commonfloor.com

Deşi când îi citim, avem impresia că asta au făcut toată viaţa, mulţi autori au ajuns la scris după ce au trecut prin numeroase alte meserii, mai mult sau mai puţin compatibile cu domeniul artei. De la joburi banale, cum ar cea de funcţionar, până la activităţi neaşteptate, precum cea de “cobai” pentru testarea unor medicamente, unii scriitori vă vor surprinde prin versatilitatea ocupaţiilor lor, care adesea au fost un factor de inspiraţie pentru scrierile lor ulterioare.

shimages

Shakespeare a fost mai întâi actor, activitate care i-a oferit clar o perspectivă complexă asupra teatrului şi pe care a putut apoi să o valorifice în piesele sale. Până să ajungă însă şi actor, Shakespeare a făcut şi munci mai puţin artistice: tatăl său l-a retras de la şcoală la vârsta de 14 ani, pentru a-l ajuta în afacerea sa de tăbăcărie. Se spune că a fost şi funcţionar într-un cabinet de avocatură, iar apoi, după ce a ajuns să scrie pentru compania de teatru Lord Chamberlains Men, s-a implicat în toate aspectele ce ţineau de teatru, inclusiv în impresariat şi în conducere.

ken                                                              www.ohs.org

Ken Kesey a avut una dintre cele mai inedite slujbe înainte să se dedice scrisului, slujbă care, de altfel, i-a oferit materialul de inspiraţie pentru celebrul său roman Zbor deasupra unui cuib de cuci: a fost portar la un spital pentru bolnavii mintal, iar apoi a participat la un studiu CIA care testa efectele LSD-ului în interogatorii (mai multe, aici).

jackimages                                                     korrektivpress.com

Jack London, înainte de a câştiga din scris, se ocupa cu furtul de stridii – foarte scumpe la acea vreme –, pentru ca apoi să le vândă. Nu era ceva singular ce făcea London, existând chiar o categorie de oameni cunoscută pentru astfel de afaceri şi care purtau numele de „oyster pirates”.

dckindex                                                  biography.com

Poate este mai de înţeles tema recurentă a romanelor lui Charles Dickens despre copii nefericiţi, care trec prin încercări dure, dacă ţinem cont de faptul că Dickens însuşi, la vârsta de 12 ani, după ce tatăl său a ajuns la închisoarea datornicilor, a fost nevoit să lucreze într-o fabrică de creme pentru încălţări.

NabokovInscription1                                                        openculture.com

Vladimir Nabokov a fost un entomolog pasionat (a lucrat la American Museum of Natural History) şi chiar a lucrat la o teorie a evoluţiei fluturilor, care s-a dovedit a fi adevărată (puteţi citi aici mai multe despre această teorie). Călătorea des pentru a-şi completa colecţia şi îi plăcea să desneze fluturi pentru soţia sa, Vera.

george-orwell2                                                   socialbookshelves.com

Mai puţin pasionantă a fost ocupaţia lui George Orwell, înainte să devină celebru pentru 1984: a fost membru al Poliţiei Imperiale Indiene în Burma (de altfel, are şi un roman, mai puţin cunoscut, inspirat din acea perioadă a vieţii, Burmese Days).

kafka_franz                                                    randomhouse.com

Nu e de mirare că Franz Kafka descrie atât de sumbru sistemul birocratic al instituţiilor statului, când el însuşi a fost forţat să stea într-un job deloc provocator: funcţionar în cadrul unei fime italiene de asigurări, unde lucra zece ore pe zi şi care nu-i lăsa timp pentru nimic altceva.

Un comentariu
  1. RA

    Cam eterogene ocupatiile 🙂
    Propun un subiect tematic. Scriitori cu formatie stiitifica, spre exemplu medici.
    M. Bulgakov, V. Voiculescu, Cehov, K. Hosseini etc.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *