Faceți cunoștință cu Vavilen. Este copywriter, a studiat literatura și se vrea poet. În Rusia modernă, lucrurile sunt razna și realitățile nu-s chiar evidente. Psihoză colectivă? Poate asta vrea să spună Generația P. Sincer, habar n-am. 🙂 Stau și mă gândesc cum să scriu despre cartea asta. E o nebunie, credeți-mă, un amalgam fascinant și bizar, pe care nu prea știi de unde să-l apuci, care de la un punct încolo dă deoparte sensul, narațiunea și o ia pe câmpi complet.
E genul ăla de carte care la început te înșeală pentru ca apoi să devieze complet, psihedelic, cu multe straturi și substraturi însă. E ca un trip sau ca atunci când bei din ce în ce mai multe pahare de vodcă – realitatea oarecum coerentă începe să se deformeze treptat, logica e abolită, ajungi la un amestec de senzații, idei ciudate, viziuni, interpretări, lucruri întunecate ies la suprafață, începi să vezi sau doar să-ți imaginezi și, mai ales, începi să despici firele în cinci.
Să revenim la amicul Vavilen Tatarski, căci un personaj principal avem aici. Uniunea Sovietică a căzut, mama Rusie e confuză și adoptă pe bandă rulantă elementele visului american. Cineva trebuie să le facă reclamă. Aici e rolul lui Vavilen al nostru, să-i călăuzească pe drumurile întortocheate ale consumerismului pe frații ruși deloc obișnuiți cu diversitatea de produse și cu dilemele în fața raftului de la magazin.
Adaptarea reclamelor și a mesajelor pentru Rusia este delicioasă. La fel și învățarea advertisingului și aplicarea unor termeni sau teorii pe niște realități complet diferite. Îmi imaginez că așa era și în România anilor 90. E o carte a culturii pop rusești, pe care se transpune gloss-ul occidental, consumerist, strălucitor. Și un joc al simulacrelor, cum ar fi zis domnul Baudrillard, condimentat cu mafia rusească, un pic de politică, LSD și arome orientale.
Vavilen al nostru, trezit oarecum la realitatea cam dură a Rusiei contemporane din visele sale eterne și literare, se angajează la început chișcar la un cecen. Reîntâlnindu-se cu o veche cunoștință, află că singurul loc unde se fac bani repede și pe bune e advertisingul. Nu vă imaginați agențiile de publicitate ale lui Beigbeder sau atmosfera îmbibată în whiskey scump și aluzii fine din Mad Men. Aici e, firește, o mică junglă fără reguli, cu un aer hippiot ciudat înțeles, o atmosferă provincială și un umor pe care doar diferențele culturale exploatate la maxim îl pot avea. Ca să nu mai spunem că prietenul nostru Tatarski vorbește cu spiritul lui Che Guevara și are viziuni babilonice.
Pentru că în Rusia post URSS lucrurile, brandurile, numele au sensuri neașteptate și referințe sociale și politice ce într-o țară mai așezată ar suna absurd. Aici, Cola are gustul libertății și ad-urile occidentale trebuiesc adaptate pentru realitățile rusești confuze. Generația P e generația care a ales Pepsi pentru că nu avea altceva și s-a trezit, după căderea URSS, cu o multitudine de opțiuni, într-o lume haotică.
Iar când ronțăie la ciuperci uscate cu prietenul Ghireev multe-i devin clare și o lume nouă, spirituală să-i zicem, se deschide. Dincolo de atmosfera teribilistă a cărții și de aglomerarea de elemente din cele mai aparent opuse zone (Rusia, orientalisme, consumerism, branduri), Pelevin pare că stă rânjind în mijlocul peisajului carnavalesc, rulându-și un joint, și observând atent, acid și ironic societatea bezmetică pe care o descrie. În tot acest amalgam caleidoscopic, predomină absurdul unei lumi fără repere și o atmosfera la limita dintre grotesc, teribil de amuzant și sadic. Ca să nu mai vorbim că totul e generat pe calculator, în televizor, ca-ntr-un Matrix pe sistem de operare rusesc.
S-a făcut și film după Generația P și e aproape la fel de amuzant și delirant ca romanul. 🙂 Și, dacă mai vrei o porție sănătoasă de ruși contemporani, alege de aici.
