Nu ştiu dacă primăvara este un anotimp al poeziei, dar totul pare a sta, în acest anotimp, sub semnul poeticului. Unul dintre scriitorii în ton cu primăvara ar putea fi şi francezul Jacques Prévert cu ale sale poeme năstruşnice, ludice, erotice. Nu puţine sunt poemele dedicate iubirii. Astfel, unul dintre cele mai frumoase poeme ale sale de iubire este Imens şi roşu (Immense et rouge):

 

Imens şi roşu/ Deasupra lui Grand Palais/ Soarele de iarnă apare/ Şi dispare/ Ca şi el inima mea va dispărea/ Şi tot sângele meu va porni/ Va porni în căutarea ta/ Iubita mea/ Frumoasa mea/ Şi te va găsi/ Unde vei fi.

 

Ba chiar, în unele poeme, reuşeşte să fie insolent, deşi nu-l întrece, zic eu, pe poetul român Emil Brumaru. Iată şi o mostră, un poem în care avem perspectiva femeii (tertip caracteristic lui Prévert):

 

 În mâinile lui/ sub fusta-mi ridicată/ eram goală ca niciodată/ Tot corpul meu tânăr/ era în sărbătoare/ de la părul din cap/ până la unghiile de la picioare/ Eram un izvor care ghida/ bagheta celui care caută izvorul/ Făceam răul ştiut/ şi răul era bine făcut. (Era vară).

 

Puţin tributar suprarealismului, de care s-a desprins pe la sfârşitul anilor ’20 ai secolului trecut, în urma unor conflicte cu tiranicul André Breton, Prévert este un adept al nonconformismului, al libertăţii absolute, lucru vizibil cu asupra de măsură şi în poezia sa. În poeme ca Elevul leneş (Le cancre), în care elevul „spune da la ce îi place/ spune nu profesorului”, şi Pagina scrisă (Page d’écriture), în care copilul, simbol, iată, al spontaneităţii, dar şi al nesupunerii, îl ignoră pe insistentul profesor şi se refugiază într-o lume a lui, această nesupunere e ridicată la rang de regulă ontologică. Nesupusul Prévert îşi afirmă personalitatea nu în mod încrâncenat, ci într-unul ludic, aşa cum se întâmplă în, de exemplu, Eu sunt aşa cum sunt (Je suis comme je suis), unde, din nou, avem perspectiva femeii, poemul fiind, în fapt, o adevărată odă dedicată frivolităţii:

 

Eu sunt aşa cum sunt/ Aşa sunt eu croită/ Când am poftă de râs/ Da râd cât pot de mult/ Iubesc când sunt iubită…/ Eu sunt aşa cum sunt/ Aşa sunt eu croită/ Ce vreţi voi de la mine/ Ce vreţi voi mai mult/ Făcută sunt să plac/ Şi nu mă pot schimba.

 

Savuros este şi Cum12-COUV-PAROLES se face portretul unei păsări (Pour faire le portrait d’un oiseau), poem cu rol de artă poetică, în care Prévert, metaforic, ingenios, sensibil, descrie modul în care poate fi capturată o pasăre vie într-un tablou, metaforă prin care este sugerat procesul încapsulării realităţii de căre artă astfel încât caracterul viu al realităţii să nu se piardă. Să vedem etapele: mai întâi, pe o pânză, pictezi o colivie cu uşiţa deschisă, iar în colivie „pictezi apoi/ ceva drăguţ/ ceva simplu/ ceva frumos/ ceva de folos/ pentru pasăre”. Duci apoi pânza într-o pădure, o rezemi de un copac şi aştepţi: „Uneori pasărea apare repede/ dar poţi să aştepţi şi ani întregi/ până să se hotărască”.

Mai devreme sau mai târziu apare şi pasărea, moment în care trebuie să aştepţi ca ea să intre în colivie şi apoi să închizi uşiţa. Odată pasărea prinsă, ştergi zăbrelele coliviei şi faci portretul copacului. Pentru pasăre alegi cea mai frumoasă dintre ramuri, „pictezi de asemeni frunzişul verde şi răcoarea/ vântului/ pulberea soarelui/ şi zgomotul vieţuitoarelor ierbii în căldura/ verii/ şi-apoi aştepţi ca pasărea să se decidă să cânte/ Dacă pasărea nu cântă/ e semn rău/ semn că tabloul e urât/ dar dacă cântă e semn bun/ semn că poţi să semnezi/ Atunci smugli încetişor/ una din penele păsării/ şi-ţi scrii numele într-un colţ al lucrării”.

Livre de Poche  1963

Pitoresc, îndrăzneţ, dar cu măsură, Prévert, deşi a debutat târziu în volum, la 46 de ani, preocupat fiind mai mult de scenaristică – printre filmele realizate cu Marcel Carné se numără Le Jour se lève/ Se luminează de zi (1939), Les Visiteurs du soir/ Oaspeţii de seară (1942), Les Enfants du Paradis/ Copiii paradisului (1944), Les Portes de la nuit/ Porţile nopţii (1945) – a atras atenţia multor personaje ale culturii franceze, care pe atunci frecventau cafeneaua Flore, dar, de asemenea, a reuşit să farmece şi publicul de rând. Simone de Beauvoir mărturiseşte în La Force de l’âge: „Pe atunci zeul lor, oracolul lor, maestrul lor era Jacques Prévert, căruia îi venerau filmele şi poemele, căruia încercau să-i copeze limbajul şi felul de a gândi. Şi noi gustam poemele şi cântecele sale”. Poemele lui Prévert au servit drept versuri unor şansonete interpretate de Yves Montand, Cora Vaucaire, Juliette Gréco, Catherine Sauvage, lucru care a asigurat acestor poeme popularitatea.

Tonic, vizual, un iscusit mânuitor al calambururilor şi echivocurilor, un visător incurabil, un nonconformist, un prieten al îndrăgostiţilor, Jacques Prévert este poetul potrivit pentru o primăvară, fie ea şi capricioasă.

 

Jacques Prévert, Poeme, trad., pref. şi note de Gabriel Pârvan, Paralela 45, 2005, 166 p.

 

 

Adina Diniţoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducator din franceză, redactor la Observator cultural. Colaborează cu cronică literară la România literară, Dilema veche, Dilemateca, Radio Romania Cultural. Este autoarea cărții "Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții", Editura Tracus Arte, 2011.


2 comentarii
  1. AvatarGabriel Parvan

    Draga Adina Dinitoiu, sunt incantat ca iti place Prévert. Si mie… Insa, daca ai citat atata din traducerile mele, era firesc sa spui doua cuvinte si despre traducator.
    Cu prietenie,
    G.P.

    Reply
  2. Pingback: Câinele ca animal de companie pentru 30 de scriitori celebri - Bookaholic

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *