadrul Tîrgului Internaţional de Carte de la Leipzig, 15-18 martie 2018.

La aceeaşi editură va apărea, pînă la finalul acestui an, şi Măcelăria Kennedy (Polirom, 2017), tot în traducerea lui Peter Groth. Citeşte tot articolul