Să vorbim despre suflet. Cum se întâmplă să apară, ce spune, se reîncarnează? Vi se pare o discuţie cu care un cititor serios, respectiv un scriitor serios, care mănâncă Literatura, cu L mare, pe pâine, nu trebuie să se obosească? Vă temeţi de şabloane în simţiri uzate? Nu e cazul. Haideţi să vorbim despre suflet.
Oase migratoare e o astfel de carte – firească, aparent simplă, aparent fără miza marii literaturii. E o carte pe care nu aş recomanda-o decât celor care ştiu cum e să te uiţi în jurul camerei sau pur şi simplu în jur şi să vezi cum lucrurile fac feţe feţe: cum cutele fotoliului parcă spun şi ele ceva, cum cutia în care ai vârât toate cablurile păstrează unul ieşit în afară ca un chiştoc de ţigară.
Nu trebuie neapărat să te apuci să ghiceşti în praful de prin colţuri, deşi de la Simona Popescu nu pot uita cum Gellu Naum îl păstra şi inspecta să vadă ce forme ia. E pentru cei care au răbdare să vadă ce se poate întâmpla în spatele lucrurilor, fie ele 3 oase de vită dintr-un rasol, pentru o ciorbă.
Între noi fie vorba, cei mai mulţi timp nu prea mai au. Vor ceva rapid şi tare, ca cel mai bun nurofen, cartea aia care-ţi spune tot, cu subiectul cel mai tare. Nu e uşor să le explici că, la un moment dat, trei oase de vită, păstrate întâmplător, au început să vorbească în sertarul lor şi să ceară, din când în când, dar cu poftă, câte o reîncarnare: fie pe o faţă alcăuită din mai multe caise, fie pe 3 vinete, fie pe jumătate de pepene, pe scoarţe şi trunchiuri de copaci, pe muşchi, pe zaţ de cafea, pe o burtă foarte rotundă şi împlinită, pe mormântul lui Confucius.
Rhei, locul naşterii: Cernu, pe fundul pârăului. Fotografie de pe blogul lui Iulian.
Toate aceste fiinţe născute prin suprapunerea celor 3 oase de vită (în formaţia Ochiul Stâng, Ochiul Drept, Gura) pe diverse (supra)feţe sunt fotografiate şi apar în carte. Iar din acest punct eu mi l-am imaginat pe Iulian mergând o vreme cu oasele lui de vită perfect curate în buzunar şi reîncarnându-le prin locurile prin care a trecut: de la masa din bucătărie, la plajele din Hong Kong, prin mainland China, pe o păpuşă din vechea casă.
În carte toate astea sunt duse la îndeplinire de Fotograf, dar, vorba lui Tarkovski, şi el citat de Iulian: artistul adevărat e ală pentru care viaţa de fiecare zi nu se termină într-un punct şi de acolo, miraculos, începe arta. Pentru artistul artist şi sincer, nu se poate una fără cealaltă. Bineînţeles că Fotograful s-a pierdut în capul meu în contururile lui Iulian cel real, în contul căruia de facebook văzusem la un moment dat o poză pe care am ţinut-o minte – a unei feţe construită cu cele 3 oase; în călătoria pe care ştiu că Iulian a făcut-o în Hong Kong; în imaginea rochilor cu pisici materne ale Moirei (soţia lui), la care ce-am mai tânjit o întreagă vară.
O propunere de copertă pentru Oase Migratoare, întruchipând una dintre fiinţele în care s-au întrupat într-o pădure. Cred că este vorba de Rastolm, certificat de reîncarnare Seria MTNSMTZ nr. 13. Locul naşterii: Cornet, în pădure.
Şi mi-am mai imaginat cum – deşi în afara unui interviu, a poeziilor lui şi a unui autograf pentru bookaholic pe prima pagină a primului său roman, nu-l cunosc pe Iulian – dacă cineva ar sta cu el la o cafea (e clar că-i place cafeaua) şi i-ar spune că, să zicem, ceaşca de cafea seamănă cu o locomotivă cu aburi, Iulian Tănase ar continua discuţia firesc. Poate şi-ar chema şi nişte prieteni filosofi şi i-ar întreba politicos: dar, tu, Aristotel, ce zici, dar tu Hegel, cum vezi lucrurile astea? Platon, tu ai mai vrea un biscuite, sau ne spui şi nouă unde duce aburul ăsta?
Coperta cu oase finală, mai portocalie şi mai experimentală.
Vi se pare puţin lucru? Mie nu. Am stat cu oasele şi fiinţele lor vreo 200 de pagini şi nu am simţit deraieri inutile, demne de “filosofi” bătrâni şi “poeţi” blazaţi de terase “literare” care dezbat transcendentul, spiritualitatea şi inefabilul. Nici puncte de suspans contrafăcute şi nici filosofii de tejghea la minut. Suntem pe alt teren: al experienţelor, viselor transcrise, al firescului care se insinuează cu sens(uri). Cartea asta e despre lucrurile mici care ţi se întâmplă şi pe care dacă eşuezi să le iei în serios nu ajungi la lucrurile mari. Şi, aviz nerăbdătorilor, se cam aplică în orice: la os, sau la miez, cum vreţi, nu se ajunge cu una cu două şi nici cu reţetă.
În acelaşi timp vorbim de un poet, dar şi de un jurnalist, care ştie să dea nerv prozei unde trebuie: Fabrica de Chipuri din sertar devine o minune a oraşului, Primarul o vrea în cartea recordurilor, un ziarist paparazzo îl vânează şi fabulează în numele ei, realizatorul Mirarea TV îl vrea pe Fotograf în platou şi îl va avea. Iar în tot acest timp, fiinţele întrupate de oase sunt visate contracost de trei tripleţi din Balta Albă, care visează la comandă despre cei pe care îi văd în fotografii şi apoi îşi transcriu visele.
Iulian Tănase cu Ochiul Stâng în mână. Oasele există! Un fragment din romanul Oase migratoare a primit, în Austria, Premiul 1 la concursul literar „1+1+1=1 Trinitate“, organizat de Kulturzentrum bei den Minoriten din Graz.
Şi uite aşa despre oase şi despre suflet nu am spus aproape mai nimic: aventurile, poveştile şi coincidenţele prin care trec trebuie să le căutaţi şi să le potriviţi voi, aşa cum se potivesc oasele de vită pe suprafeţele cărora le dau viaţă. Ori asta trebuie făcut în tăcerea fiecăruia: aşa se întâmplă cu orice experienţă, experiment. Ar mai rămâne de spus că:
Fiinţele în care s-au reîncarnat oasele de vită sunt dovada că imaginaţia poate fi fotogafiată”
