Recunosc că, cu atâtea lucruri care se întâmplă în jurul meu – mai un protest, mai încă un protest, mai o distanţă pe care în loc de 10 minute o faci în 40 şi ajungi acasă amorţit şi rebegit – nu mai am răbdare 🙂 Vreau să mă instalez în fotoliu şi să plonjez într-o poveste, în nici un caz previzibilă, dar care nu mă ocoleşte şi nici nu mă adânceşte foarte mult în straturi şi idei, pe care, repet, în perioada asta, mintea mea refuză să le rumege în profunzime. Ce ţi-e şi cu hibernarea asta, iată că şi unii bookaholici o păţesc! Vouă nu vi se întâmplă?
Bine, trebuie să vă povestesc şi cum s-a instalat starea: tocmai am terminat de citit Capcanele istoriei, de Lucian Boia, care mi-a plăcut teribil, însă cu toată cursivitatea ei de poveste, a fost o carte de rumegat, plină ochi de detalii. Am sărit entuziastă la Saşa Sokolov, Şcoală pentru proşti, nu ştiu de ce reţinusem eu că ar fi o satiră. Nu e, e o carte foarte frumoasă şi grea scrisă de un postmodernist rus sensibil şi profund. Mă aşteaptă Zâtul, de Tolstaia, despre care ştiu că e apăsătoare, tot frumoasă şi grea. Acestea fiind datele problemei, am început să mă gândesc la cărţi uşoare, dar serioase, care ar merge după sesiune, viscol, dileme, proteste etc.
Să citim Barnes. Despre Sense of an ending, cei care şi-au luat-o deja şi au citit-o în engleză mi-au spus că greu s-au desprins de ea. Că o poţi citi într-o seară: e concentrată, dar curge, te ţine. Pentru cei care nu şi-au cumpărat-o, orice de Barnes vă va ţine în priză… fără efort. Anglia, Anglia de pildă, o satiră asupra societăţii capitalist cosumatoare şi mare amatoare de spectacol, pică la fix în vremurile astea.
Chiar azi trebuia să vină şi la noi Marjane Satrapi, dar nu a mai venit. Ca să ne treacă supărarea, citim fie Persepolis, fie Broderii. Sunt genul de cărţi din care afli atâtea despre o ţară, fără să faci riduri pe frunte încercând să descifrezi analize politic istorice întortocheate. Marjane ştie cum să povestească şi să pună punctul pe i.
Despre Haruki Murakami s-a spus că nu e un scriitor uşor. Da şi nu, zicem noi. Cert e că Pădurea Norvegiană şi La Sud de graniţă, la vest de soare sunt două cărţi cu care te poţi uita citind un weekend întreg – de plăcere.
Mulţi zic că le place Ian McEwan. Şi nici nu ne gândim să îi contrazicem 🙂 Am pus ochii de Inocentul, l-am început deja, e clar de pus pe listă.
Dragul de Alain de Botton, cum să nu-l pomeneşti când te gândeşti cu cine ai petrece o seară plăcută. Îmi aduc şi acum aminte în ce hohote am citit Sex, shopping şi un roman, cât de faină a fost Arhitectura fericirii. Poate şi mai potrivită ar fi, într-o după-amiază şăgalnică, Despre farmecul lucrurilor plictisitoare. Apropo, lista noastră cu plictisiţi pentru Dosarul Dilemei Vechi aţi citit-o? 🙂
În mijlocul iernii, Trei veri e o poveste care te va topi. Julia Glass nu e facilă, e doar fermecătoare.
În aceeaşi categorie aş pune-o şi pe Nicole Krauss. Istoria iubirii mi-a plăcut foarte mult, e nostalgică, caldă. Şi de curând a apărut şi Un bărbat intră în cameră.
Despre femei e de citit Ludmila Uliţkaia. Am început cu Cei dintâi şi cei de pe urmă şi mă tentează să acult Minciunile femeilor sau să-mi iau traducerea recentă: Daniel Stein, traducător.
Ilf şi Petrov. Să ni se dezgheţe ironia creatoare, nu doar cea incriminatoare. Nimic nu mă binedispune mai tonic decât ruşii ăştia deştepţi foc. Despre America fără etaje v-am povestit deja. Acum mă gândesc la Noua Şeherezadă, deşi mi s-a recomandat ca înainte să trec prin Viţelul de Aur.
Apropo de Rusia, cel mai frumos jurnal de călătorie pe care l-am citit despre fostul U.R.S.S. şi statele lui satelit este cel scris de Steinbeck, cu fotografii de Robert Capa – un umor şi o decenţă zglobie, de nume mari: Jurnal rusesc.
Paul Auster: nu cred că e un autor foarte popular la noi, dar ar trebui. Câştigă fani insant, prin felul în care ştie să-şi construiască suspansul – asta mi-au spus toţi cei care l-au încercat. Poate fi addictive, la mine s-a întâmplat. Am citit de el Cartea iluziilor (grozavă), Trilogia New York-ului (suspans psihotic) şi Tombuctu (în care personajul principal e un căţel). Mă gândeam să încerc şi Invizibil.
Ca să mă autoironizez un pic legat de nevoia de ceva mai lejer (şi totuşi serios, să ne înţelegem 🙂 v-aş recomanda Wakefiled, de Codrescu. Wakefield este un plictisit al lumii superficiale şi searbede în care trăim, a inşilor care tresaltă la şabloane spuse bomastic din categoria how to in one day, sau se excită la deliruri cu pretenţii intelectuale pe orice temă, goale de conţinut şi fără sens. Orice numai nu-i pune să gândească singuri! 🙂 E faină.
O poveste, de Baricco, e de neratat. Iar pentru câteva eseuri sclipitoare, cu un şarm pe care nu l-aţi mai văzut la nici un critic de artă, citiţi-l pe Arasse: Nu vedeţi nimic. Cea mai spectaculoasă carte de istoria artei. Este explozivă.
Pentru o bună porţie de umor, în tradiţie britanică, a se consuma cantităţi satisfăcătoare din Muriel Spark: Serafimul şi Zambezi.
Iar pentru o proză scurtă dinamică, made in Ro, citiţi-o pe Lavinia Branişte cu 5 minute pe zi!
Neavand posibilitatea financiara de a achizitiona cartile recomandate de acest site am incercat sa le caut la biblioteca. Din pacate majoritatea nu le-am gasit si sunt f, dezamagita. Incercati sa recomandati carti care se si gasesc cu usurinta. Va multumesc