Povestea Cătălinei din Ciocolată amăruie, romanul Cristinei Pipoș, apărut în 2012 la editura brașoveană Aula, este una obișnuită. Ba chiar prea obișnuită. Cătălina este o adolescentă frivolă, isteață, care, de dragul experienței dar și pentru a cîștiga un ban, acceptă să fie babysitter pentru câteva luni în Anglia, mai exact în Londra.
Toată această experiență e descrisă cu umor, cu ironie, uneori cu stângăcii mai mult decât vizibile, chiar de către personaj, care dă semne că ar avea și ceva veleități scriitoricești: „Dar am plecat în recunoaștere, să văd, să studiez, să iau notițe, doar voi scrie un roman despre asta, nu?”. Și a scris cum s-a priceput și ea mai bine.
S-ar putea spune că romanul Cristinei Pipoș este unul mai mult pentru fete, nu de alta, dar probabil pe băieți i-ar plictisi groaznic paginile în care sunt relatate entuziastele și aproape interminabilele ședințele de shopping ale Cătălinei. Suntem astfel plimbați aproape fără pauză prin diversele magazine din mall-uri, prin shopurile de pe Oxford Street, în fine, o adevărată nebunie a shoppingului pare a o poseda pe adolescenta noastră – un personaj la fel de frivol ca personajul omonim din Luceafărul eminescian, asta pe lângă faptul că povestea Cătălinei se vrea, pare-se, o reiterare în notă modernă a poveștii din poemul tocmai numit.
Ca motto al romanului, s-ar fi potrivit la fix remarca „I love all the cities as long as there is a shop in the centre”. Notațiile protagonistei, de o stângăcie surprinzătoare pentru o absolventă de filologie, ceea ce le dă, recunosc, o anume savoare, ne lămuresc cu asupra de măsură în privința acestui personaj:
Ce îmi place mie cel mai mult, asta a fost ieri, e să-mi iau niște șosete cu doar zece lire. Dar frumoase, bine acum, cu mintea limpede dacă stau să mă gândesc eu nu mă încalț cu adidași decât aproape niciodată (doar când plimb cățelul sau așa ceva), să zic și eu așa, și atunci minunatele șosete albe cu floricele, la ce îmi servesc, da, când e frig pot să le port prin casă, dar totuși nu era nevoie, oricum sunt prea frumoase ca să le returnez, și degeaba mă gândesc că oricum le-am purtat aseară prin casă. Am și fugit la telefon, doar numai în șosete, s-au murdărit și le-am pus la spălat. Ce să fac. Așadar, am fost cu Andreea la un depozit de haine. Am intrat și am început să alegem haine. Reducerile sunt o bucurieîn viața mea. Apoi am intrat într-o cabină de probă. Cabina de probă unisex. Ce bucurie. O improvizație. Pe una din margini erau așezate oglinzi, pe alta, niște suporturi pentru haine, în rest nimic. Înghesuială? A nu, numai bine, și eu cum mă dezbrac să probez pantaloni și fuste. Nimic nu m-a împiedicat în drumul meu de a-mi cheltui banii”.
Da, chiar așa, ce o poate opri pe o fată dornică să-și ardă toți banii de salariu pe tot felul de nimicuri, de a colinda prin Woolworths sau chiar prin acele poundland, magazine în care totul costă o liră? Vă spun eu: nimic! În plus, Cătălina este o mare consumatoare de dulciuri, preferata ei fiind, poate v-ați prins, ciocolata amăruie, și nu se jenează a mânca prin fast-food-uri, deși dorește să urmeze o dietă, dieta Atkins, ținută și de Jennifer Aniston.
Frivolitatea adolescentei, o frivolitate totuși nevinovată, specifică vârstei, se manifestă și în relațiile amoroase. Plecată din România din cauza unei dezamagiri amoroase, Cătălina îl întâlnește în Anglia pe George, cu care începe o idilă nedusă însă până la capăt, căci fata noastră e încă îndrăgostită de junele rămas în țară căruia îi trimite întruna mesaje telefonice.
Tributar unor modele ca Bridget Jones’s Diary sau Sex and the City, cu reminiscențe din romanele lui Jane Austen – cartea de suflet a Cătălinei este Pride and Prejudice-, scurtul roman al Cristinei Pipoș se încadrează foarte bine în tipul de literatură glossy atât de îndrăgit mai ales de adolescente. Nemira, ce e drept, are o colecție serioasă dedicată acestui gen, Glossy Books, colecție dominată însă de romanciere americane de genul unor Maryjanice Davidson.
Este un fenomen inevitabil, de altfel, în condițiile în care nu avem scriitorii români care se umple această nișă. De vină este, probabil, și snobismul care domină încă mentalitatea scriitorului român, scriitor care se crede îndatorat să scrie doar romane grele, pline de filozofii vetuste și de mult consumate în literatura occidentală.
Cicolată amăruie a apărut, după cum am spus, la editura Aula, într-o colecție proaspătă, Generația Y. Dacă volumul Cristinei Pipoș ar avea ca public țintă adolescentele, romanul lui Răzvan-Ionuț Dobrică, Eroi locali, apărut în aceeași colecție, se adresează în exclusivitate băieților, dar despre el cu o altă ocazie.
Așadar, nu avem tocmai o colecție strict axată pe romane glossy, dar este o colecție care se adresează în mod evident adolescenților. În ciuda unei trame care stagnează poate mai mult decât ar fi cazul, Cicolată amăruie pare a fi un bun început de drum pentru Cristina Pipoș, și ea o fostă studentă, asemenea Cătălinei, a Literelor brașovene.
Cristina Pipoș, Ciocolată amăruie, Aula, Brașov, 2012, 144 pag.
