Câștigător: Mohorea Alina
Vă povesteam acum nu mult timp de Căutătorii de povești, un proiect frumos ce s-a concretizat într-o carte pe care orice bibliotecă din România ar trebui s-o aibă. E o carte care arată foarte, foarte bine unde patru povestitori – Cătălin Ştefănescu,Vlad Petreanu, Irina Păcurariu şi Radu Paraschivescu – adună micile povești ale bibliotecilor de provincie, unde sunt portrete memorabile de oameni și, mai ales, o mare și simplă dragoste pentru cărți.
Avem și pentru voi un exemplar din Căutătorii de povești. Pentru a-l câștiga, trebuie să ne povestiți o experiență de-a voastră într-o bibliotecă publică. Ce v-a impresionat, ce s-a întâmplat, cine era acolo? Da, vrem o mică poveste.
Deadline: 18 februarie ora 15:00. Câștigătorul va fi ales prin tragere la sorți dintre cei care au respectat cerința concursului. Vă rugăm să semnați cu numele real și să folosiți o adresă de e-mail validă. Succes!
Salariul meu se terminase de câteva zile bune. Aveam nevoie de cărţi ca de aer. Mi-am amintit că deţin un abonament la Biblioteca Metrooiiltană. Perfect! Zâmbetul mi s-a instaurat pe faţă, victorios! Pornesc fericită spre bibliotecă. În buzunarul stâng al rochiţei tricotate, stă cuminte lista cărţilor pe care mi le doresc. Inima o ia la trap. Este nerăbdătoare să citească despre psihologia oamenilor obişnuiţi din “La taifas” de Aurora Liiceanu, despre “Istoria romanţată a unui safari” de Daniela Zeca, despre marea pe parcursul celor patru anotimpuri în “Maria şi marea” de Radu Tudoran.
Împing uşa metalică a bibliotecii. Las haina la garderobă şi mă îndrept grăbită, avidă de lectură spre rafturi. Nu găsesc o carte. O doamnă amabilă se apropie.
– Vă pot hi de folos?
– Mulţumesc. Aş dori o carte de Radu Tudoran.
– Imediat, să verific.
Tastele calculatorului devin nervoase. Ţac-ţac-ţac.
– Aveţi noroc. Este în arhivă. Merg să o aduc.
Inima-mi tresaltă. Gândul îmi fuge la îngeri şi la rugi ascultate.
Nu sunt atentă. Geanta atinge raftul şi o carte îmi cade la picioare. O ridic. “Mic dejun la Tiffany” de Truman Capote. Filmul se derulează… stop… Audrey Hepburn şi atât. O iau cu mine. Această carte are nevoie de lectură, precum o pasăre de aripi.
– Poftiţi cartea, şopteşte doamna bibliotecară, cu zâmbet cald şi voce de înger.
– Mulţumesc. Fie ca bucuria şi zâmbetul să vă însoţească mereu.
Din geantă, marea îmi şopteşte despre iubirile de la ţărm… “Şi tu vei trăi cândva o astfel de iubire… pe nisipul fin al malurilor mele pătimaşe”… “Maria şi marea”de Radu Tudoran…
Claudia Groza – claudia_groza@yahoo.com
Nu stiu ce amintire ar fi mai graitoare. In vremea studentiei, am petrecut muuulte ore in sala de lectura a Bibliotecii Centrale Universitare “M. Eminescu” din Iasi. Niciun aer pe care il respirasem pana atunci nu mi se parea mai fascinant. Cladirea avea un ce care ma atragea ca un magnet. In paginile cartilor, bineinteles. Cele mai adanci, cele mai profunde si cele mai plutitoare lecturi s-au produs in sala de lectura de la etajul al II-lea, luminoasa, ampla, deschisa catre cerul colorat al unui oras aglomerat.
Frumusetea acestui sentiment mi-a revenit brusc in minte ca mirosul de madelaine a faimosului prozator. O eleva ochioasa a trecut pragul micii biblioteci scolare. Eram bibliotecara in pauze si dupa ore si asta imi facea o maaaare, mare placere. Fetita de clasa a V-a intra pentru prima data intre rafturile inalte pline de carti.
– Oooo, ce frumos miroase a carti aici!
Mi-a sunat ca o promisiune de suflet. A ramas o cititoare fidela si acum, cand e intr-a opta deja si sper sa iubeasca lectura mereu. Mirosul cartilor e seducator, recunosc.
Eram in clasa a IV-a, când mama ne-a dus (pe mine și pe sora mea geamănă) la biblioteca publică V.A. Urechia din Galati. Terminasem cam tot ce era de citit pentru vârsta noastră în biblioteca familiei și ai noștri au decis că e cazul să ia măsuri. Prima impresie: o clădire veche, impozantă, dar plină de oameni care nu erau potriviți locului: la garderobă am dat peste o doamnă insipidă, care căuta nod în papură oricărui cititor/vizitator; la secția destinată copiilor ne-a întâmpinat o doamnă care ne-a servit o lecție de „educație” gratuit: în instituțiile publice nu se bate la uși! Noroc că am dat repede de rafturile cu cărți… altfel nu mai călcam în veci într-o bilbiotecă publică. Și de atunci au urmat alte și alte biblioteci la rând…
Mi-am petrecut multe zile în sala de lectură, lucrând la licență. Mă așezam lângă fereastră, de unde se putea vedea și marea: parcă aveam mai multă inspirație citind „Apa și visele” lui Bachelard. Doar pescărușii tulburau liniștea încăperii. Îmi amintesc că, atunci când mă opream din citit, trăgeam cu ochiul la cărțile celorlalți cititori din jurul meu și mă surprindea întotdeauna varietatea intereselor din încăpere. Mi-e dor de studenție și de zilele acelea în care, deși eram agitată, presată de timp, mă linișteam în sala de lectură a bibliotecii…
Experienta mea legata de biblioteci nu e una tocmai placuta din cauza unei bibliotecare pusa la sectia pentru copii mai mult ca sa sperie copiii. Caci da, eram un copil de vreo 8-9 ani si imprumutam carti pe care nu le gaseam acasa sau in librarii. Am intarziat cu returnarea cartilor din cauza ca nu gaseam una din ele. Si am fost aspru mustruluita, am fost pusa la plata, ceea ce m-a facut ca pe viitor sa ocolesc sediul bibliotecii din orasul meu. Nu stiu, dar ma gandesc ca in cazul copiilor nu e potrivita o astfel de atitudine. Gresisem, e drept, dar nu era atat de grav incat sa fiu tratata asa dur. Acum prefer sa imi cumpar cartile, nu din cauza ca mi-ar fi teama de biblioteca, asa ca in copilarie. Imi dau seama ca nu sunt toate bibliotecarele asa, insa imi place sa raman cu cartile citite.
O experienta legata de biblioteci a fost de curand,cand m-am dus sa imprumut o carte.Domnisoara de acolo mi-a cerut datele si ma asteptam sa primesc cartea,dar nu mi-a dat-o si cica trebuie sa stau acolo sa scriu..Asa ca am sta o ora si am copiat ce aveam de copiat.