Vă povesteam mai demult că nu prea am răbdare să recitesc cărți, și că din cauza asta îmi pare rău că am citit anumite lucruri prea devreme, cu mult înainte să fiu capabilă să le înțeleg. Poate că și Orașul și stelele ar fi intrat în categoria asta – însă am decis să fac o excepție. Am recitit-o, după vreo 12 ani.

Și am realizat că, indiferent de vârstă, pe Clarke e imposibil să nu-l înțelegi. Mesajele lui sunt umane și simple, cel puțin la primul nivel de înțelegere, cel la care aveam acces atunci când am citit romanul prima dată. În timp, însă, la a doua citire, ele nu se pierd, așa cum te-ai aștepta, ci pur și simplu se nuanțează.

Orașul și stelele (republicată la editura Paladin, aceeași care a republicat și O piatră pe cer a lui Asimov) poate să fie, pentru un adolescent, un simplu roman de aventuri. Alvin, personajul principal, este un locuitor al orașului Diaspar, unicul oraș rămas pe un Pământ în rest pustiit și nelocuibil. În Diaspar, Computerul Central menține ordinea și organizează (la propriu!) viețile locuitorilor. Nimeni nu moare, nimeni nu se naște – viața curge prin intermediul computerului, care creează corpuri pentru cei care trebuie să trăiască, și conservă conștiințele celor care mor, numai pentru a-i reintroduce, la un moment dat, într-un alt corp.

Nimeni nu părăsește orașul Diaspar. Nimeni nu vrea să știe ce e dincolo de ziduri. Mai puțin Alvin.

Că personajul principal găsește o metodă de a evada, asta cred că intuiți și voi. Nu e un spoiler nici dacă vă spun că ceea ce găsește dincolo de ziduri îi schimbă complet perspectiva asupra umanității, și, în timp, modifică drastic perspectiva oamenilor asupra lor înșiși și asupra scopului lor real în Univers.

Până la urmă, nu e nicio surpriză, astea sunt teme des întâlnite la Clarke, care nu meditează niciodată asupra unor lucruri mărunte, ci aruncă mereu în joc direct soarta umanității. E miza lui preferată – o întâlnim în Sfârșitul copilăriei, și în Cântecele îndepărtatului Pământ, și în Odiseea Spațială 2001, și chiar și în povestirile din volumele lui de proză scurtă.

Iar concluzia este mereu aceeași, de același optimism rar întâlnit în literatura SF: destinul omului este mai grandios decât și-a imaginat el vreodată. Și nimic nu îl ține să îl pună în aplicare – nimic în afară de propria încăpățânare și autolimitare, bineînțeles. În Orașul și stelele, individualismul locuitorilor din Diaspar, autoizolarea lor și refuzul de a explora lumea de dincolo de ziduri este pus față în față cu deschiderea uriașă, dar și vulnerabilitatea unui alt gen de filosofie, aceea a deschiderii absolute față de celălalt, a înțelegerii și acceptării diferențelor.

Însă dincolo de mesajul lui, Clarke nu e un clasic al science fiction-ului doar pentru că gândește departe. Clarke e, în primul rând, un excelent povestitor, care o să te prindă de la primele pagini și-o să te țină lipit de carte până la ultima propoziție. Și, indiferent ce vârstă ai, o să găsești ceva de are să te îndrăgostești în cărțile lui, indiferent în ce cheie decizi să le citești: ca simple romane de aventuri sau ca lecții din care fiecare dintre noi avem de învățat altceva.

Ioana Epure

organizator de evenimente, fotograf, owner Uncle Jeb Photo& Events, fost redactor Metropotam.ro, colaborări în presa culturală: Dilema Veche


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *