Din motive necunoscute, cartea lui Anthony Burgess mi s-a părut chiar amuzantă. 🙂 Spre deosebire de alte cazuri, însă, aici am văzut mai întâi filmul și abia ulterior am ajuns la carte. Se pare însă că sunt multe cazuri de cititori care au intrat în contact cu Portocala mecanică abia dupa vizionarea filmului.

Filmul l-am văzut prima dată când aveam vreo 16-17 ani şi a fost o experienţă. Aproape cum a fost şi cu Cel mai iubit dintre pământeni al nostru. Diferenţa este că reuşisem să citesc cartea lui Preda cu puțin înainte de a vedea filmul. Nu cred că am înţeles foarte multe acum 10 ani din filmul realizat în 1971 cu Malcolm McDowell în rolul lui Alex (precum probabil se întâmplă cu multe ecranizări după romane controversate și violente, unde mesajul ajunge să se limiteze la controversă și violență), dar a fost stimulent suficient încât să descopăr cartea.

Portocala mecanică s-a insinuat în viaţa mea exact precum este şi romanul – violent, brusc şi fără posibilitate de întoarcere. Mi-a trebuit ceva timp să mă adun după vizionarea filmului lui Kubrick (aproape cât m-a ţinut să îi înţeleg pe Antonioni şi Fellini), și abia mult mai târziu să citesc romanul. Cu siguranţă nu este genul de carte pe care un adolescent să o citească, pentru că justifică pe deplin infracţiunile trase la indigo după modelul Alex & co., comise în anii ’70.

Cartea lui Burgess este genul de lectură pe care o percepi altfel de fiecare dată. De altfel, acesta a fost şi motivul pentru care am hotărât să recitesc câteva pasaje înainte de a lucra la aceste rânduri. Mai puneţi la socoteală că filmul a rezultat după o variantă trunchiată/ cenzurată a romanului, apărută în SUA, şi veţi realiza un alt motiv pentru care subliniez necesitatea lecturii, pe cât posibil, în limba originală. Nu am nimic împotriva traducerii, dar nu este cel mai uşor lucru să interpretezi limbajul argotic folosit de autor, Burgess fiind, printre altele, şi un lingvist.

“Portocala” este mai mult decât o altă lectură pe lista romanelor pe care le recomandăm; este şi o lecţie de vocabular cu care nu te întâlneşti la orice pas. Poate puţin la autori precum Oskar Pastior, dar asta deja este o altă poveste. Un glosar al argourilor mai mult sau mai puţin inventate de autor în “Portocala mecanică”, şi care v-ar putea fi de mare ajutor, găsiţi aici. Dacă ar fi să vedeți filmul înainte de a studia cum trebuie limbajul, v-ar fi aproape incomprehensibil, cu atât mai mult dacă ar fi să nu aibă subtitrare (în engleză).

Burgess a scris “Portocala mecanică” ca o carte în trei părţi, fiecare având câte 7 capitole. A vrut să fie întocmai, pentru că 21 (= 7 x 3) este vârsta de la care, în mod legal, un om devine adult oriunde în lume. Acest amanunt nu este însă precizat în film, fapt ce a condus la una din multele aversiuni pe care scriitorul le-a avut împotriva filmului.

Cartea (ca și filmul) este narată de personajul principal, Alex. El este un “malchick” (băiat), cu un tupeu distrugător şi auto-distrugător. El şi ai săi “droogs” (prieteni) vor în permanenţă să îşi petreacă timpul într-un mod “horrorshow”, adică plăcut (vine din rusescul khorosho). Asta include, de multe ori, violență, viol şi jaf. “The old in out in out” (n.r. “înăuntru-afară-înăuntru-afară”) este în mod evident un argou pentru actul sexual. Alex are, de asemenea, o dragoste absolută – şi deviată – pentru muzică clasică, care joacă un rol important în roman. Filmul pune accentul doar pe Beethoven, dar în carte Alex îi divinizează şi pe Handel, Mozart, Bach, etc.

Atât cartea, cât şi filmul joacă au un anumit rol moralizator, fiecare construind pe parcurs o satiră distopică, ce la final cade pe panta realităţii unanim acceptate, atunci când Alex este trădat de gaşcă, care între timp se satură de autoritatea lui asupra fiecăruia dintre ceilalți, și prins de poliţie pentru un jaf soldat şi cu viol.

Cele două secvențe de mai jos reprezintă cele mai importante două momente-cheie din film: primul marchează dezbinarea găștii, în fundal auzindu-se La Gazza Ladra de Rossini (amănunt care lui Kubrick i-a ieșit mult mai bine decât lui Burgess), iar al doilea înfățisează infracțiunea care ajunge să îl marcheze pe Alex pe viață.

Alex ajunge să ispăşească 2 ani de puşcărie, timp în care este supus unui tratament experimental, “Ludovico’s Technique”, care presupune medicamente ciudate şi un soi de lobotomie, în aşa fel încât unui infractor să i se facă rău de fiecare dată când numai gândeşte o crimă. Până la final se vindecă, dar devine o legumă neajutorată, care face bine pentru că aşa îi induce creierul spălat, nu din judecată liberă. Una din dramele acestui tratament este aceea că nu mai suportă muzica clasică, pentru că şi ea ajunge să îi facă rău – toate infracţiunile sale se petrec într-un mod sau altul pe un fundal sonor clasic.

Problematica reală a “Portocalei mecanice” se ridică abia la final, însă cartea o evidențiază mult mai bine decât filmul (cu tot respectul cuvenit unuia din cele mai controversate producții cinematografice ale tuturor timpurilor, care abia în 2000 a fost relansat). Burgess spunea în 1972 că “Portocala mecanică trebuie să fie un manifest și chiar o piedică asupra posibilității opțiunii. Eroul sau antieroul, Alex, este un tip foarte rău, dar răutatea sa nu este produsul unei condiționări sociale sau genetice, ci propria sa problemă, în care s-a angajat cu toată luciditatea.” Așadar, este ok suprimarea unui comportament deviat, care în fond este al unui om cu înclinaţii intelectuale? De ce impune realitatea cotidiană norme de conduită, pe care dacă nu le respecţi eşti expulzat din societate?

Cartea este cea mai cunoscută a autorului englez, cu toate că el a catalogat-o ca fiind una din cele mai slabe scrieri ale sale şi aruncând notorietatea romanului pe seama filmului lui Kubrick. În 2008 The Times l-a catalogat pe Anthony Burgess al 17-lea în top 50 cei mai buni scriitori britanici de după Cel De-al Doilea Război Mondial. Noi nu ne încumetam să îi atribuim un sertar anume autorului, însă putem să vă recomandăm să citiţi cartea, pe baza glosarului amintit mai sus, pe cât posibil în engleză. Online şi în întregime, noi am găsit-o aici. Va fi o sursă de revelații pentru momentul în care veți (re)viziona filmul. După îndelungi căutări, am reușit și l-am găsit în întregime aici.

9 comentarii
  1. AvatarNechayev

    interesant. pe blogul vostru au fost discutate, in ultima vreme, doua perechi film/carte, ambele clasice, sci-fi: blade runner si portocala mecanica. in primul caz a fost preferat filmul, desi cartea lui dick e considerata, in general, ca fiind una dintre putinele capabile sa depaseasca granitele cam inguste ale genului si sa devina mainstream [in timp ce filmul renunta la mare parte din complexitatea plotului, la religia lui mercer, la alteritatea fundamentala a androizilor]; in al doilea caz e preferata cartea, desi reputatia ei se datoreaza filmului, a carui ambivalenta [mai ales la final] e totusi mai interesanta decat moralismul burghez al lui burgess [scuze pt jocul de cuvinte; e neintentionat].

    Reply
  2. Avatarxyzz

    De ce impune realitatea cotidiană norme de conduită, pe care dacă nu le respecţi eşti expulzat din societate?

    Reply
    1. Avatarxyzz

      Cum adica “De ce impune realitatea cotidiană norme de conduită, pe care dacă nu le respecţi eşti expulzat din societate?” Si cum ar fi mai bine, sa avem cu totii un comportament deviant?

      Reply
      1. AvatarVeronica Plăcintescu Post author

        Ce tu găsești deviat, altuia i se pare normal. Conduita e stabilită după niște rigori inventate de un anume tip de Om. Într-un alt univers, alții probabil că se omoară între ei, ca animalele, și supraviețuiește cel care are mai multă putere. Romanul ăsta nu e doar despre ce e normal și ce nu, ci despre reprimare, refulare, condiții impuse, înfrânarea voită (de alții) a instinctelor pe care le ai la naștere. Toți oamenii se nasc animale. Societatea te formează în funcție de ce vrea ea. E un mecanism. Din fericire, avem literatura și distopii precum cea de față care ne fac să ne punem întrebarea – cum ar fi dacă nu ar fi așa?

        Reply
        1. AvatarChaplan

          si alex recunoaste in carte ca nu ar fi in regula daca toti ar actiona la fel ca el, ba isi si accepta cu seninatate si luciditate judecata sociala si condamnarea care il asteapta in cazul in care va fi prins

          acesta cred ca e singurul sens in care alex isi asuma stilul sau de viata si potentialele lui consecinte, dupa cum spune autorul in citatul oferit de tine: “răutatea sa nu este produsul unei condiționări sociale sau genetice, ci propria sa problemă, în care s-a angajat cu toată luciditatea”.

          eu inteleg, din finalul cartii, nu doar ca a fi violent e de asemenea un mecanism, ci si ca “maturizarea” insasi din violenta e urmata de intrarea in alta viata ca mecanism: viata “obisnuita”, acceptabila social, a noastra, a tuturor – practic, lumea e o portocala mecanica imensa, la fel mintea oricarui om

          Reply
  3. AvatarAdrian

    Eu am vazut prima data filmul si apoi am citit cartea. Cred ca e o problema de gusturi daca filmul sau cartea e mai buna dar trebuie sa aveti in vedere faptul ca Stanley Kubrick nu prea a respectat cartile in nici o ecranizare (2001 A Space Odyssey, Lolita, The Shining). Mai mult, a transformat o carte rea (The Shining) intr-un film de referinta.

    Reply
  4. Pingback: La plimbare prin blogosferă (26) | Evantaiul Memoriei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *