Câștigător: Mohorea Alina
Vă povesteam acum nu mult timp de Căutătorii de povești, un proiect frumos ce s-a concretizat într-o carte pe care orice bibliotecă din România ar trebui s-o aibă. E o carte care arată foarte, foarte bine unde patru povestitori – Cătălin Ştefănescu,Vlad Petreanu, Irina Păcurariu şi Radu Paraschivescu – adună micile povești ale bibliotecilor de provincie, unde sunt portrete memorabile de oameni și, mai ales, o mare și simplă dragoste pentru cărți.
Avem și pentru voi un exemplar din Căutătorii de povești. Pentru a-l câștiga, trebuie să ne povestiți o experiență de-a voastră într-o bibliotecă publică. Ce v-a impresionat, ce s-a întâmplat, cine era acolo? Da, vrem o mică poveste.
Deadline: 18 februarie ora 15:00. Câștigătorul va fi ales prin tragere la sorți dintre cei care au respectat cerința concursului. Vă rugăm să semnați cu numele real și să folosiți o adresă de e-mail validă. Succes!
Nu este chiar o poveste scurta, dar este o scena care m-a marcat. Am scris-o in vara pe blogul meu si, cu parere de rau, pot afirma ca nimic nu s-a schimbat. http://cugandirisicuimagini.blogspot.ro/2012/08/doo-vizite.html
Prima biblioteca vizitata, la scoala Generala N° 1 din Suceava, la 7 ani. Eram foarte mândra pentru ca stiind sa citesc de acasa, puteam sa împrumut carti…Am plecat cu un volum în mâna, si cu un sentiment ca mi se deschidea o lume fara de pret 🙂
Prima vizita la biblioteca liceului 🙂 ce poate fi mai frumos decat un loc in care s-au adunat cele mai frumoase povesti din lume?
M-as fi incumetat daca numele real nu era o cerinta obligatorie ori, cel putin, sa fi fost trimise povestile la o anumita adresa, nu aici, direct la comentarii 🙂
Succes!
Cel mai memorabil moment a fost la varsta de ~12 ani, cand mi s-a permis pentru prima data sa umblu singura printre rafturile bibliotecii locale pentru a-mi alege cartile dorite (inainte imi erau aduse). 🙂
Imi amintesc sentimentul pe care l-am avut pe la 10-11 ani cand m-am dus sa returnez Singur pe Lume la bibleoteca din cartier, si scria mare pe usa ca bibleoteca se inchisese definitiv. Ma simteam atat de vinovata ca, in loc sa plang pentru bibleoteca ce abia se inchisese, eu ma bucuram ca mi-a ramas mie volumul lui Malot.
Toamna trecuta, pentru ca nu imi instalasem inca internet la noua adresa, am bifat o vizita la biblionet. Dau buletinul, ma asez in fata monitorului, o jumatate de ora pe ceas, ma ridic sa plec. Numai ca bibliotecara lipsea, iar eu ma grabeam sa prind microbuzul spre casa. Tocmai imi schimbasem cartea de identitate (eram cam nemultumita de tunsoare, ce-i drept) pe care o zaresc pe masa, infig mana in ea si, in timp de o strecuram in portofel, un gand ghidus imi sopteste: poate e al unui barbat. Zambesc, inchid portofelul si plec. Spre seara, aflu ca am fost cautata la vechea adresa – pastrata si pe noul buletin – de catre cineva de la biblioteca, pe motiv ca…exact, am luat alta CI. A doua zi, la prima ora, predau buletinul unei doamne a carei tunsoare semana cumplit cu a mea, il recuperez pe al meu, cu tot cu nefericita frizura, si…dupa o luna am fost chemata la politie pentru o declaratie cum ca am luat din greseala acel act (de fapt, din neatentie-graba-prostie) si nu sa fac nu stiu ce manevra imobiliara cu el. episodul a fost o revelatie pentru mine, in sensul ca, de atunci, nu ma mai consider atat de paranoica pe cat credeam ca sunt. Voie buna!
Eu mi-am scris lucrarea de licenta intr-o biblioteca, pentru ca acasa pur si simplu nu ma puteam concentra. Eram cam zece colegi care mergeam in fiecare zi acolo, insotiti de laptop, un teanc imens de carti si nelipsita cana de cafea. Cel mai tare ma frapa de fiecare data linistea de acolo. Nu se auzeau decat rotitele studentilor miscandu-se intens. Eu sunt destul de neindemanatica asa ca mai scapam cate ceva, sau ma mai loveam de cate o masa si trebuia sa accept privirile necrutatoare ale celorlati si ale doamnelor bibliotecare mai ales. Alte zgomote erau provocate intentionat. 10 prieteni intr-o camera nu se pot abtine prea mult timp fara sa rada din cine stie ce prostie. Eram sa fim dati afara de cateva ori, dar pana la urma nu s-a intamplat asta. Oricum o sa raman cu o amintire placuta ultimelor zile de facultate petrecute intr-o micuta sala de lectura, cu toate ca atunci eram cu totii foarte speriati si ingrijoati cu privire la viitorul nostru.
A fost într-o miercuri. Și da, am citit timp de două ore. La biblioteca școlii. În CDI. Împreună. Întâlnirea cu cărţile a plecat de la gândul că, astăzi, acum, când citim, citim sub presiunea părinţilor, profesorilor, (…) dar mai ales constrânşi de Timp. Ne-am adunat în CDI doar pentru a citi. Şi a fi împreună. Atât. Lectură de plăcere. Confortabilă. Şi am citit. Tot împreună. Treizeci de cititori, treizeci de cărţi preferate, timp de două ore, peste o mie cinci sute de pagini, de crâmpeie de gând, de gene-sprâncene, de zâmbete…Şi am promis că vom mai fi aşa. Fiindcă ne-a plăcut… http://atlaurian.wordpress.com/2013/01/08/daca-e-miercuri/
Experientele in biblioteca sunt nenumarate. Am avut una amuzanta la Biblioteca Nationala in vechiul sediu. Scartaiau scaunele si eram intr-o tensiune extraordinara din acest motiv. O experinta asemanatoare am avut si la Biblioteca Mihail Sadoveanu. In rest doar amintiri placute din vremea cand nu aveam posibilitate sa imi procur cartile singur si apelam la biblioteci.