Pascal Bruckner este unul dintre acei scriitori pe care fie îi urăşti, fie îi iubeşti, nu prea am văzut reacţii intermediare. Iar fanii lui sunt asemenea fanilor lui Radu Afrim – îi rămân fideli şi îl urmează peste tot. Orice nouă apariţie a sa este un adevărat eveniment şi, deşi a rămas cunoscut mai degrabă pentru Luni de fiere, cărţile sale continuă să fie bestselleruri.

La fel a fost şi cel mai recent volum al său, apărut la Editura Trei, în traducerea lui Daniel Nicolescu, Fanaticii apocalipsei. Să salvăm pământul, să pedepsim omul. Lansarea a avut loc în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, pe 24 noiembrie, în prezenţa autorului, care s-a bucurat de aceeaşi popularitate ca întotdeauna, lansarea fiind urmată de o sesiune de autografe care a durat mai bine de o oră.

Bruckner reuşeşte din nou să vină cu o viziune altfel şi, dacă nu mai şochează, aşa cum se întâmpla cu alte romane ale sale, cu Fanaticii apocalipsei cel puţin propune o perspectivă total diferită de trendul momentului cu privire la mediu, o perspectivă care ar putea să ne facă să medităm o clipă în plus la ceea ce înseamnă, de fapt, întreaga isterie ecologista. Aşa cum a explicat Bruckner publicului venit la Gaudeamus, ar trebui să încercăm să privim dincolo de declarata preocupare pentru mediu şi să vedem ce se ascunde ea cu adevărat.

În perspectiva lui Bruckner, teama pentru distrugerea mediului ascunde o teamă pentru sfârşitul umanităţii, dar şi o voluptate a fricii. Mai mult decât atât, trendul ecologist pare a fi noua ideologie a societăţii Vestice, care nu face decât să inducă şi să întreţină o stare de paranoia şi de ură. Pascal Bruckner vorbeşte, în cartea sa, despre frica de a trăi, de teama, în marea majoritate a cazurilor, de a ne asuma riscuri, de a încerca să progresăm. Autorul nu se teme să deplângă patetismul discursului ecologist, care va ajunge, dacă nu chiar a ajuns deja, să-l tranforme pe om într-o umbră, aruncat cu brutalitate într-un proces de regresiune, de înapoiere.

Cartea lui Bruckner a fost întâmpinată negativ chiar de o parte a mediei centrale din Franţa şi a stârnit deja controverse, ceea ce se întâmplă întotdeauna când o teorie nouă vine să răstoarne confortul ideilor unanim acceptate ale unei societăţi. Aşadar, Fanaticii apocalipsei merită o lectură cel măcar pentru că aduce o nouă perspectivă asupra unor aspecte pe care poate nu le-am fi privit altfel decât dintr-un singur unghi.

Pascal Bruckner se va întoarce în ţară în luna ianuarie 2013, pentru a-şi lansa un nou roman, tot la Editura Trei, şi pentru premiera spectacolului regizat de Chris Simion, după romanul său Hoţii de frumuseţe.

Silvia Dumitrache

critic literar și de teatru, asistent de regie, doctorand studii culturale, redactor Observator Cultural


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *