Ce-au mai citit bloggerii nostri? Una-alta, s-au mai contrazis, au mai facut un pic de trafic, au mai citit cate o carte buna. Sa vedem ce.

Ionuca ne recomandă o carte foarte simpatica, cu adolescenți – Buddha din suburbie. Personal, îmi plac foarte tare cărțile cu adolescenți (nu cele cheesy, ci textele chiar faine care surprind lumea asta), așa că recenzia Ionucăi e binevenită.

Copil al suburbiei, Karim visează să ajungă în Londra. Nu știe ce vrea să facă în viață, dar știe că școala nu e pentru el, așa că renunță să mai meargă la liceu. În timp ce tatăl lui descoperă că poate să-i ducă pe oameni de nas cu niște tehnici de relaxare și niște truisme, devenind un adevărat Buddha din suburbie, și se îndrăgostește de Eva, Karim se plimbă cu bicicleta, se îndrăgostește de fiul Evei, dar și-o trage și cu prietena lui din copilărie, Jamila, și, în general, se lasă purtat de val.

Pe filme-carti apare o cronică la un roman mai puțin cunoscut și mai recent al lui Llosa – Visul celtului. După cum se vede și din titlu, e un roman istoric, prima carte publicată de Llosa după primirea premiului Nobel pentru literatură.

Romanul istoric este o incursiune plină de savoare dar parcă aceasta este mai puţin intensă decât a celorlalte romane istorice scrise de Llosa precum „Războiul sfârşitului lumii” sau „Sărbătoarea Ţapului”, poate şi pentru că Llosa iese din cadrul său natural, familial si fertil, America de Sud şi se aventurează într-o incursiune profund europeană.

Peixoto chiar e noul Saramago, scriu cei de la Boomlit într-o cronică la romanul Nici o privire. Poate părea hazardată afirmația, dar citiți-l pe Peixoto, e minunat. L-am descoperit și eu cu întârziere, când a venit la Festivalul de Literatură și mi-a plăcut mult apoi, când l-am citit. Dar povestim despre Peixoto și noi, cu altă ocazie.

Nici o privire e o litanie continuă a unei lumi conduse de diavol. Spațiul mioritico-biblic unde ar trebui să aibă loc mântuirea lumii are în el un realism magic, dar negru, blestemat, dovadă o fac și personajele – blestemate până la a treia generație. Diavolul conduce lumea, nu Dumnezeu, natura e atotputernică, iar omul e subjugat de fatalitate. Lumea e sărăcită. Omul poartă aceleași haine și la înmormântări și la nunțile pe care le oficiază diavolul. O lume care vrea să se reîntoarcă la vârsta edenică a copilăriei, dar nu mai poate. Nu când nunțile și morțile sunt orchestrate răbdător de către diavol.

Dan Boeriu a citit Zen, ultimul volum apărut al Jurnalului lui Cărtărescu. Trebuie să-mi fac curaj și să mă apuc de el.

Narcisiac în doze suportabile, ambiţios în proiectele literare, resentimentar când vine vorba despre aprecierile pe care cărţile sale le stârnesc contemporanilor, vag îngrijorat în legătură cu viitorul său (şi numai al său, într-o ignorare deliberată a destinului colectiv), Mircea Cărtărescu dă, în acest „Zen” (ironică interpretare a propriului zbucium), măsura exactă a preocupărilor unui mare autor.

La Micawber am găsit o cronică la o carte de lexicografie. Mai rar așa ceva pe bloguri! Cartea se numește 101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create.

Cartea de faţă e o încercare de lexicologie diacronică pe gustul şi capacitatea de înţelegere a publicului larg. Autorul o ia – vorba de pe vremuri care îi plăcea aşa de mult lui Iacob Negruzzi – de la Adam Babadam şi ne explică ce e etimologia şi ce vrea dumneaei, după care ne vorbeşte despre aşa-zisul certificat de naştere al cuvintelor într-un capitol consacrat principiilor de stabilire a etimologiei, dintre care se detașează principiul fonologic, principiul semantic, principiul geografic sau cel funcţional.

Cristina Foarfă

freelancer pe proiecte de comunicare online, a lucrat ca Head of Creative la Fourhooks și redactor Metropotam.ro; colaborări în presa culturală: Dilema Veche, Observator Cultural, Cultura; co-autor al romanului colectiv Rubik


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *