Tag: Nikolai Nosov

Cartile copilariei

Cărţile copilăriei sau poveştile pe care ne place să ni le spunem şi azi

Închideţi ochii şi spuneţi-mi ce poveste vă amintiţi din copilărie. Care sunt personajele acelea pe care încă le zăriţi atât de clar cu ochii minţii? Şi care sunt aventurile acelea fantastice de care vă amintiţi, de data aceasta, cu inima? Unele dintre cărţile copilăriei şi-au continuat călătoria alături de noi şi ne stau alături şi azi, când suntem adulţi. Trebuie să vă dezvălui însă un mic secret: mă simt în continuare un copil deghizat în adult. Aşa că am decis că toţi adulţii sunt, de fapt, copii, doar că nu vor să spună. Cum altfel se explică emoţia pe care o resimţim şi acum în faţa unui raft plin cu jucării? Şi cum se face că unele dintre cele mai frumoase amintiri se leagă de copilăria noastră mică, de poveştile pe care ni le spuneau bunicii sau părinţii? Nu, din copilărie n-am plecat niciodată. Citeşte tot articolul

Habarnam în Orașul Soarelui

Fiind una din cele mai cunoscute povești pentru copii ale anilor ʼ50 în Uniunea Sovietică, Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi este urmată de un al doilea volum, Habarnam în Orașul Soarelui, scrisă tot de Nikolai Nosov și ilustrată tot de A. Laptev. Cel de-al doilea volum reia acțiunea de unde fusese lăsată în cartea anterioară și născocește o nouă aventură pentru Habarnam și doi dintre prietenii săi. Citeşte tot articolul

Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi

Nu multe sunt poveștile de pe vremea părinților care să le mai spună ceva și copiilor din zilele noastre. Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi, de Nikolai Nosov sunt printre puținele cărți ale copilăriei noastre care îi amuză și acum pe cei mici. Nu din pricina ilustrațiilor lui A. Laptev, care sunt foarte frumoase și amuzante, dar poate nu foarte pe gustul prichindeilor de azi, prea obișnuiți cu animațiile și culorile, ci din pricina umorului cu care naratorul relatează întâmplări din cele mai normale. Nici măcar tonul moralizator și vagile aluzii socialiste nu-i vor speria pe copii - Nosov povestește totul pe un ton mereu glumeț. Citeşte tot articolul