Fiind una din cele mai cunoscute povești pentru copii ale anilor ʼ50 în Uniunea Sovietică, Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi este urmată de un al doilea volum, Habarnam în Orașul Soarelui, scrisă tot de Nikolai Nosov și ilustrată tot de A. Laptev. Cel de-al doilea volum reia acțiunea de unde fusese lăsată în cartea anterioară și născocește o nouă aventură pentru Habarnam și doi dintre prietenii săi.

După cum vă amintiți din primul volum, încurajat de Ochi-Albaștri, Habarnam se apucă să învețe să citească și să scrie cursiv, inclusiv cu litere de mână, nu numai de tipar. În felul acesta, prichindelul începe să iubească poveștile și se împrietenește cu Țintișoara, o prichinduță care pare a trăi numai printre basme.

Ca niște adevărați copii, Habarnam și Țintișoara nu sunt capabili să distingă între ficțiune și realitate, motiv pentru care își doresc foarte mult să pună mâna pe o baghetă magică. Cum chiar existența lor este una de basm, prin îndeplinirea condiției de a face trei fapte bune consecutive și necondiționat, Habarnam se întâlnește cu vrăjitorul care îi dă bagheta magică, punând astfel bazele unei noi aventuri.

Habarnam o invită nu numai pe Țintișoara, ci și pe Murdărici-Pestrițu în călătoria pe care vor să o facă în calitate de proaspeți deținători ai unei baghete magice. Cum și Murdărici are o fire dificilă, nu puține sunt necazurile prin care cei trei trec din pricina nevoii băiețeilor de a dovedi care este mai puternic și mai înțelept. Noroc că Țintișoara este împăciuitoare și rezolvă de fiecare dată conflictele dintre cei doi, deși nu întotdeauna înainte de a face vreo boacănă.

Drumul îi duce pe cei trei aventurieri în Orașul Soarelui, un oraș în care tehnologia este atât de avansată, încât nu mai există proprietate privată. Desigur, discursul de propagandă poate fi ușor sesizat în acest volum de un adult, dar nu cred că intensitatea lui este atât de mare, cât să le fie dăunător micilor cititori pentru că el este contrabalansat de discursul despre prietenie și responsabilitate, care va avea un impact mult mai mare asupra copiilor. Spre deosebire de primul volum, aici întâlnim mult mai multe mașinării din cele mai fanteziste, iar personajele nu se sfiiesc să dea detalii despre noțiunile de fizică care fac posibilă existența unor astfel de minunății.

Copiii pot învăța din acest al doilea volum multe teorii care îi vor ajuta să-și dezvolte pasiunea pentru științele exacte. Nici arta nu este neglijată, căci unul dintre arhitecții Orașului Soarelui le ține celor trei vizitatori un discurs din cele mai amuzante despre evoluția artei arhitecturale. Mai mult, cum prichindeii și prichinduțele din Orașul Soarelui sunt foarte civilizați, nici teatrul, muzica, cititul sau alte activități culturale nu sunt neglijate.

Cum însă niște eroi conduși de Habarnam, un prichindel care are totuși defectele lui, nu pot sta departe de necazuri, nici viața din Orașul Soarelui nu poate continua ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Habarnam face o groază de prostii, iar, în scurt timp, Orașul Soarelui, care părea a fi cel mai civilizat loc de pe Pământ, ajunge să fie un loc haotic. Întreaga ordine este inversată din pricina faptului că Habarnam a abuzat de puterile baghetei magice și a transformat oameni în măgari și măgari în oameni, situație care îi va învăța pe copii că este important să fie atenți nu numai la acțiunile lor, ci și la oamenii cu care intră în contact. Mai mult, ei vor putea înțelege, în urma lecturii acestui text, că intențiile bune nu au mereu rezultate pozitive. Astfel, chiar și un prichindel va înțelege că e bine să te gândești de două ori înainte de a face un lucru.

Eroii au parte, în acest volum, de aventuri educative, însă și de foarte mult umor de situație, ceea ce face ca lectura acestei cărți să fie o plăcere nu numai pentru copii, ci și pentru adulți. Foarte amuzante sunt și numele personajelor, dintre cele mai ingenioase. Creativitatea copiilor va fi stimulată de planurile arhitectonice îndrăznețe, de explicațiile referitoare la mașini și la tehnologie, de tipurile de jocuri pe care Habarnam și prietenii săi au ocazia să le descopere în Orașul Soarelui.

Cei mici vor învăța astfel că, și într-o lume în care aproape toate nevoile vieții cotidiene sunt îndeplinite cu ajutorul mașinilor, ideile îndrăznețe sunt cele care fac viața de zi cu zi să fie mai amuzantă și mai plină de sens. Pe de altă parte, necazurile prin care Habarnam ajunge să treacă din pricina iresponsabilității sale îi vor învăța pe cei mici de ce trebuie să fie responsabili în toate deciziile pe care le iau, chiar dacă acestea se referă la lumea jocului.

Dar poate cel mai mare avantaj al volumului de față, cel care îl face să poată fi citit atât de copii, cât și de adulți, este acela că susține cu fervoare faptul că orice vis se poate îndeplini dacă crezi în el și te porți frumos. Habarnam în Orașul Soarelui nu este doar o carte despre imaginație și bucuria de a descoperi o lume nouă, ci și despre încrederea în sine și despre nevoia de a deveni pe zi ce trece mai bun pentru a rămâne în armonie cu toți cei din jurul tău. O lectură educativă plină de umor pe care îndeosebi cei mici nu trebuie să o rateze.

 

jurnalist cultural, specialist comunicare culturală, PR la Editura Art


2 comentarii
  1. Malina

    Recunosc ca nu citisem aceasta carte- nici nu stiu daca aparuse pe vremea copilariei mele-dar o descopar acum alaturi de baietelul meu.Cum a terminat de citit “Aventurile lui Habarnam ” ne-am grabit sa o achizitionam si pe aceasta.Pacat ca ultima carte cu Habarnam nu a aparut la noi!Dar cine stie?Cum mie mi-o citeste pe aceasta, pentru prima data , baiatul meu, poate si pe el il va incanta copilul lui cu cel de-al treilea volum.(Sincer!?Sper sa apara mai repede!)

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *