Lumea copilului din Plimbarea, romanul de debut al lui Attila Bartis, este una a tristetii, a cruzimii si a alienarii. Poate e impropriu spus roman, mie Plimbarea mi s-a parut de un lirism extraordinar, un poem lung si straniu, o punere lirica intr-o oglinda deformata a trairilor unui copil despre care nu stim aproape nimic.

In subtext, gasesti si un pic de istorie, transfigurata, simbolica si privita la scara mica. In esenta este o carte despre bine si rau sau, mai bine zis, despre puritate si pierderea ei. Puritatea si cruzimea, iata cele doua cuvinte cheie ale Plimbarii, cumva, in esenta, aceleasi ca la Gombrowicz.

Nu este vorba de o “plimbare” in sensul comun al cuvantului, de obicei cu conotatii placute. E un drum mai degraba. E vorba despre reprimare, frustrare, imposibilitatea de a evada din propriul destin si din istoria mare. Plimbarea e o carte din care razbate mirosul mortii, in care se simte decrepitudinea si inutilitatea.

Plimbarea e scrisa la persoana 1, din perspectiva copilului, ca un fel de scrisoare-marturisire adresata unui destinatar necunoscut. Sa fie vorba de nevoia de confesiune? Nu stim. De aici si tusele groase in care descrie lumea din jurul lui, fie lipsita de nuante, fie pierduta in detalii, senzoriala, dar si subiectivismul care filtreaza povestea si ambiguitatea care lasa deoparte explicatiile.

Uratul, violenta sunt privite cu atentie, de aproape, notandu-se detaliile lor semnificative. Copilul creste inconjurat de violenta, fiind chiar el pe rand victima sau calau. Intr-o lume ce se prabuseste, copilul traieste traume multiple, ii pierde pe toti cei care-l iubesc sau pe care ii iubeste, ii lipsesc reperele de orice fel. La un moment dat, chiar pare ca pluteste asupra lucrurilor, ca e mai mult martor decat erou.

Sunt scene de o claritate cinematografica. Bunicul, fost dansator celebru, moare si mustele isi fac “poarta in carne”. Copilul arunca pisici in sac de la etaj si lesina cand vede sangele curgand. Apoi ucide gaini. Se vorbeste despre razboi si revolutie intr-un limbaj de lemn estetizat. Copiulul e martorul mortii si nebuniei. Cumva, toate fac parte din firescul lumii.

Ce e remarcabil aici? Stilul de o claritate uluitoare, de cristal, fara nimic in plus. Bartis esentializeaza la maxim, Plimbarea fiind de un estetism greu de imaginat la un debutant. E o carte densa, puternica, care iti lasa senzatii nedefinite. Trebuie citita.

Cristina Foarfă

freelancer pe proiecte de comunicare online, a lucrat ca Head of Creative la Fourhooks și redactor Metropotam.ro; colaborări în presa culturală: Dilema Veche, Observator Cultural, Cultura; co-autor al romanului colectiv Rubik


2 comentarii
  1. ina

    Nu am citit decat Tihna si m-a dat pe spate. Cred a ca fost cea mai buna carte pe care am citit-o anul trecut. Ce ma enerveaza insa e ca nu mai gasesc cartile lui, la editura sunt out of stock. Sper sa se rezolve treaba asta.

    Reply
  2. Pingback: Ce tot mănânc de Crăciun: aventura tradiţiei în familie « Bookaholic

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *