Ultima carte a lui Bogdan-Alexandru Stănescu, Copilăria lui Kaspar Hauser, aduce în prim-plan o poveste cât se poate de reală: în după-amiaza zilei de 26 mai 1828, un tânăr apare brusc pe străzile din Nümberg, având asupra-i o scrisoare din care reiese că băiatul ar fi trăit, până atunci, în perfectă izolare.
Cea mai simplă cale de acces către Copilăria lui Kaspar Hauser ar fi, bunăoară, să ne folosim de acest caz straniu al Germaniei secolului al XIX-lea. Dar Bogdan-Alexandru Stănescu este, înainte de toate, un profesionist într-ale literaturii, nu într-ale sociologiei. Cartea este configurată de autorul ei până în cel mai mic detaliu, negăsindu-și locul aici, vom vedea, coincidența sau simplul joc intertextual.
Așa încât Kaspar Hauser, cel cu identitate confirmabilă, este, în cazul acesta, complet nefolositor. Constructul cultural Kaspar Hauser, în schimb, este cel care ne interesează. Bogdan-Alexandru Stănescu vine, inspirat, în continuarea autorilor care l-au tematizat pe „băiatul crescut de lupi”.
Povestea personajului Kaspar Hauser începe în 1880, cu Paul Verlaine care scrie poemul Kaspar Hauser chante. Iată ultima strofă:
Suis-je né trop tôt ou trop tard ?
Qu’est-ce que je fais en ce monde ?
O vous tous, ma peine est profonde :
Priez pour le pauvre Gaspard!
Apoi, în capitolul al V-lea din Ce e arta? (1897), Lev Tolstoi îl folosește pe copilul din Nümberg pe post de contraexemplu pentru a-și întemeia o definiție specială a artei, pe care o plasează definitiv în subordinea umanului: „Dacă oamenii nu aveau capacitatea de a primi învățăturile concepute de înaintași și pe aceea de a transmite mai departe propriile lor învățături, oamenii ar fi precum fiarele sălbatice, sau precum Kaspar Hauser”.
În sfârșit, ceva mai aproape de zilele noastre, în 1997, Claus Kühnl compune un Epitaf pentru Kaspar Hauser. Deși bucata e, fără doar și poate, o bizarerie componistică, efectul e cel scontat: din partitură transpare imaginea convulsivă a băiatului abrutizat.
Acestea sunt numai câteva exemple ale afluenților artistici ai mitului cultural reprezentat de Kaspar Hauser, același de care, metaforic, Bogdan-Alexandru Stănescu se folosește. Mai există un mit cultural care survolează cartea lui, dar pe care, de această dată, autorul îl dinamitează: mitul vârstei aurorale a copilăriei. Obișnuiți cu reveriile cărtăresciene, de pildă, Bildungsroman-ul lui Stănescu surprinde tocmai pentru că nu respectă regula jocului. Pe coperta a patra cartea e numită și „roman al deformării”, formulă cât se poate de nimerită.
Adusă la dimensiunile unui realism frust, copilăria lui Bobiță (personajul central) se reconstruiește, din bucăți, ca într-un puzzle ale cărui piese sunt forțate să intre într-un anumit loc: „Îmi amintesc zilele alea ca pe niște imagini dintr-un film văzut la o grădină de vară, prin perdeaua unei ploi mocănești”, ne spune același Bobiță, aflat la vârsta maturității și rememorând episoade dintr-o copilărie vidată de înflorituri și dantelării. Mai mult, nu o dată apare pe parcursul cărții un detaliu referitor la festele jucate de memorie: „De altfel, în memoria copilăriei mele nu există spații de trecere, fie plouă din greu, lung, cu zilele, fie e căldură toridă”.
Mai târziu, la maturitate, barul devine, poate ca la Ion Mureșan, un loc al salvării. Deși nu face parade de metafizică, lui Bogdan-Alexandru Stănescu nu-i lipsește o anumită metafizică a alcoolului. Așa cum, în copilărie, Bobiță se izola în holul friguros al casei, unde se afla biblioteca, adolescentului nu-i rămâne decât să consune cu întunericul promiscuu al cârciumei: „În jurul meu sunt tot felul de creaturi ale nopții, de oameni care așteaptă dimineața ca pe o izbăvire, sau care întârzie nașterea răsăritului”. Pe fundal, muzica lui Mozart din Don Giovanni și Cosi fan tutte.
Mahalaua Bercenilor, crematoriul din Parcul Tineretului, Vatra Luminoasă – toate creează un traseu nou pentru Bucureștiul literar. Schițate atent în cartea lui Bogdan-Alexandru Stănescu, aceste locuri capătă, în ciuda aparențelor, o aură de-a dreptul fantastă. Ca să nu mai vorbim despre casa lui Bobiță. Cu o geografie greu de cartografiat, curtea-vagon adăpostește o lume în sine, în care genealogiile, animozitățile și simpatiile devin materialul unei descrieri spumoase:
Toți oamenii ăștia care se salutau de fiecare dată când se întâlneau, care-și zâmbeau cu toți dinții și-și spuneau Doamnă sau Domnule, se urau de moarte. În spatele acestor sentimente puternice se ascundeau modificări ale geografiei curții mai importante decât, să ziceam, despărțirea Europei de Africa, sau a celor două Americi. Casa noastră avusese încă o ieșire în spate, care dădea în stradă, dar acolo se construise altă curte-vagon, cu acordul celorlalți locatari ai curții noastre, de unde și râca doamnei Colonel pe tot ce mișca în jurul ei. Apoi, se știa că soțul lui Madam Petculescu cea vigilentă fusese ofițer de Secu, băgase oameni la pârnaie, umblase cu colectivizarea, și de acolo casa aia mare și frumoasă, cu marchiză, că altfel de unde, din pensia ei de croitoreasă?
Iar tatăl lui Gabi și Mihaela? Despre el se știa foarte clar că fusese la pârnaie, degeaba se dădea el marinar și ne arăta sirena tatuată pe antebraț, pentru că pe dosul palmei, între degetul mare și index avea zarul cu cinci puncte, despre care Tătuțu ne spusese că însemna singur între patru pereți, Tătuțule, toți pârnăiașii își fac semnul ăsta.
Cele douăsprezece povestiri care compun Copilăria lui Kaspar Hauser ne pun dinaintea ochilor o galerie de personaje dintre cele mai diverse. Mică paranteză: nu ar trebui trecut cu vederea că Bogdan-Alexandru Stănescu este un maestru al portretului. De la deja celebrul Tătuțu, până la duo-ul format din Sava, „poetul laureat damnat” și Mircea, „graficianul-critic-de-artă”, sau acel straniu Grig, care deschide Ninge în Tyria: „Mi-a rămas în minte, însă, imaginea acestui intelectual de cincizeci de ani, mușcat de frunte de un șobolan, în garsoniera lui mizerabilă, de unde iese zilnic pentru a colinda redacțiile, pentru a-și arăta rănile și a-și spune poveștile”.
Copilăria lui Kaspar Hauser este una din acele cărți care dă restart discuțiilor anchilozate despre proza românească a ultimelor decenii.
Cumpără cartea din librăria online Cărturești!
