Editura Polirom lansează Concursul de manuscrise de literatură pentru copii, ediția 2018.
Dacă scrieți literatură pentru copii (roman și povestiri, vîrsta recomandată: 8+ ), trimiteți manuscrisul dvs. pe adresa junior@polirom.ro, însoțit de o notă bio-bibliografică, pînă la data de 1 noiembrie 2018 și puteți intra în portofoliul colecției „Junior” a Editurii Polirom, coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu.
Manuscrisele se trimit exclusiv în format electronic – minimum 200.000 de semne, cu diacritice. Concursul se adresează atît autorilor publicați, cît și debutanților.
Juriul va fi format din scriitoarea și traducătoarea Veronica D. Niculescu, Raluca Selejan și Oana Doboși-Potcoavă de la Librăria La Două Bufnițe din Timișoara, precum și din membrii redacției Polirom Junior.
Editura Polirom va anunța manuscrisele cîștigătoare pînă la data de 15 decembrie 2018, iar premiul va consta în publicarea lor, în prima parte a anului editorial 2019.
Așteptăm manuscrisele dvs.
Mult succes,
Echipa Polirom Junior