Bookaholic

N-a trecut atât de mult tip de când, împreună cu un alt coleg de suferință, intern la fel ca mine la același ziar englezesc de provincie, patrulam mall-ul din centrul orașului pentru a afla răspunsul la întrebarea: mai citesc oamenii pe budă? Și, dacă da, ce?

Vox-urile noastre n-au ajuns nici măcar în ediția de weekend. Aparent, nu poți să publici un material despre ce citesc oamenii pe tron decât dacă îi convingi să-ți dea și numele de familie. Că asta era o practică normală sau, cine știe, șeful meu era cam, ăăă, anal apropo de chestiile astea (see what I did there?), nici nu mai contează.

Am aflat atunci că integramele și The Sun sunt cel mai des întâlnite materiale prin budele englezești din zonă, dar că, printre amatorii de lecturi în cel mai liniștit loc din casă există o preferință clară pentru romane polițiste și de dragoste. Și, să nu uit, că sunt șanse mari ca cel puțin una din persoanele cu care vorbești la telefon în decursul unei zile să se afle, în timp ce-ți lămurește conținutul unui brief, acolo unde și împăratul merge singur.

Personal, nu sunt un cititor de budă. Cel mult mă preocupă cutiile de detergenți, de pe care încerc să citesc instrucțiunile în poloneză. Unii zic că cititul la privată te pricopsește cu hemoroizi. Alții spun că, odată ce ai deschis Odiseea lui Homer, pentru microbii din zonă a venit autobuzul cu care or să emigreze direct pe masa ta de prânz. Și, în fine, să nu uităm de cei care consideră că cititul pe budă este, pur și simplu, un afront adus autorului, care are tot dreptul să se simtă ofensat că a ajuns, de pe rafturile bibliotecilor, pe mașina de spălat din baie, între balsamul de rufe și hârtia igienică.

Henry Miller, pe de altă parte, a fost unul din fanii cititului la umblătoare, recomandând anumite cărți pentru anumite bude și invers (de altfel, cred că filmul ăsta, tocmai despre baia lui, o să vă convingă că omul chiar respecta autorii adunați pe lângă tron). Spre exemplu, Miller susținea că e cel mai potrivit loc pentru a citi Ulise a lui James Joyce, și recomanda o toaletă de țară pentru operele lui Rabelais:

All my good reading, you might say, was done in the toilet. There are passages in Ulysses which can be read only in the toilet — if one wants to extract the full flavor of their content.

And this is not to denigrate the talent of the author. This is simply to move him a little closer to the good company of Abelard, Petrarch, Rabelais, Villon, Boccaccio (…). And the more ramshackle the toilet, the more dilapidated it be, the better.

To enjoy Rabelais, for example, I recommend a plain, country toilet, a little out-house in the corn patch, with a crescent silver of light coming through the door. No buttons to push, no chain to pull, no pink toilet paper. If you can bring a friend along and have him sit beside you, excellent!

No harm, I say, can ever be done a great book by taking it with you to the toilet.

Se pot simți autorii mari ofensați că sunt citiți pe budă? Dacă ne luăm după Henry Miller, deci, nu. Ba mai mult. Pentru ca una din operele lui să fie citită de regină, un autor contemporan cu William Shakespeare i-a construit acesteia o toaletă, în interiorul căreia a lăsat cartea, legată de un lanț,. Evident, pentru a nu putea fi citită decât între cei patru pereți unde regina e singură și neinfluențată de niciunul din consilierii ei.

Știam pe cineva care citea Dostoievski pe veceu. A începtut cu Crimă și pedeapsă și a trecut, pe măsură ce timpul s-a scurs, prin Frații Karamazov, cu viteza cu care eu citeam Asimov în autobuz. Aproape m-a convins atunci că e ceva la singurătatea și la liniștea unei bude care te stimulează intelectual.

Am văzut, în diverse case, science fiction, manuale de chiromanție, Nietzsche, reviste de femei, ziare de politică serioasă, fabule de Grigore Alexandrescu și o carte despre cel de-Al Doilea Război Mondial. Să zici că numai cărțile ușoare se citesc pe budă e aproape o nedreptate.

Tind să cred că tranzitul nu e neapărat, mă scuzați, îngreunat de cărțile cu greutate. Pe mine, însă, tocmai fragmentarea lecturii mă descurajează la cititul pe tron. De unde și rezolvarea: dacă aș trăi într-o lume în care să am timp să-mi petrec, în fiecare zi, jumătate de oră citind pe budă, cred că aș reciti ceva Asimov. Proză scurtă, neapărat. Intri, începi povestirea, termini povestirea, ieși. Evident, nu înainte de a te spăla pe mâini.

Teoria mea, până la urmă, este că cititul, oriunde s-ar desfășura el, și de orice carte sau revistă, e bun. Am un prieten care îmi explica, mai demult, ca i se pare o insultă față de autori atunci când sunt citiți în autobuz. În schimb, omul citea fătă probleme pe budă. Că e mai liniște, îmi explica el, nu împarți experiența cu însă cincizeci de oameni. Deși, dacă e să ne luăm după Miller, nici ăsta nu-i neapărat un lucru rău 🙂

Acum o să vă rog mă scuzați. Am terminat de scris articolul, și mi-e că dacă trag apa cu laptopul pe genunchi, îmi sar picături pe tastatură.

foto de aici