Am descoperit, citind Piazza Bucarest, un scriitor care tratează cu o mare fineţe psihologică portretele de care se ocupă, în timp ce încearcă să le spună povestea. Piazza Bucarest (de Jens Christian Grøndahl, traducere din limba daneză de Carmen Vioreanu, editura Polirom) este o carte a cărei miză principală este, cred eu,  posibilitatea de a ajunge să înţelegi un om şi deciziile lui, şi prin asta, cîte ceva despre tine.

Lucrurile se petrec în felul următor: naratorul, care e scriitor, încearcă să afle ce s-a petrecut în viaţa unei femei, Elena, imigrantă din România ceauşistă, şi ce a făcut-o incapabilă de a se ataşa emoţional şi fizic de o altă realitate. În acea realitate intră noua ei viaţă în Danemarca şi Scott, tatăl vitreg al naratorului, un american stabilit acolo cu care Elena se măritase, formal, pentru a putea părăsi ţara. Finalmente, îl va părăsi şi pe Scott, şi, protagonistă a unui şir de părăsiri, Elena va ajunge într-un fel de vortex al căutărilor celor doi, tată şi fiu vitreg.

Iniţial, din pricina ataşamentului foarte puternic dintre cei doi bărbaţi, ai senzaţia că ea, străina fugară, urmează să fie judecată şi culpabilizată pentru deciziile ei, oricare i-ar fi fost motivaţiile. Jens Christian Grøndahl creează genul ăsta de  tensiune şi imprimă, implicit, intensitate şi dramatism poveştii. Cu frazarea lui liniştită, reţinută, care  pare că aduce tăcerea în pagină,  focalizează zone sensibile, dar te lasă să vezi şi chestiile  mai puţin flatante din vieţile personajele lui. Te face, în felul ăsta, să empatizezi sau să te ataşezi, cumva,  de toate trei. Să vezi rănile fiecăruia şi să intri în cercul în care fiecare răneşte şi e la rîndul lui rănit.

Relaţia dintre Scott şi fiul vitreg, scriitorul, e una încărcată de tandreţe şi ataşament, iar modul în care e descris Scott, prin ochii bărbatului mai tînăr, e un fel de microfilm insuflat cu înţelepciune zen:

De multe ori stăteam aşa, într-un loc liniştit, să contemplăm micile  întîmplări nebănuite ale lumii, toate acele lucruri care se întîmplă neîncetat şi care devin interesante, pur şi simplu pentru că te interesezi de ele.  Cum se petrec lucrurile, modul în care se petrec. Scott m-a învăţat să nu mă plictisesc nicodată, pentru că întotdeauna există ceva de urmărit, cum, spre exemplu, vînzătorul de fructe îşi lustruieşte merele şi le aranjează în formă de spirală. Metoda, succesiunea şi coregrafia disciplinată a fiecărei mişcări în parte.  El nu obosea niciodată să observe cum animalele şi oamenii stabilesc o ordine fragilă în haosul nestatornic al lumii.

Jens Christian Grøndahl leagă personajele între ele prin afinităţi, prin ceea ce învaţă unele de la altele şi prin greşelile pe care le fac, iar legăturile astea reuşesc să fie foarte dificil de scuturat. Personajele lui sînt, pe rînd, abuzatori şi abuzaţi, cei care abandonează şi cei care sînt abandonaţi, cei care au controlul sau cei care sînt, de fapt, controlaţi. Faptul că trec prin toate astea şi alunecă dintr-o (in)determinare în alta ţine de o dinamică psihologică pe care am găsit-o descrisă foarte rar în proză.

Modul în care construieşte personajul Elena urmăreşte aceeaşi progresie, mereu conflictuală, care merge de la presupuneri, la evidenţe, trecînd prin erori şi ajungînd, în final, la nişte descoperiri care plasează toate adevărurile pe care crezi că le deţii despre viaţa unui om într-o cu totul altă perspectivă.

Elena e prezentată ca o intelectuală elitistă, dispreţuitoare, care lasă în urmă România comunistă şi micul ei cerc boem, dar nu e impresionată de ce-i oferă exilul. Populat din indivizi care trăiau schizoid o viaţă publică cenzurată şi un soi de  libertate de subteran, definită prin muzica pe care o ascultau şi prin comentariile rarefiate pe marginea cărţilor pe care le împărţeau, grupul în care Elena strălucea, în anii ’80, oferă o imagine tristă, de surogat preţios, a formelor de rezistenţă prin cultură, de apartament, practicate de intelectualitatea a vremii. Era, citez: o lume în care oamenii trăiau pentru artă în timp ce munceau altceva pentru a întreţine asta. Toţi aveau tot felul de slujbe prost plătite, dar nu numai de nevoie, după părerea ei, ci şi ca o formă de deghizare socială, la fel ca membrii unei frăţii secrete. Ea (Elena) descoperea că oraşul era străbătut de canale nevăzute, unde libertatea îşi găsea calea, nu în opoziţie cu societatea închisă, ci mai curînd într-o uitare frumoasă şi autosuficientă, aparent situată dincolo de orizontul constrîngerilor şi al necesităţilor triviale.“

coadaSursa

Scriitorul reuşeşte să vorbească credibil despre conflictul inerent unei astfel de vieţi şi despre modul în care el modifică, a la long, comportamente. Vorbind despre Elena, şi mai ales despre trecutul ei în România comunistă, încearcă să o înţeleagă prin prisma raportului dintre izolare şi rolul pe care ceilaţi îl au în modelarea de sine:

„Elena nu avea contact cu lumea, orice ar fi însemnat asta, pentru că ea se retrăsese în sine, apăsată de intimidanta lipsă de libertate a lumii înconjurătoare, sau pentru că lumea se estompa sub orizontul ei de aşteptări exagerat de mare. Voinţa ei devenise instantaneu mai presantă şi mai neşlefuită, pentru că nu era mijlocită în evoluţia liberă, dar şi temperată, laolaltă cu alte voinţe, aşa cum oamenii, de altfel, se educă unul pe celălalt doar fiind împreună. Vidul dintre eul ei şi lume îi schilodea viaţa mai mult decît lipsa de libertate, da ea ştia instinctiv că nu va putea lăsa în urmă acel vid decît atunci cînd va fi liberă. “

conserveSursa

Nu e simplu să scrii despre vid, alienare şi truamă, mai ales dacă îţi pui mereu întrebări. Despre asta e, de fapt vorba în Piazza Bicarest , o carte cu mute pagini de interogaţii, o carte în care te molipseşti cu reflexul de a-ţi exersa atenţia.

 

bookaholic sustinut de carturesti stripe-01

Cartea poate fi comandată din librăria online Cărturești, la prețul de 19,96 lei. Dacă introduceți codul Bookaholic la orice comandă, veți beneficia de 15% reducere în librăria online Cărturești. 

Alina Purcaru

critic literar, redactor Observator Cultural, fost redactor Cotidianul, colaborator Dilema Veche, co-autor al romanului colectiv Rubik


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *