S-au dus vremurile în care un autor valoros putea debuta fără să facă parte din vreo gașcă, fără să fi câștigat concursuri care mai de care mai pompoase ante-debut, fără să fi fost ștanțat de vreo „mare figură publică” sau care să nu fi ieșit din vreo pepinieră de „produs scriitori”. S-au dus vremurile în care valoarea unei cărți era singura carte de vizită de care avea nevoie un scriitor.

La sfârșitul lui noiembrie 2015, câțiva scriitori și graficieni români înființau Editura frACTalia (parte a Grupului Editorial frACTalia). Aceștia sunt: Anca Bucur, Cristina Florentina Budar, Iulia Dondorici, Iulia Gajea, Monica Manolachi, Iulia Militaru, Felix Nicolau, Andra Rotaru, Margento (Chris Tanasescu) și Adina Uzunu. Tot în noiembrie 2015, la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus, apăreau volumele r e t r o v i z o r, de Răzvan Pricop (debut), Cu dricul pe contrasens, de Octavian Perpelea (debut), și Într-un pat, sub cearșaful alb, de Andra Rotaru (reeditare).

Lansarea volumelor apărute la Editura frACTalia a avut loc în cadrul Târgului Internațional de Carte Gaudeamus, pe 21 noiembrie 2015, avându-i moderatori și invitați pe Felix Nicolau, Andreea Răsuceanu, Cezar Paul-Bădescu, Ciprian Măceșaru, Răzvan Țupa, Adriana Oprea. O lansare efervescentă, la nivelul 0, în „buricul târgului”, grație Editurii Vellant, care a crezut în noi găzduind cărțile pe durata târgului.

Urmează, în 27 noiembrie 2015, o nouă lansare a autorilor și a editurii: Autosimilaritate (in) ACTum: inaugurare frACTalia, eveniment desfășurat la Tramvaiul 26 din București. În tandem cu lansarea volumelor, a avut loc și cea de a VI-a ediție a evenimentului poetic și performativ Nights in White Satin – o formă capricioasă de poezie. Au participat la cele două evenimente: Răzvan Pricop, Octavian Perpelea, Cezar Paul-Bădescu, Dumitru Bădița, Mugur Grosu, Iulia Militaru și Felix Nicolau, Valentina Chiriță, Ionelia Cristea, M. Duțescu, Răzvan Țupa.

Luna ianuarie 2016 marchează trecerea de la național la internațional

La nici două luni de la apariția Editurii frACTalia, în ianuarie 2016, volumele r e t r o v i z o r, de Răzvan Pricop, Cu dricul pe contrasens, de Octavian Perpelea, și Într-un pat, sub cearșaful alb, de Andra Rotaru, Editura frACTalia, 2015, se găsesc în Iowa, SUA, la The University of Iowa Libraries: Main Library, precum și la Shambaugh House, sediul celui mai prestigios program de rezidențe literare internaționale din Statele Unite ale Americii, The International Writing Program (IWP).

De asemenea, textele autorilor publicați la Editura frACTalia sunt traduse și dezbătute în cadrul masterului de traduceri al Universității din Iowa, Iowa’s MFA in Literary Translation Program.

Genies in a bottle!

Tot luna ianuarie (2016) este cea care strânge roadele premiilor naționale pentru debut:

Volumele r e t r o v i z o r, de Răzvan Pricop și Cu dricul pe contrasens, de Octavian Perpelea nu se numără (nici măcar) pe lista volumelor nominalizate la premiile Galei Tinerilor Scriitori sau pe cea a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” de la Botoșani.

Îl vom cita pe Marius Conkan,“România literară” (martie, nr. 11/2016): „Din lipsa unei promovări eficiente, câţiva poeţi foarte buni (nu doar tineri) sunt, pur şi simplu, trecuţi cu vederea atunci când este întocmită o ierarhie a celor mai izbutite volume din literatura actuală.”

Am vrea să îi mulțumim în primul rând lui Marius Conkan pentru cronica aceasta, cu mențiunea că ar trebui lămurită distincția dintre promovarea cărții (r e t r o v i z o r, de Răzvan Pricop, Editura frACTalia, 2015) și receptarea critică a ei, un exercițiu de sinceritate cu autorul, cu editura, cu critica literară etc. Pentru că, un volum, după ce ajunge în fața unor jurii sau după ce ajunge la un număr însemnat de critici literari, are propriul său traseu, imposibil de controlat de alte forțe. Fiecare alege așa cum știe, fiecare scrie despre ce carte dorește. Deci, ierarhiile nu sunt făcute de echipa de promovare a unei edituri, ci de cei care aleg să își asume să spargă gheața când vine vorba de un volum de versuri sau de un roman. Această distincție trebuie lămurită de fiecare dată, pentru a nu crea confuzii și a nu lăsa vina să cadă tocmai asupra celor care și-au făcut datoria în ceea ce privește promovarea.

Întrebarea este: promovarea editurii frACTalia nu este eficientă sau cei care fac ierarhiile sunt deficitari? Unde se blochează logica unei sincerități? La promovare sau la receptare critică?

Precizăm că am primit confirmarea că volumele r e t r o v i z o r și Cu dricul pe contrasens nu s-au pierdut cu Poșa Română, ele ajungând la adresa poștală indicată de organizatori. Cu dricul pe contrasens a participat doar la concursul Premiul Național „Mihai Eminescu”, Botoșani, la celălalt autorul fiind peste limita de vârstă acceptată.

Am putea deduce că Z din juriul Y nu a avut flerul să mizeze pe o carte ca r e t r o v i z o r, de exemplu? Cum putem stabili ce s-a întâmplat, de fapt, în spatele ușilor închise și cine poartă vina acestor „nepromovări”?

Lansări, distribuție, presă

Pe 20 februarie 2016, la Librăria Cărturești are loc evenimentul Showroom frACTalia: autori pop-up, avându-i invitați pe Anca Bucur, Felix Nicolau, Octavian Perpelea, Răzvan Pricop și Liviu G. Stan.

Pe 26 februarie 2016, Andra Rotaru și Octavian Perpelea au fost invitați la Brașov, la clubul de lectură Dactăr Nicu’s Skyzoid Poets, care se ține în Tipografia.

Pe 9 martie 2016, ora 18:00, la Insomnia (Cluj), Răzvan Pricop e invitat la Nepotu` lui Thoreau.

Pe 23 martie 2016, ora 19:30, la The Gallery, are loc evenimentul Tentația limitelor. Bizonii și fauna actuală, avându-i invitați pe Raluca Boboc, Octavian Perpelea, Răzvan Pricop, Liviu G. Stan.

În curând, textele lui Răzvan Pricop vor fi incluse într-o revistă literară din Arabia Saudită.

În toamna acestui an, autorii editurii frACTalia (printre care și Răzvan Pricop și Octavian Perpelea) vor participa la un amplu eveniment internațional.

În luna aprilie 2016, Andra Rotaru va participa la un festival literar în Hamburg.

Să nu omitem că nu au trecut nici patru luni de la lansarea editurii, iar autorii frACTalia sunt deja prezenți sau urmează să fie prezenți în spațiul internațional. Să nu uităm că, la nivel de distribuție, lista este mai amplă decât a multor edituri vechi pe piață, așa cum o vom reda un pic mai jos.

De prin presă:

Răzvan Pricop: interviu în revista Hyperion, realizat de Andra Rotaru (nr. 10-11-12/2015)

interviu în Bookaholic.ro, realizat de Andra Rotaru (aici)

interviu în SemneBune.ro, realizat de Ciprian Burcovschi (aici)

anchetă Personajele feminine îndrăgostite și cititorii lor, Suplimentul de cultură (dosar realizat de Eli Bădică)

revista Ateneu: „un debut impresionant” – Dan Perșa

Observator Cultural: „În 2015, au apărut niște debuturi care înseamnă ceva atât prin ele însele, cât și prin ceea ce le-ar putea urma. Cărțile semnate de Emilian Pal, Robert G. Elekes, Alexandra Turcu, Răzvan Pricop anunță sau marchează o distanțare de moda deja obosită a „diarismului versificat”. – Teodor Dună

r e t r o v i z o r, de Răzvan Pricop, Editura frACTalia, 2015, „unul dintre debuturile foarte bune (…) care îţi imprimă, de la primele versuri, siguranţa că ceva semnificativ continuă în poezie.” – Alina Purcaru

„Andrei C. Șerban, Alexandra Turcu, Mădălina Grosu, Ana Donțu, Maria Paula Erizeanu, Roxana Cotruș, alături de Răzvan Pricop, Ionelia Cristea, Octavian Perpelea, Maria Pilchin, Alexandra Văcăroiu și Victor Ţvetov sunt pariurile literare ale anului trecut care deschid noi direcții poeticii românești.” – Anamaria Mihăilă

etc. etc.

Unde se găsesc cărțile Editurii frACTalia?

Cărțile se găsesc în librării din București, Oradea, Sibiu, Brașov, Cluj, Alba Iulia, Timișoara, Arad, Piatra Neamț, Galați etc., adică distribuție în lanțul librăriilor Humanitas, Cărturești; Hecate, Tramvaiul 26, Open Art, Biblioteca Națională, ICR Stockholm, SUA (Shambaugh House și The University of Iowa Libraries: Main Library), precum și în mediul online: EMAG, Elefant.ro, Cărturești, Humanitas.

Peste 100 de persoane din presa scrisă, critici literari și redactori ai revistelor de cultură de la noi din țară au primit cărțile autorilor editurii frACTalia. Oare cine face ierarhiile și cine aruncă primul cu piatra?

Drept la replică vs articolul semnat de Marius Conkan,“România literară” (nr. 11/2016)
Andra Rotaru& Iulia Militaru& Felix Nicolau

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *