Hoții de frumusețe este, probabil, unul dintre cele mai ușor  (nu facil!) de dramatizat texte literare. Dramatic în sine prin faptul că este “vorbit”, foarte vizual, cu o poveste puternică, simbolică, trasată în tușe groase, cu personaje ușor identificabile și cu dialoguri expresive, romanul lui Pascal Bruckner își găsește natural locul pe scenă, fără efort, fără exagerări și fără interpretări forțate care să ducă prea departe de textul literar. Spectacolul pus în scenă de Chris Simion, prima dramatizare de fapt a Hoților de Frumusețe, este excelent, te trimite firesc într-o lume ciudată, ce scoate la iveală sentimente ascunse ale, probabil, fiecăruia dintre noi.

Sincer, nu mă așteptam să-mi placă atât de mult. O fană prea mare a lui Bruckner nu sunt dar tocmai ce mi se pare exagerat și prea in your face în scris dă foarte, foarte bine pe scenă, iar regia lui Chris Simion și jocul actorilor îi dau o profunzime aparte.

Decorul este în mare parte virtual, realizat din proiecții ce domină scena, lucru ce dă mobilitate și dinamism piesei și o trecere extrem de rapidă de la un cadru la altul, mai ales că vorbim de o structură pe două planuri: unul al povestirii și unul al întâmplărilor povestite. În plus, senzația era că funcționau într-o plăcută contradicție: pe de o parte imaginile, fotografiile dădeau impresia de realitate, de cadru oarecum non teatral, pe de altă parte tocmai faptul că decorul nu e material întărea convenția că te afli într-o ficțiune. Cumva, asta e și miza piesei: resorturile hoților de frumusețe, problemele pe care le pune sunt adevărate, soluționarea lor este însă una asumat exagerată și simbolică tocmai pentru a le scoate în față.

Spectatorul nu are timp să răsufle, e prins total în stranietatea poveștii hoților care fură frumusețea femeilor. În cabinetul unei psihiatre (Ioana Pavelescu) preocupate de inutilitatea propriei relații de cuplu, apare pe neașteptate Benjamin, un tânăr-bătrân intepretat excelent de Florin Zamfirescu, ce vrea să îi spună o poveste. E nebun, nu e nebun? E o invenție? Nu știm. Dar povestea lui este una incredibilă.

Benjamin este un scriitor specializat în plagiaturi, “o fințâ pe de-a întregul împrumutată, iar Helene (foarte fain jucată de Medeea Marinescu) este o puștoaică excentrică, răsfățată și dominatoare (un fel de Manic Pixie Dream Girl cu accentul pe manic, dacă vreți) căreia i se pune pata pe el. O frumoasă și picantă relație începe, cu toate ciocnirile de generații și mentalități posibile. Psihiatra devine din ce în ce mai interesată de povestea lui Benjamin.

Dar tocmai frumusețea lui Helene le atrage atenția hoților de frumusețe, poziționați strategic într-o cabană secretă la munte, la graniță. Soții Steiner locuiesc acolo, împreună cu Raymond, slujitorul lor cu aspect de Quasimodo. Steinerii sunt niște dubioși, freakși mai precis, două personaje grotești, excentrice și depravate, delicios de carnavalesc portretizate de Ștefana Samfira și de Radu Micu. Oamenii au un hobby, adânc explicat filosofic: țin femeile tinere și frumoase captive și pentru a scăpa de robia frumuseții, a se urâți prin izolare.

“Frumuseţea omenească este injustiţia prin excelenţă” spune Jerome la un moment dat, argumentând că poți deveni oricând bogat, dar niciodată frumos, iar aparențele nu sunt niciodată inocente. Frumusețea este o vină care trebuie pedepsită.

Practic, creierul demonic al operațiunii este Francesca, o doamnă ce cândva fusese frumoasă, dorită de bărbați și obsedată sexual, care acum se hrănește din amintiri, frustrări și din frumusețea prizonierelor. În spatele comportamentului Francescăi, se vede transparent imaginea femeii obsedate de îmbătrânire, de pierdere a frumuseții și a senzualității, dorința de a fi admirată și invidia față de celalalte reprezentnate ale sexului frumos. Iar “săracul” Jerome, cândva un fustangiu notoriu căzut în mrejele doamnei, își călcase pe principii și, din dragoste, contribuia din plin la jocul diabolic al soției lui. Cam misogin scenariu, dacă mă întrebați.

Sunt schimbate însă multe lucruri față de carte (era firesc!). În primul rând, psihiatra ocupă un loc mult mai redus, fiind mai mult un pretext al povestirii. Un alt amănunt important este că, în piesă, Benjamin nu apare mascat. Probabil ar fi încărcat inutil lucrurile. Apoi, Chris Simion alege să reprezinte întâmplările în mod cronologic, în timp ce în carte suntem introduși direct în povestea hoților de frumusețe, prin episodul din pădure. Apariția Helenei în viața lui Benjamin este altfel în piesă, luând proporțiile unui spectacol. Cât despre soții Steiner, în special Jerome, în piesă contururile sutn mult mai clare și detaliile despre ei mai puține. Iar faptul că în carte este sugerat că prizonieratul Helenei se datorează de fapt geloziei Francescăi că Jerome se atașează de ea nu apare ca motivație în piesă. Diferențele pot continua, în special în partea poveștii din timpul captivității Helenei și a finalului, dar până la urmă nu despre asta e vorba. Chris Simion reduce textul la esențial și concentrează povestea Hoților de Frumusețe într-o pastilă tare și plină de semnificații.

Cel mai mult mi-a plăcut în piesă un anumit joc al îndoielii. Nu există alb sau negru, ci multiple nuanțe, motivații și resorturi interne pe care le poți doar ghici. Personajele, deși în tușe destul de tari, au suficiente umbre încât să fie provocatoare. Iar muzica din Pulp constituie soundtrack-ul perfect.

Dacă v-a plăcut cartea, vă va plăcea foarte tare piesa. Iar dacă n-ați rezonat atât de mult cu textul literar, să știți că piesa scoate, cu siguranță, ce e mai bun din el. Este un spectacol construit minuțios, cu atenție la detalii și nuanțe, după care rămâi cu multe întrebări, neliniști și senzații care te bântuie.

Găsiți programul spectacolelor de la Teatrul Evreiesc, precum și mai multe informații despre piesă, pe site-ul companiei de teatru D’AYA.

………………..
Distributia: Florin Zamfirescu, Medeea Marinescu, Ioana Pavelescu, Stefana Samfira, Radu Micu, Ionut Niculae.

Echipa filmare videoproiectie: Regie: Liviu Craciun; Operator: Dragos Hanciu; Sunet/ montaj: Diana Radulescu, Alexandra Furdui. Asistent locatie: Robert Braga. Miscare scenica: Irina Strungareanu. Asistent regie: Silvia Dumitrache

Suport tehnic & concept video-proiectie: 360 Revolution
Scenografia: Adina Mastalier

Dramatizarea si regia artistica: CHRIS SIMION

5 comentarii
  1. AvatarBotez Sorin-Constantin

    Sincer mie mi-a placut ft mult cartea. De Bruckner nu am citit decat doua carti: aceasta si Luni de fiere. Hotii de frumusete m-a fascinat. In schimb, Luni de fiere m-a ingrozit. Piesa nu am vazut-o dar sper ca in cel mai scurt timp sa ajung la spectacol.

    Reply
  2. Pingback: Hoţii de frumuseţe | Evantaiul Memoriei

  3. Pingback: La plimbare prin blogosferă (38) | Evantaiul Memoriei

  4. Pingback: Hotii de Frumusete |

  5. Pingback: Hoţii de frumuseţe | Evantaiul Memoriei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *