De când cu fenomenul Dan Brown, interesul cititorilor s-a îndreptat şi asupra literaturii ezoterice, asupra textelor ce vorbesc despre numeroase mistere care învăluie ceea ce, de-a lungul istoriei, a rămas împământenit drept varianta oficială, canonică a începuturilor creştinismului. Dacă aţi citit cartea Codul lui Da Vinci sau aţi văzut filmul (cu Tom Hanks în rolul principal), aţi observat că sunt speculate nenumărate idei care, nu cu mult timp în urmă, ar fi fost acuzate de erezie (de fapt, orice interpretare mai lumească a vieţii lui Iisus şi a apostolilor săi e expediată din start ca fiind neadcvată). Numai că Dan Brown nu a venit cu idei noi, ci a resuscitat unele mai vechi, prezente în studii serioase şi în cercetări care au la bază ani de căutări şi de interpretări. Unul dintre cele mai importante studii în acest domeniu este cartea lui Lynn Picknett şi Clive Prince, din 1998, numită simplu Misterul templierilor (acum, când auzim o astfel de exprimare, o considerăm clişeu, dar au fost perioade când, cel puţin pentru publicul larg, astfel de idei erau inedite, pentru unii poate revoltătoare, dar pentru alţii, ceva care le-a zguduit tot sistemul de credinţe).
Se publică enorm pe subiecte religioase, inclusiv pe subiecte care contravin liniei oficiale, dar puţine şi aduc argumente şi sunt lipsite de patimă. Şi cred că, într-o societate pe care o văd alunecând din ce în ce mai mult în intoleranţă şi în acceptarea ideilor de-a gata, e bine să citim şi alte variante decât cele care ne sunt prezentate ca fiind adevărate, ca fiind singurele care ar trebui citite.
Din păcate, popularitatea lui Dan Brown cred că nu a făcut decât să arunce din nou în derizoriu nişte idei care, de fapt, nu ar trebui expediate atât de repede. Pentru că îl asociem pe Dan Brown cu ficţiunea şi pentru că, din punctul meu de vedere, nu a reuşit să păstreze nota ştiinţifică a ceea ce a transpus literar, ideile care au consistenţă şi care ar trebui mai mult exploatate s-au pierdut în marea de păreri care nu sunt luate în serios (cu toate că ceea ce, în mod normal, luăm „în serios” nu are prea multe alte argumente, în afară de acela că aşa ni s-a spus).
Înainte ca Dan Brown să popularizeze pentru mase ideile legate de un anume secret al templierilor, care, de fapt, are legătură cu o altă istorie a începuturilor creştinismului decât o ştim noi, Lynn Picknett şi Clive Prince (care au lucrat la mai multe cărţi împreună), au prezentat, în cartea Misterul templierilor, cât se poate de obiectiv, evenimente din perioada de început a creştinismului care răstoarnă tot ceea ce suntem învăţaţi încă de mici, la şcoală, când ni se spune că „aşa stau lucrurile” şi că nu trebuie să cercetăm prea mult.
După cum poate ştiţi, evangheliile sunt scrise mult după moartea lui Iisus (cea mai veche e cea după Marcu, în anul 70, care tot este foarte târziu) şi, mai mult de atât, abia în 325, la Conciliul de la Niceea, s-a decis care dintre textele existente trebuie să intre în cartea oficială – Noul Testament. Au fost alese cele mai radicale, cele care conveneau politicii bisericii din acea perioadă, textele care omiteau tot ceea ce ţinea de viaţa concretă a lui Iisus şi a celor din jurul lui. Restul textelor au rămas apocrife, iar unele au fost descoperite foarte târziu, în secolul XX. În aceste evanghelii se spune foarte clar că Maria Magdalena era partenera lui Iisus, iar ceilalţi apostoli erau deranjaţi de influenţa pe care ea o avea. De ce ar fi de neacceptat acest lucru şi, până la urmă, de ce ar fi ceva ruşinos? După cum spun autorii, la acea vreme, celibatul pentru evrei era scos din calcul, iar un pentru un predicator, ar fi fost chiar scandalos.
Alte detalii pe care le evidenţiază autorii au legătură chiar cu etimologia cuvintelor şi cu evoluţia sensului de-a lungul timpului. De pildă, „Christos” nu însemna „Cel divin”, ci „Cel uns” (orice persoană unsă într-un anume post era Christos, la acea vreme). Există critici care susţin – şi arată – că în creştinism s-au copiat elemente-cheie din alte rituri, cum ar fi faptul că botezul nu era ceva specific spaţiului iudaic, ci cultului zeiţei Isis, scena naşterii este copie fidelă a naşterii lui Horus, iar crucea este un străvechi simbol osirian. În plus, „minunile” înfăptuite de Iisus erau ceva destul de obişnuit pentru magii egipteni ai acelor vremuri (cum ar fi transformarea apei în vin sau mersul pe apă); chiar în Talmud se spune că Iisus a venit din Egipt, deci asocierea e simplă.
Ce m-a frapat a fost asemănarea izbitoare între anumite fraze din Evanghelii şi Cartea Egipteană a Morţilor, cum ar fi expresia preluată cuvânt cu cuvânt „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi eu vă voi da odihnă”.
Templierii ar fi, de fapt, păstrătorii acestor taine, dar vă las pe voi să descoperiţi toate legăturile pe care această mişcare ocultă le are cu începuturile creştinismului şi cu adevărurile ce s-au pierdut în istoria tumultuoasă a ultimilor 2000 de ani. Chiar dacă nu sunteţi de acord cu aceste idei, este o carte care merită citită mai ales pentru caracterul ei informativ (sunt prezentate, pur şi simplu, fapte şi evenimente istorice cu care sigur nu te-ai întâlnit prea des, fără însă a le da o notă subiectivă). Şi, pentru că această carte a apărut înainte de isteria cu Dan Brown, nu îi poţi suspecta pe autorii ei că au vrut să profite şi ei puţin din faima autorului Codului lui Da Vinci (de altfel, la reeditările ulterioare, autorii au şi ţinut să se distanţeze de Dan Brown).
Lynn Picknett şi Clive Prince, Misterul templierilor, traducere de Adriana Bădescu, Editura Rao, 2006
